Agentul lui Radu Drăgușin îi negociază viitorul. Românul poare reveni în Italia

Agentul lui Radu Drăgușin îi negociază viitorul. ”Dragonul” poare reveni în Italia Galerie foto(5) Galerie foto (5 fotografii): Agentul lui Radu Drăgușin îi negociază viitorul. Românul poare reveni în Italia
Foto: profimedia  |   Agentul lui Radu Drăgușin îi negociază viitorul. ”Dragonul” poare reveni în Italia

Mădălina Gavrilă   |   Publicat: 14.06.2025 15:47   |  Actualizat: 14.06.2025 15:47

Fundașul central Radu Drăgușin (23 de ani) se poate despărți de Tottenham în această vară. Un cunoscut impresar din Italia și colaborator al lui Florin Manea a avut o întâlnire de trei ore cu oficialii unui colos din Europa.

Radu Drăgușin este aproape de încă o lovitură. După transferul colosal la Tottenham, din vara anului trecut, care l-a făcut cel mai scump fotbalist din istoria fotbalului românesc, ”Dragonul” este aproape de o mutare la AC Milan.

Foto 5/5

Gabriele Giuffrida îi negociază viitorul lui Radu Drăgușin la AC Milan

Potrivit presei din Italia, Gabriele Giuffrida, un cunoscut impresar din Italia și colaborator al lui Florin Manea, s-a întâlnit la Casa Milano cu conducerea formației din Serie A, unde au vorbit, printre altele, despre posibilul transfer a lui Drăgușin la AC Milan.

Întâlnirea a durat aproape trei ore și a vizat situațiile lui Radu Drăgușin, Hamed Junior Traore și Gabriele Minotti. Printre cei discutați, cel mai interesant caz este cel al fundașului central român.

După o perioadă dificilă în Premier League, fostul jucător al lui Genoa și Juventus își dorește o revenire în Italia, iar Milan este unul dintre cluburile care l-au urmărit atent încă dinaintea transferului la Spurs.

Foto 4/5

Napoli și Inter, pe urma lui Drăgușin

Napoli și Inter Milano, formația lui Cristi Chivu, se arată și ele interesate, însă rossonerii par să aibă avantajul unei relații consolidate cu Tottenham.

Potrivit CalcioMercato, un posibil schimb de jucători între Milan și Tottenham nu este exclus, mai ales după ce în ianuarie cele două cluburi au discutat despre un transfer al lui Fikayo Tomori la Spurs. O tranzacție amplă, care să-l includă pe Drăgușin, ar putea prinde contur în această vară.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Șucu a decis ce se întâmplă cu De Rossi, după startul dezastruos de sezon al lui Genoa

Spalletti a adus un fotbalist român la prima echipă a lui Juventus

Ce le-a spus Chivu jucătorilor la pauza meciului Roma - Inter: ”Este adevărul absolut”

AS Roma - Inter 2-2. Formația lui Chivu, revenire spectaculoasă după 0-2! Lautaro Martinez a reușit ”dubla”

Doliu în fotbalul italian. Sandro Mazzola, legenda lui Inter Milano, a murit la 83 de ani

Cutremur la Milan după eșecul cu Benfica! Ruben Amorim, băgat în ședință de conducere

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”

Special  |  19 Septembrie 2026, 22:15
2.

Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”

Fotbal  |  20 Septembrie 2026, 21:02
3.
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
Știri de ultimă oră din sport
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil

Echipa Națională   |  22 Septembrie 2026, 12:49
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)

Fotbal   |  22 Septembrie 2026, 11:33
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia

SuperLiga   |  22 Septembrie 2026, 10:07
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
FIA pregătește o nouă generație de piloți de raliuri

Auto   |  22 Septembrie 2026, 08:06
FIA pregătește o nouă generație de piloți de raliuri
Antrenorul Csikszeredei simte că ar putea fi demis: ”Desigur!” + Paul Papp pune tunurile pe autorități: ”Nu am făcut nimic niciodată”

SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 23:49
Antrenorul Csikszeredei simte că ar putea fi demis: ”Desigur!” + Paul Papp pune tunurile pe autorități: ”Nu am făcut nimic niciodată”
”Nu poți să accepți să fii breloc, marionetă!”. Rednic, verdict acid după ce Becali a anunțat revenirea lui Reghecampf la FCSB

SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 22:46
”Nu poți să accepți să fii breloc, marionetă!”. Rednic, verdict acid după ce Becali a anunțat revenirea lui Reghecampf la FCSB
AS.RO S-a aflat abia acum! Ziua care l-a transformat pe celebrul milionar în om al străzii care cerea bani pentru o pâine
S-a aflat abia acum! Ziua care l-a transformat pe celebrul milionar în om al străzii care cerea bani pentru o pâine
RTV Călin Georgescu, prima noapte în arest. Este supărat și nu a vrut să mănânce nimic. Suveranistul împarte celula cu alți 3 deținuți
Călin Georgescu, prima noapte în arest. Este supărat și nu a vrut să mănânce nimic. Suveranistul împarte celula cu alți 3 deținuți
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 21 septembrie. Călin Georgescu, reținut de DIICOT. Dosarul vizează o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil
Echipa Națională   |  12:49
Hagi l-a propus pe titularul naționalei la un club important din Europa, însă transferul se anunță dificil
exclusiv Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”
SuperLiga   |  12:04
Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)
Fotbal   |  11:33
Cei mai urmăriți fotbaliști pe social media în 2026 (P)
Șucu a decis ce se întâmplă cu De Rossi, după startul dezastruos de sezon al lui Genoa
Serie A   |  11:17
Șucu a decis ce se întâmplă cu De Rossi, după startul dezastruos de sezon al lui Genoa
Mircea Rednic a confirmat negocierile: ”Cât de curând”
Internațional   |  10:34
Mircea Rednic a confirmat negocierile: ”Cât de curând”
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
SuperLiga   |  10:07
Laurențiu Reghecampf a citit oferta lui Gigi Becali și a luat decizia
exclusiv Decebal Rădulescu, atac fără menajamente la Robert Niță: ”Este un 'Luțu' folosit de familia Șucu”
SuperLiga   |  10:01
Decebal Rădulescu, atac fără menajamente la Robert Niță: ”Este un 'Luțu' folosit de familia Șucu”
Radu Naum a izbucnit în râs când a auzit ce i-a promis Gigi Becali lui Laurențiu Reghecampf
SuperLiga   |  09:15