video OFICIAL | Cristi Chivu a semnat!

Foto 2/7 Galerie foto(7) Galerie foto (7 fotografii): OFICIAL | Cristi Chivu a semnat!

Rareș Stamate   |   Publicat: 22.06.2026 23:25   |  Actualizat: 23.06.2026 03:07

Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul lui Inter Milano, a semnat prelungirea contractului cu clubul din Serie A.

După un prim sezon de vis pe banca lui Inter, încununat cu dubla Serie A / Coppa Italia, Cristi Chivu a fost recompensat de conducere cu un nou contract, care include o creștere importantă de salariu.

Foto 1/7

Noua sa înțelegere este valabilă încă doi ani de acum, anume până în 2028, anunțul fiind făcut de campioana Italiei în cursul serii de luni, 22 iunie.

Chivu rămâne nerazzurro”, a fost scurt mesaj atașat de Inter clipului inedit prin care a transmis că Chivu nu va părăsi echipa în viitorul apropiat.

Parcursul din Champions League, singura dezamăgire

Dacă în campionat și în cupă a avut un parcurs aproape perfect, Inter nu a reușit să arate aceeași formă și în Champions League și nu a prins nici măcar optimile.

Italienii au încheiat faza principală în afara top 8, iar apoi au fost învinși în play-off care a urmat de Bodo/Glimt, scor 2-5 la general, după 1-3 în Norvegia și 1-2 în Italia.

Foto 4/7

În stagiunea care urmează, șefii clubului vor avea pretenții mai ridicat din partea românului în ceea ce privește prestațiile din UCL.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Transfer de 50 de milioane de euro făcut de Juventus Torino

Cristi Chivu își poate pierde un titular de la Inter: gigantul din Europa a pus pe masă 15.000.000 de euro!

Răzvan Raț a inflamat atmosfera la Genoa! Ce i-a deranjat pe jucătorii echipei lui Dan Șucu

Rareș Burnete pleacă de la Lecce și semnează cu altă echipă din Italia

Un alt club a intrat pe fir pentru transferul atacantului dorit de Șucu. Antrenorul l-a sunat personal

Doi foști fotbaliști de la Juventus, cercetați într-un dosar penal pentru fals și tentativă de extorcare

Cele mai citite

Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”

SuperLiga  |  04 August 2026, 21:55
1.
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie

Special  |  06 August 2026, 19:59
2.

Incredibil! Ce salariu încasează Coubiș în a liga a doua din Anglia

Stranieri  |  05 August 2026, 12:34
3.
Incredibil! Ce salariu încasează Coubiș în a liga a doua din Anglia
Știri de ultimă oră din sport
UTA Arad - Rapid, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Giuleștenii pot urca pe primul loc în SuperLiga!
live score UTA Arad - Rapid, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Giuleștenii pot urca pe primul loc în SuperLiga!
SuperLiga   |  07 August 2026, 18:07
UTA Arad - Rapid, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Giuleștenii pot urca pe primul loc în SuperLiga!
Descindere a poliției după ce o națională a avut un parcurs dezastruos la Cupa Mondială 2026

CM 2026   |  07 August 2026, 15:20
Descindere a poliției după ce o națională a avut un parcurs dezastruos la Cupa Mondială 2026
Verstappen, discurs manifest pentru guvernanții olandezi

Formula 1   |  07 August 2026, 14:44
Verstappen, discurs manifest pentru guvernanții olandezi
După 8 operații la piciorul stâng, Lindsey Vonn s-a afișat în costum de baie
foto După 8 operații la piciorul stâng, Lindsey Vonn s-a afișat în costum de baie
Alte sporturi   |  07 August 2026, 13:33
După 8 operații la piciorul stâng, Lindsey Vonn s-a afișat în costum de baie
Părerea lui David Popovici despre revenirea sportivilor ruși și un mesaj pe care l-a avut pentru ei

Natație   |  07 August 2026, 13:22
Părerea lui David Popovici despre revenirea sportivilor ruși și un mesaj pe care l-a avut pentru ei
Dinamo a transferat un mijlocaș din Italia: ”Va semna pe 3 ani”

SuperLiga   |  07 August 2026, 11:42
Dinamo a transferat un mijlocaș din Italia: ”Va semna pe 3 ani”
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Cum se menţine în formă soţia lui Leonard Doroftei, la 51 de ani. Secretul pe care l-a dezvăluit
Cum se menţine în formă soţia lui Leonard Doroftei, la 51 de ani. Secretul pe care l-a dezvăluit
RTV Este COD ROŞU. Când vine urgia în Bucureşti
Este COD ROŞU. Când vine urgia în Bucureşti
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
exclusiv ”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
Special   |  06 August 2026, 19:59
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
VIDEO | PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, 5 august, de la ora 20. Călin Georgescu atacă planul aderării la euro

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 august. ”Safari cu drone” împotriva civililor din Herson. Imaginile care au provocat reacția lui Zelenski

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 3 august. Ludovic Orban îl acuză pe Nicușor Dan că a adâncit criza politică

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
live score UTA Arad - Rapid, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Giuleștenii pot urca pe primul loc în SuperLiga!
SuperLiga   |  18:07
UTA Arad - Rapid, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Giuleștenii pot urca pe primul loc în SuperLiga!
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
Bundesliga   |  17:26
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
FIA își dorește monoposturi și mai ușoare pentru Formula 1
Formula 1   |  16:50
FIA își dorește monoposturi și mai ușoare pentru Formula 1
Neluțu Varga a decis cine va pregăti CFR Cluj după rușinea cu Tromso
SuperLiga   |  16:20
Neluțu Varga a decis cine va pregăti CFR Cluj după rușinea cu Tromso
Descindere a poliției după ce o națională a avut un parcurs dezastruos la Cupa Mondială 2026
CM 2026   |  15:20
Descindere a poliției după ce o națională a avut un parcurs dezastruos la Cupa Mondială 2026
Verstappen, discurs manifest pentru guvernanții olandezi
Formula 1   |  14:44
Verstappen, discurs manifest pentru guvernanții olandezi
Cosmin Matei a fost suspendat de TAS pentru dopaj. Când ar putea reveni
SuperLiga   |  14:05
Cosmin Matei a fost suspendat de TAS pentru dopaj. Când ar putea reveni
foto După 8 operații la piciorul stâng, Lindsey Vonn s-a afișat în costum de baie
Alte sporturi   |  13:33