Hansi Flick a semnat un nou contract! Decizia oficială urmează să fie anunțată

Foto 8/8 Galerie foto(8) Galerie foto (8 fotografii): Hansi Flick a semnat un nou contract! Decizia oficială urmează să fie anunțată

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 20.05.2025 08:33   |  Actualizat: 20.05.2025 08:33

Hansi Flick (60 de ani) a avut un sezon senzațional cu Barcelona, iar oficialii clubului nu vor să îl piardă. Miercuri, ”catalanii” vor anunța oficial prelungirea contractului cu tehnicianul.

Barcelona a avut un parcurs remarcabil în acest sezon. Deși a fost eliminată din semifinalele Ligii Campionilor, ”catalanii” au reușit să câștige trei trofee majore: Copa del Rey, Supercupa Spaniei și LaLiga.

Foto 6/8

Hansi Flick a semnat cu Barca până în 2027

Presa din Spania a anunțat că Hansi Flick a semnat deja prelungirea contractului cu Barcelona, după El Clasico din 11 mai. Flick s-a întâlnit cu agentul său și mai târziu cu președintele Joan Laporta, și au închis problemele rămase pentru reînnoirea înțelegerii, care va expira în iunie 2026.

Foto 7/8

Tehnicianul a semnat un contract valabil până în iunie 2027, iar anunțul oficial va fi făcut de club miercuri, 21 mai.

Nu va fi organizată nici o conferință de presă, potrivit Mundo Deportivo. Clubul va face publice imagini și declarații ale germanului pe rețelele de socializare și pe site-ul oficial.

Foto 3/8

Flick, despre planurile Barcelonei

Hansi Flick a vorbit despre îmbunătățirile pe care trebuie să le facă. Tehnicianul are nevoie să-și întărească defensiva.

Foto 5/8

”Apărarea este ceva ce putem îmbunătăți. Nu este vorba despre ultima linie defensivă. Începe cu atacanții. Avem nevoie de un sistem compact. Simt că atunci când facem o greșeală, vorbim despre ea la jumătatea drumului și este corectată la jumătatea drumului”, a declarat Hansi Flick, potrivit Barca Universal.

Foto 4/8

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Surpriză: Sergio Ramos ar putea semna cu fosta adversară a Craiovei din Conference League

Ionuț Radu, prestație de zile mari în poarta lui Celta Vigo! Românul a contribuit decisiv la victoria cu Alaves

Mourinho, declarație surprinzătoare despre Vinicius: ”Aș fi forțat o plecare vara aceasta”

Starul lui Real Madrid a semnat prelungirea: contract până în 2031!

E oficial: ratează El Clasico! Vinicius și-a aflat pedeapsa după ce a tras de păr un adversar și a izbucnit la adresa arbitrului

Momente de groază pentru portarul lui Villarreal! Hoții i-au pus pistolul la cap

Cele mai citite

I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”

Echipa Națională  |  18 Octombrie 2026, 12:22
1.
I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”

Special  |  18 Octombrie 2026, 09:34
2.
”Gică Hagi a câștigat 30 de milioane de dolari”. Contractul vieții pentru ”Rege”
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
3.

Știri de ultimă oră din sport
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
live score PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Champions League   |  20 Octombrie 2026, 13:53
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro

Stranieri   |  20 Octombrie 2026, 11:35
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)

Handbal   |  20 Octombrie 2026, 10:28
Dinamo București – SAH Aarhus: duelul în care campioana României trebuie să-și impună ritmul (P)
Hansi Flick, înainte de PSG - Barcelona: ”Va fi un test foarte bun pentru noi”. Ce spune despre adversara din Champions League

Champions League   |  20 Octombrie 2026, 09:38
Hansi Flick, înainte de PSG - Barcelona: ”Va fi un test foarte bun pentru noi”. Ce spune despre adversara din Champions League
A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”

SuperLiga   |  20 Octombrie 2026, 08:18
A marcat un gol superb contra FCSB și ia în calcul un transfer: ”Pot să fac pasul!”
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”

SuperLiga   |  20 Octombrie 2026, 00:17
Laurențiu Reghecampf, mesaj clar după victoria cu FC Voluntari: ”Îmi doresc să suferim”
AS.RO Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
RTV Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă
Tenis   |  16:07
Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din optimile de la Ningbo! A învins-o în ultima întâlnire directă
Lovitură pentru FCSB înainte de derby-ul cu Rapid! Anunțul îngrijorător făcut de MM Stoica
SuperLiga   |  15:36
Lovitură pentru FCSB înainte de derby-ul cu Rapid! Anunțul îngrijorător făcut de MM Stoica
Mitică Dragomir dă de pământ cu transferul vizat de Gigi Becali: ”Ruginit!”
SuperLiga   |  14:50
Mitică Dragomir dă de pământ cu transferul vizat de Gigi Becali: ”Ruginit!”
live score PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Champions League   |  13:53
PSG - Barcelona, capul de afiș al serii în Liga Campionilor! Răzvan Marin, duel de foc cu Manchester City
Cluburile din Premier League îl urmăresc pe starul de 60 de milioane de euro de la Real Madrid
Premier League   |  13:16
Cluburile din Premier League îl urmăresc pe starul de 60 de milioane de euro de la Real Madrid
Marius Șumudică, la capătul răbdării după eșecul cu UTA! Antrenorul lui CFR Cluj ia în calcul plecarea
SuperLiga   |  12:37
Marius Șumudică, la capătul răbdării după eșecul cu UTA! Antrenorul lui CFR Cluj ia în calcul plecarea
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
Stranieri   |  11:35
Ianis Stoica poate da lovitura în iarnă! Un club din Champions League ar putea plăti 7,5 milioane de euro
exclusiv Se pregătește revenirea lui Adrian Mutu! Anunțul făcut în direct: ”Din ianuarie va fi pus”
U21   |  10:47
Se pregătește revenirea lui Adrian Mutu! Anunțul făcut în direct: ”Din ianuarie va fi pus”