Christian Eriksen a plecat de la Wolfsburg! Decizia luată după problemele medicale
Galerie foto (1 fotografii): Christian Eriksen a plecat de la Wolfsburg! Decizia luată după problemele medicale
Redactia | Publicat: 23.09.2026 19:57
Mijlocaşul danez Christian Eriksen (34 de ani) s-a despărţit de clubul german de fotbal VfL Wolfsburg, din liga a doua a Germaniei, prin acordul ambelor părţi, informează DPA.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Eriksen nu a mai jucat de când s-a prăbuşit pe teren în timpul unui meci amical internaţional împotriva Ucrainei, pe 7 iunie.
"În acest moment, este important pentru mine să fiu aproape de familia mea, în Danemarca. Mă bucur că am reuşit să găsim o soluţie împreună", a declarat jucătorul în vârstă de 34 de ani, într-un comunicat emis de club.
Christian Eriksen se confruntă cu probleme cardiace
Fotbalistul danez a suferit un stop cardiac în timpul meciului cu Finlanda de la EURO 2020, dar şi-a continuat cariera după ce i-a fost implantat un defibrilator cardiac.
Dieter Hecking, directorul sportiv al clubului Wolfsburg, a declarat: "Era clar că decizia privind viitorul său trebuia să îi aparţină lui Christian".
Eriksen s-a alăturat echipei germane din postura de jucător liber de contract în luna septembrie 2025, după despărţirea de Manchester United.
Eriksen a bifat 310 apariţii în campionatul Angliei pentru Tottenham Hotspur, Manchester United şi Brentford, notează Agerpres.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






