live score Fiorentina - Inter, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Cristi Chivu, în fața unui meci important pentru lupta la Scudetto!
Galerie foto (1 fotografii): Fiorentina - Inter, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Cristi Chivu, în fața unui meci important pentru lupta la Scudetto!
Redactia | Publicat: 22.03.2026 18:30 | Actualizat: 22.03.2026 18:34
Fiorentina - Inter, meci din etapa a 30-a din Serie A, este programat la 21:45. Partida poate fi urmărită, în format LIVE SCORE, pe iAMsport.ro, dar și la TV, pe Digi Sport 2 și Prima Sport 2.
Inter este lider în Serie A, cu 68 de puncte, având un avans de cinci lungimi față de ocupanta poziției secunde, AC Milan, care a disputat deja meciul din etapa a 30-a.
De cealaltă parte, Fiorentina se luptă pentru salvarea de la retrogradare. Formația ”Viola” se află pe locul 16, cu 28 de puncte, la o lungime în spatele zonei roșii a clasamentului.
O victorie a echipei lui Cristi Chivu în fața formației din Florența i-ar crește semnificativ șansele la câștigarea titlului de campioană a Italiei. În tur, Inter s-a impus cu 3-0.
Fiorentina - Inter, de la 21:45, pe iAMsport.ro. Declarația lui Cristi Chivu
La conferința de presă, Cristi Chivu a prefațat duelul cu Fiorentina. Antrenorul român nu va sta pe bancă la acest meci, după ce a văzut două cartonașe galbene în runda precedentă, cu Atalanta (1-1).
"Mai sunt în joc 27 de puncte și orice e posibil. Ne concentrăm pe a fi competitivi, pe a face la fel de bine lucrurile ca până acum. Trebuie să continuăm să ne axăm pe jocul nostru, să dăm și mai multă consecvență ambițiilor noastre și parcursului din campionat.
Trebuie să ne regăsim energia și ambiția, fără a pierde din vedere obiectivul și drumul către el. Nimeni nu-ți dă nimic, trebuie să tragi tare ca să obții totul", a declarat Cristi Chivu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






