A venit condamnarea în cazul Barcelonei! Clubul catalan trebuie să plătească aproape 23.000.000 de euro

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): A venit condamnarea în cazul Barcelonei! Clubul catalan trebuie să plătească aproape 23.000.000 de euro
Foto: Profimedia  |  

Redactia   |   Publicat: 10.02.2024 15:51   |  Actualizat: 10.02.2024 18:29

Clubul FC Barcelona a fost condamnat, vineri, de justiţia spaniolă să plătească aproape 23.000.000 de euro drept redresare fiscală pentru sumele plătite agenţilor unor jucători ai clubului între 2012 şi 2015, dar a făcut apel la această decizie, informează AFP.

Camera de contencios administrativ a tribunalului naţional, principala instanţă penală spaniolă, a confirmat decizia Tribunalului economic şi administrativ central (TEAC) pronunţată în iunie 2020, împotriva căruia clubul catalan a făcut apel, se arată într-un comunicat al instanţei.

TEAC a condamnat Barcelona să plătească 23.000.000 de euro drept redresare pe impozite, pentru persoane fizice şi privind sumele vărsate agenţilor jucătorilor.

De ce a fost sancționat clubul

Tribunalul a considerat că întrucât aceşti agenţi "furnizează serviciile lor fotbaliştilor şi nu clubului, aceste sume au caracter de venituri din muncă şi sunt supuse unei reţineri la momentul plăţii"

La rândul său, clubul catalan consideră că aceste plăţi "corespund remuneraţiei convenite pentru serviciile făcute entităţii sportive şi, în acest sens, nu este posibil să se considere remuneraţie o sumă care corespunde serviciilor făcute clubului".

Dar, conform tribunalului spaniol, "o parte din remuneraţie este vărsată jucătorilor şi deci trebuie supusă fiscalităţii aferente".

FC Barcelona va face apel

FC Barcelona a anunţat că va face apel la această decizie în faţa Curţii Supreme. Totodată, clubul catalan subliniază că "această decizie nu obligă clubul să plătească amenda pentru moment, cu toate că suma este prevăzută în conturile sale".

Sursa: Agerpres

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Barcelona vrea să facă un nou pas pentru a-și securiza ofensiva. Care este strategia catalanilor

Florentino Perez a trimis oferta de 150 de milioane de euro, dar a primit un răspuns ironic

Ionuț Chirilă a dat verdictul după ce Jose Mourinho a revenit la Real Madrid: ”Un fiasco!”

Jose Mourinho și un transfer record pentru Real Madrid. Florentino Perez a câștigat din nou alegerile

S-a despărțit de Manchester City și poate semna cu Barcelona: ”Este o opțiune”

Florentino Perez a anunțat cel mai scump transfer din istoria lui Real Madrid

Cele mai citite

Surpriză: Pancu, interesat să îl aducă la Rapid pe fostul jucător de la FCSB cu peste 30 de meciuri în tricoul României!

SuperLiga  |  12 Iunie 2026, 11:53
1.
Surpriză: Pancu, interesat să îl aducă la Rapid pe fostul jucător de la FCSB cu peste 30 de meciuri în tricoul României!
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: ”Mi-a zis că este adevărat”

Diverse  |  11 Iunie 2026, 15:20
2.
Un fost antrenor din SuperLiga, bătut în vestiar după ce i-a făcut avansuri unui jucător: ”Mi-a zis că este adevărat”
Neluțu Varga ”taie și spânzură” la CFR Cluj! Fotbalistul a părăsit Gruia și a renunțat la 500.000 de euro

SuperLiga  |  12 Iunie 2026, 18:20
3.
Neluțu Varga ”taie și spânzură” la CFR Cluj! Fotbalistul a părăsit Gruia și a renunțat la 500.000 de euro
Știri de ultimă oră din sport
Antonelli, doar pe locul 7. Ce l-a supărat pe liderul F1

Auto   |  13 Iunie 2026, 16:00
Antonelli, doar pe locul 7. Ce l-a supărat pe liderul F1
Jucător nou la Petrolul: achiziție direct din Portugalia!

SuperLiga   |  13 Iunie 2026, 14:29
Jucător nou la Petrolul: achiziție direct din Portugalia!
Neluțu Varga a explicat de ce l-a dat afară pe Alibek Aliev

SuperLiga   |  13 Iunie 2026, 13:44
Neluțu Varga a explicat de ce l-a dat afară pe Alibek Aliev
Marius Lăcătuș a refuzat să ia cina cu Diego Armando Maradona! Care a fost motivul

Fotbal   |  13 Iunie 2026, 13:35
Marius Lăcătuș a refuzat să ia cina cu Diego Armando Maradona! Care a fost motivul
Andrei Nicolescu, șef la Dinamo prin trădare? ”Ciocul mic, l-a lucrat! El a fost aproape când a fost greu”
exclusiv Andrei Nicolescu, șef la Dinamo prin trădare? ”Ciocul mic, l-a lucrat! El a fost aproape când a fost greu”
SuperLiga   |  13 Iunie 2026, 13:04
Andrei Nicolescu, șef la Dinamo prin trădare? ”Ciocul mic, l-a lucrat! El a fost aproape când a fost greu”
Simona Halep, la Cluj pentru meciul de retragere: ”Tenisul a fost viața mea”

Tenis   |  13 Iunie 2026, 12:36
Simona Halep, la Cluj pentru meciul de retragere: ”Tenisul a fost viața mea”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cum a putut reacţiona Toni Iuruc, după ce Simona Halep nu s-a mai ascuns şi a fost surprinsă alături de noul iubit
Cum a putut reacţiona Toni Iuruc, după ce Simona Halep nu s-a mai ascuns şi a fost surprinsă alături de noul iubit
RTV Veste ȘOC! Simona Halep ar urma să anunțe curând SARCINA! Ea și Dorin Mateiu ar urma să devină părinți. La anul ar urma să nască
Veste ȘOC! Simona Halep ar urma să anunțe curând SARCINA! Ea și Dorin Mateiu ar urma să devină părinți. La anul ar urma să nască
Membrul Generației de Aur, ”cel mai mic salariu” de la FRF: ”Am venit cu bani de acasă! Noroc că am vândut case, terenuri”
exclusiv Membrul Generației de Aur, ”cel mai mic salariu” de la FRF: ”Am venit cu bani de acasă! Noroc că am vândut case, terenuri”
Special   |  12 Iunie 2026, 10:05
Membrul Generației de Aur, ”cel mai mic salariu” de la FRF: ”Am venit cu bani de acasă! Noroc că am vândut case, terenuri”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 12 iunie. Lovitură pentru Eugen Tomac: USR nu votează Cabinetul propus. Analiza lui Radu Banciu

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 iunie. Radu Banciu comentează replica dură a lui Eugen Tomac pentru PNL: ”Mergeți în opoziție. Dar renunțați la demagogie”

VIDEO | PREA MULT BANCIU 10 iunie. Negocierile pentru Guvern continuă. Radu Banciu discută mesajul transmis de președinte

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Russell pleacă din pole-position în Catalunya. Antonelli e pe 3, Leclerc a avut accident
Formula 1   |  18:50
Russell pleacă din pole-position în Catalunya. Antonelli e pe 3, Leclerc a avut accident
E gata! Gigi Becali a acceptat oferta de 3.000.000 de euro pentru fotbalistul de la FCSB
SuperLiga   |  18:20
E gata! Gigi Becali a acceptat oferta de 3.000.000 de euro pentru fotbalistul de la FCSB
Naționala Angliei, jefuită în SUA: trei fotbaliști au rămas fără ghete! Doi suspecți au fost arestați
CM 2026   |  17:40
Naționala Angliei, jefuită în SUA: trei fotbaliști au rămas fără ghete! Doi suspecți au fost arestați
live score Qatar - Elveția, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Xhaka & Co. întâlnesc cea mai slabă echipă de la Mondial
CM 2026   |  17:10
Qatar - Elveția, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Xhaka & Co. întâlnesc cea mai slabă echipă de la Mondial
Salariu faraonic pentru Cosmin Olăroiu în Emirate! Antrenorul a semnat pe doi ani cu noua echipă
Internațional   |  16:40
Salariu faraonic pentru Cosmin Olăroiu în Emirate! Antrenorul a semnat pe doi ani cu noua echipă
Antonelli, doar pe locul 7. Ce l-a supărat pe liderul F1
Auto   |  16:00
Antonelli, doar pe locul 7. Ce l-a supărat pe liderul F1
exclusiv Farul lui Sabău se întărește! ”Marinarii” transferă un jucător cu meciuri în Ligue 1
SuperLiga   |  15:34
Farul lui Sabău se întărește! ”Marinarii” transferă un jucător cu meciuri în Ligue 1
exclusiv ”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
SuperLiga   |  15:24
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
Rezultate / Clasamente