Real Madrid pregătește cel mai scump transfer din istoria clubului

Foto 1/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Real Madrid pregătește cel mai scump transfer din istoria clubului

Robert Vîrdol   |   Publicat: 21.07.2025 11:34   |  Actualizat: 21.07.2025 12:24

Real Madrid este pusă pe fapte mari, iar acum vrea să facă cel mai scump transfer din istoria clubului. Florentino Perez e gata să ofere 150.000.000 de euro pentru un mijlocaș din Premier League.

Real Madrid vrea să se întărească serios pentru stagiunea care urmează, iar Xabi Alonso a pus ochii pe un fotbalist care ar putea deveni cel mai scump transfer din istoria clubului.

Clubul ”Los Blancos” a ratat majoritatea obiectivelor importante în sezonul trecut, iar noul tehnician al echipei vrea ca de data aceasta să nu mai repete contraperformanțele.

Xabi Alonso îl vrea pe Enzo Fernandez

Real Madrid vrea să plătească 150.000.000 de euro pentru un fotbalist de la Chelsea

Clubul din capitala Spaniei vrea să efectueze o mișcare istorică, iar Enzo Fernandez se află pe lista de transferuri a lui Xabi Alonso, scrie Fichajes.

Antrenorul spaniol i-ar fi comunicat deja lui Florentino Perez că mijlocașul argentinian de la Chelsea este omul de care are nevoie la mijlocul terenul.

Enzo Fernandez nu se află pentru prima dată în atenția celor de la Real Madrid. Florentino Perez a fost interesat de serviciile jucătorului și în perioada când acesta a fost transferat de Chelsea pentru 121 de milioane de euro de la Benfica.

Totuși, mutarea sa nu poate fi făcută atât de ușor. Real Madrid ar trebui să renunțe la anumiți fotbaliști pentru a-l transfera pe acesta.

În ultima stagiune, argentinianul a fost o piesă esențială pentru cele două trofee câștigate de formația din Londra și a jucat în 53 de meciuri.

Enzo Fernandez este dorit de Real Madrid

Real Madrid a scăpat de un fotbalist

Formația spaniolă i-ar fi reziliat contractul lui Rainer. Acesta a fost adus de la Flamengo, în anul 2020, iar pentru transferul său, Real Madrid a achitat 30 de milioane de euro. Acesta nu a evoluat până acum pentru madrileni, fiind purtat prin mai multe împrumuturi.

”Având în vedere lipsa de oferte convingătoare și dificultatea de a-l plasa la o altă echipă, Real Madrid vrea să-și reducă pierderile: rezilierea contractului său și eliberarea unui jucător care și-a pierdut de mult valoarea sportivă. Reinier, destinat să devină un star, se îndreaptă spre o ieșire pe ușa din dos”, susțin spaniolii de la as.com.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Rafael Nadal, propus în Consiliul de Administrație al lui Real Madrid

Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat

Mourinho, în extaz după victoria cu Barcelona: ”Am așteptat toată viața să fac această celebrare pe Camp Nou”

Barcelona - Real Madrid 1-2. Mbappe a făcut diferența în El Clasico! ”Dubla” francezului i-a adus echipei lui Mourinho un succes important

Gică Popescu, prezent la Barcelona - Real Madrid! Cu cine a fost surprins în tribune

Lovitură teribilă pentru Mourinho înainte de El Clasico! Un jucător de bază de la Real Madrid, OUT de la derby-ul cu Barcelona

Cele mai citite

Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București

Diverse  |  04 Noiembrie 2026, 09:50
1.
Fostul fotbalist român cu o avere estimată la 250 de milioane de euro revine cu un proiect important în București
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României

Serie A  |  04 Noiembrie 2026, 10:29
2.
Cristi Chivu îl vrea la Inter pe fotbalistul de 10.000.000 de euro care a refuzat naționala României
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj

SuperLiga  |  04 Noiembrie 2026, 13:13
3.
S-a semnat! Andrei Cordea pleacă de la CFR Cluj
Știri de ultimă oră din sport
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 21:04
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 19:59
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf

Rugby   |  06 Noiembrie 2026, 19:24
Vizită specială la România - Tonga! Nicușor Dan a fost prezent în tribunele stadionului Arcul de Triumf
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League

Conference League   |  06 Noiembrie 2026, 18:38
UEFA l-a remarcat pe Nicușor Bancu! Golul fundașului, nominalizat la reușita etapei în Conference League
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”

SuperLiga   |  06 Noiembrie 2026, 18:00
Marius Șumudică a refuzat un salariu de peste un milion de euro pe an: ”S-au rugat de mine două luni!”
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj

Diverse   |  06 Noiembrie 2026, 16:43
Momente dramatice în Arad! Soția unui jucător de la UTA a amenințat că se aruncă de la etaj
AS.RO Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
RTV S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
S-a însurat Pescobar! Avem imaginile cu proaspeţii miri VIDEO
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă

Special   |  05 Noiembrie 2026, 13:03
Președintele lui Real Madrid a fost fascinat de un fotbalist român: ”Îmi place teribil”. Oferta a devenit o controversă
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”
SuperLiga   |  23:55
Legenda lui Dinamo i-a făcut praf pe titularii lui Nuno Campos: ”Au fost șterși!”
După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său
SuperLiga   |  23:38
După ce a învins-o pe Dinamo, Bogdan Andone a făcut anunțul despre viitorul său
Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo
SuperLiga   |  23:25
Mamoudou Karamoko, declarație cu semne de întrebare despre despărțirea de Dinamo
Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”
SuperLiga   |  23:06
Nuno Campos și-a spus nemulțumirea după eșecul cu FC Argeș: ”Asta mă îngrijorează cel mai mult!”
FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul...
SuperLiga   |  22:30
FC Argeș - Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura pe final și au răpus liderul din SuperLiga! ”Câinii” riscă să piardă primul loc în clasament
exclusiv Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
SuperLiga   |  22:09
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
SuperLiga   |  21:04
Adrian Mihalcea, întrebat direct despre demisia de la UTA Arad: ”Am avut o discuție cu domnul Meszar”
Vești proaste pentru Mihai Rotaru! Universitatea Craiova, sancționată de UEFA
Conference League   |  19:59