Real Madrid, vis interzis pentru Rațiu! Ce decizie a luat campioana Europei

Foto 4/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Real Madrid, vis interzis pentru Rațiu! Ce decizie a luat campioana Europei
Foto: Profimedia  |  

Radu Orbean   |   Publicat: 29.01.2025 12:19   |  Actualizat: 29.01.2025 12:27

Deși se vorbea despre un interes puternic din partea galacticilor pentru Andrei Rațiu (26 de ani), se pare că fundașul dreapta român nu va îmbrăca tricoul campioanei Europei, cel puțin până în vară.

Real Madrid s-a confruntat în această stagiune cu probleme în flancul drept al apărării, unde Daniel Carvajal (33 de ani) a suferit o accidentare gravă, iar Lucas Vasquez (33 de ani) a avut prestații sub așteptări.

La nevoie, pe postul de fundaș dreapta a fost folosit Federico Valverde, cunoscut pentru polivalența sa.

Florentino Perez a pus ochii pe Trent Alexander Arnold, de la Liverpool, și pe Andrei Rațiu, care evoluează în prezent la Rayo Vallecano. Englezul a intrat în ultimele șase luni de contract cu englezii, alături de care încearcă să câștige titlul și Liga Campionilor.

Foto 3/4

Real Madrid renunță la Rațiu

Într-o postare pe Instagram, renumitul jurnalist Fabrizio Romano a transmis că Real Madrid nu își va îmbunătăți lotul în acest mercato.

Ținta principală a madrilenilor rămâne Trent, pe care vor încerca să-l transfere, liber de contract, din vară.

Românul rămâne un jucător interesant pentru mai multe echipe din Europa. Chiar Barcelona și Atletico Madrid, rivalele madrilenilor au fost interesate în ultima perioadă de ”Sonic”

Kyllian Mbappe și-a intrat în formă la Real

Foto 1/4

După un început ezitant în Spania, superstarul Kyllian Mbappe era comparat de fani cu Eden Hazard, jucător venit cu statut de vedetă care nu s-a ridicat niciodată la așteptări.

Finala Supercupei Spaniei se pare că l-a ”deblocat” pe Mbappe care marchează la foc automat. În umilința cu Barcelona, francezul a fost cel mai bun om din echipa sa și a deschis scorul, în minutul cinci.

De atunci, a marcat meci de meci, câte un gol cu Celta Vigo și Salzburg, o dublă cu Las Palmas și un hattrick cu Valladolid. Astfel, a ajuns la 8 goluri în ultimele 5 partide și a redevenit unul dintre preferații fanilor.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat

Mourinho, în extaz după victoria cu Barcelona: ”Am așteptat toată viața să fac această celebrare pe Camp Nou”

Barcelona - Real Madrid 1-2. Mbappe a făcut diferența în El Clasico! ”Dubla” francezului i-a adus echipei lui Mourinho un succes important

Gică Popescu, prezent la Barcelona - Real Madrid! Cu cine a fost surprins în tribune

Lovitură teribilă pentru Mourinho înainte de El Clasico! Un jucător de bază de la Real Madrid, OUT de la derby-ul cu Barcelona

Ce a spus Hansi Flick despre Jose Mourinho înainte de Barcelona - Real Madrid

Cele mai citite

A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
1.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
2.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”

SuperLiga  |  30 Octombrie 2026, 16:19
3.
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”
Știri de ultimă oră din sport
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!

Stranieri   |  01 Noiembrie 2026, 22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga

SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!

SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!

Formula 1   |  01 Noiembrie 2026, 19:50
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
LaLiga   |  01 Noiembrie 2026, 19:11
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani

Atletism   |  01 Noiembrie 2026, 17:15
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani
AS.RO Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
RTV Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Verstappen s-a impus în Mexic, dar Antonelli este noul campion al Formulei 1!
Formula 1   |  00:33
Verstappen s-a impus în Mexic, dar Antonelli este noul campion al Formulei 1!
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
SuperLiga   |  23:41
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
SuperLiga   |  23:03
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Stranieri   |  22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
exclusiv Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Liga 2   |  22:00
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii...
SuperLiga   |  20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
SuperLiga   |  20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Formula 1   |  19:50