Gigi Riva, atacantul cu tunetul legat la ghete. Cristian Munteanu îți spune povestea celui mai bun marcator din istoria naționalei Italiei

Riva a fost. Timpul care schimbă gramatica e implacabil. De acum încolo, Gigi Riva nu mai “este”, ci a “fost”.

Supranumit “Rombo di tuono” (n.r. - zgomotul tunetului) de jurnalistul Gianni Brera, pe vremea când ziariștii erau aproape scriitori, pe Gigi îl vedeau fundașii imediat după ce auzeau sunetul făcut de mingea care lovea plasa. Brera asistase, în 1970, la demonstrația de virtuozitate dată de Riva pe San Siro. Și, în afară de Scala, nu există mai mare scenă în Italia.

Moartea tatălui i-a marcat viața lui Riva

Riva s-a născut pe 7 noiembrie 1944, la Leggiuno, în Varese. Comuna de câteva mii de locuitori se află aproape de malul Lago Maggiore. Loc unde se împletesc visurile copilăriei cu dorința de liniște a maturității.

Chiar dacă Leggiuno poate fi destinația superbă a oricărui influencer ce vrea să epateze cu locurile minunate pe care le cunoaște, pentru Riva lucrurile au fost diferite.

La doar opt ani, Gigi, între două drumuri la Panificio L'Antico Forno di Manicone Giovanni și Campo San Primo, a aflat că tatăl său nu mai vine acasă. Nu în acea seară. Și în nicio alta. Destinul înșira doar mărgele negre pe ață.

Întotdeauna ai fost mitul meu, ca fotbalist și ca om. Am învățat să joc pe partea stângă pentru că am vrut să fiu ca tine, dar nu am putut. Adio, Gigi! Marco Tardelli, campion mondial '82

Ugo Riva lucrase ca bărbier, apoi croitor. Cum afacerile nu merseseră bine, se angajase ca muncitor la turnătoria din localitate. O bucată de metal s-a desprins dintr-o mașinărie defectă și l-a lovit. Dacă oamenii sunt o sumă de intersecții, Luigi s-a găsit, prea crud, în fața uneia.

Edis Riva, care era casnică, având grijă de cei doi copii ai familiei, a trebuit să se angajeze. A găsit o slujbă la moara din comună, dar banii de abia îi ajungeau. Așa că, în disperare de cauză, și-a trimis fiul la colegiul din Viggiu.

O gură mai puțin de hrănit, dar numai așa aveau toți ce mânca. Gigi departe de casă, la instituția condusă de preoți, care lua în grijă doar cei mai amărâți copii din zonă.

După șapte ani de depresie, închis între zidurile unei clădiri unde era interzis respiratul în altă cheie decât cea a rugăciunii și a smereniei, tânărul Riva a absolvit. Și, mai important, a putut pleca.

Gigi Riva se îndreaptă către fotbal

Iar cum acasă lucrurile nu se îmbunătățiseră din punct de vedere material, a mers să locuiască la sora sa mai mare, Fausta. S-a și angajat, ca mecanic auto. Cu un venit stabil, alături de cineva care avea grijă de el, Gigi a început să se destindă. Ba chiar, sub soarele Lombardiei, juca și fotbal în weekend-uri.

Piciorul său stâng, cu care șuta năpraznic, a devenit subiect de folclor zonal. Așa că Gigi a ajuns la echipa de amatori a celor de la Laveno Mombello. De la tânărul care visa să ajungă pilot de Formula 1, ca idolul său, Juan Manuel Fangio, Riva ajunsese pe buzele tuturor scouterilor vremii. Marcase de 63 de ori, în doi ani, la amatori.

Cum toată lumea îl lăuda, Gigi s-a dus glonț la un trial organizat de Internazionale. A picat, nu l-au oprit. Inima oricărui puști ar fi fost frântă. Nu și a lui Riva. A lui era deja așa. Legnano, o trupă din Serie C, i-a pus pe masă un contract și l-a înregimentat imediat. La 18 ani, mitul “Rombo di tuono” pornea la drum.

Șase goluri în 23 de meciuri, din poziția de extremă stânga. Cagliari era cu ochii pe el. Însă noua senzație a fotbalului din ligile inferioare ale Italiei nu voia să se mute atât de departe de casă. Dar avea nevoie de bani.

Unul dintre scopurile lui Riva era să-i asigure liniștea financiară mamei sale, Edis. Voia ca ea să trăiască în pace, fără griji. Din păcate, la puțin timp după ce semnase cu sarzii, mama sa a decedat. Gigi a ajuns în insulă plin de resentimente și furie.

Fotbalul, gropar al atâtor tineri, dar și făuritor de legende, l-a ajutat să treacă peste perioada dificilă. Opt goluri pentru echipa din Serie B, iar Cagliari a terminat competiția pe locul secund, promovând în prima ligă.

Atacantul lui Cagliari se impune în Serie A

Specialiștii se îndoiau că Riva, slăbuț, bazându-se în 90% din timp doar pe piciorul său stâng, va putea face față rigorilor din Serie A. Gigi a dat mai multe goluri, nouă, decât în a doua divizie și le-a închis gura tuturor. Sau, mai potrivit zis acelor vremuri, le-a uscat cerneala din mașinile de scris.

Mai mult, pe 27 iunie 1965, Riva debutează în tricoul squadrei azzurra. Avea 20 de ani. Era primul fotbalist al celor de la Cagliari care juca pentru naționala Italiei. Gigi avea să se obișnuiască, de-a lungul carierei, cu acest “primul”.

Sezonul următor? Capocannoniere. Golgheter al Seriei A. Rezultatul? Un loc de titular în centrul ofensivei squadrei Azzurra pentru Campionatul European din 1968. Cele patru calificate la turneul final erau Anglia, Uniunea Sovietică, Italia și Iugoslavia.

Semifinala contra Uniunii Sovietice, încheiată la egalitate (scor 0-0), s-a decis după modelul “cap sau pajură”, iar Italia, gazda turneului, a fost norocoasă. În finală, pe Olimpico din Roma, în fața a 68 de mii de spectatori, Domenghini a dat golul egalizator în minutul 80. Iugoslavia deschisese scorul în prima repriză. Scor 1-1, așa că a urmat rejucarea.

După doar două zile, pe 10 iunie, în fața unei asistențe reduse la jumătate, Riva marca în minutul 12, iar Italia era, călare pe Piaggio, în drum către trofeul european. Anastasi a majorat avantajul înainte de pauză, iar squadra azzurra s-a impus cu 2-0.

Gigi Riva, dintr-o echipă care-i mai avea în componență pe Zoff, Facchetti, Mazzola, Domenghini, era răsfățatul presei. Tânărul cu maxilar de statuie greacă, în care drama era altoită pe lumina Lacului Maggiore, reușise. Dar nu complet.

Anul titlului de campion al Italiei

Sezonul 1968/1969 îi aduce la Cagliari pe Albertosi, Boninsegna, Brugnera și Cera. Alături de aceștia, Riva și trupa din Sardinia au fost foarte aproape de a câștiga “lo scudetto”. Însă Fiorentina lui Amarildo a avut un parcurs aproape perfect, suferind doar o singură înfrângere, și s-a încoronat campioană.

Oficialii celor de la Cagliari au simțit momentul bun al formației, așa că pentru anul următor au mai achiziționat jucători. Gori și internaționalul Domenghini au venit în Sardinia, de la Inter, la schimb cu Boninsegna.

Sub conducerea tehnicianului Manilo Scopigno, sarzii au făcut un campionat fantastic, înregistrând doar două eșecuri. Unul dintre meciurile decisive a avut loc pe 15 martie 1970, când liderul Cagliari a întâlnit Juventus, ocupanta locului secund.

Torinezii au condus cu 1-0 și 2-1, dar, de fiecare dată, Riva a marcat golurile egalizatoare, păstrându-și echipa pe primul loc în Serie A.

Cu doar două etape înainte de final, victoria sarzilor cu Bari, (2-0, un gol Riva) le-a adus acestora primul și singurul titlu din palmares. A fost primul club situat la sud de Roma care câștiga “lo scudetto”!

Gigi Riva traversa și el cei mai buni ani ai săi. Fusese al doilea în ierarhia Balonului de Aur din 1969, în spatele conaționalului Gianni Rivera, și al treilea anul următor, după Gerd Muller și Bobby Moore.

Meciul secolului de la CM Mexic 1970

Însă poate momentul care i-a cimentat statutul de mit în conștiința italienilor a venit în 1970, la Campionatul Mondial din Mexic.

Squadra azzurra se calificase dintr-o grupă cu Suedia, Uruguay și Israel, în cel mai pur stil italienesc. Nici dacă regiza Zeffirelli nu ar fi reușit o asemenea capodoperă.

• 1-0 cu Suedia
• 0-0 cu Uruguay
• 0-0 cu Israel

Un singur gol, patru puncte, sferturi de finală. Iar de aici, italienii s-au dezlănțuit. 4-1 cu Mexic, gazdele, și calificarea în semifinale. Riva, două goluri.

Pe 17 iunie 1970, Italia întâlnea Germania de Vest în penultimul act al Mondialului. Iar țara care inventase și perfecționase catenaccio (n.r. – zăvorul ușii), defensiva supremă, avea să facă un meci fenomenal.

Boninsegna deschisese scorul în minutul opt, iar totul mergea spre o victorie a Italiei. Mai ales că Beckenbauer își dislocase umărul, dar a rămas pe teren pentru că nemții făcuseră cele două schimbări permise de regulament.

Chiar și așa, squadra azzurra a fost supusă unui asediu, în a doua repriză, cum poate doar Hanibal mai reușise în istoria înaintașilor lui Riva și Rivera.

Și când dopurile de Cinzano și Martini se rostogoleau pe străzile Italiei, Schnellinger, fundașul Milanului, fără gol la națională, apare în careul de șase metri advers, de unde reia în plasă o centrare de pe stânga.

Prelungiri. Martini și Cinzano merg din nou la frigider. Trec patru minute și Gerd Muller face 2-1 pentru nemți. Minutul 108, Italia egalează prin Burnich. Vezuviul mocnește.

Și erupe când Gigi Riva recuperează o minge la mijlocul terenului, i-o pasează lui Rivera, acesta mai departe pentru Domenghini, Riva țâșnește ca atunci când era copil și avea bani de panino de la Panificio L'Antico Forno di Manicone Giovanni.

Balonul ajunge la el, preluare din alergare, fentă de șut, Schnellinger e răsucit ca în ușa rotativă, șut la lung, Sepp Maier învins. 3-2 pentru Italia. Să vină Cinzano și Martini.

"Riva, Riva, Riva...".

Quella voce, quella partita, quel calciatore. #GigiRiva#rombodituono pic.twitter.com/s8y9xYocOV

— Vincenzo Pastore (@VincePastore) January 22, 2024

Însă pe teren se mai afla un marcator pur-sânge, Gerd Muller. Atacantul celor de la Bayern Munchen profită, de câte ori s-o fi scris acest cuvânt lângă cel al lui Gerd?, de o eroare de marcaj și reia în plasă. 3-3 în thrillerul mexican. Cinzano și Martini merg, cuminți, din nou în frigider.

Nevăzut în direct la televizor, pentru că încă se oferea telespectatorilor reluarea golului marcat de Muller, Boninsegna șarjează pe stânga, intră în careu, centrează, iar Giani Rivera înscrie imediat după ce italienii reluaseră jocul de la mijlocul terenului.

4-3, însă nimeni nu mai are putere să se bucure sau să fie trist. Orice se mai poate întâmpla în ceea ce a fost cel mai frumos meci din istoria campionatelor mondiale.

Sunt sard, pentru că sunt omul cuvintelor puține, sunt adesea bosumflat, mă preocupă problemele acestei țări frumoase și reacționez în felul meu atipic Gigi Riva, campion european '68

Finala, cu Brazilia, a fost una la dispoziția sud-americanilor. Cât au mai putut alerga, după vampiricul duel cu nemții, italienii s-au ridicat la valoarea selecao. La pauză s-a intrat cu scorul de 1-1. Apoi, în repriza secundă, Pele, Gerson, Jairzinho, Tostao, Rivellino au profitat de prospețimea fizică și s-au impus cu 4-1.

Gigi Riva, copilul adoptat de Sardinia

Milan, Inter, Juventus au bătut la ușa lui Riva după Mondial. Dar pentru Gigi, copil care a fost nevoit să plece de acasă, Cagliari era familia sa adoptivă. Una care-i oferise nenumărate motive de fericire, așa că a zis pas ofertelor.

Atacantul a terminat-o cu fotbalul în 1978, după ce, cu doi ani înainte, se accidentase grav. A rămas în cadrul clubului, al cărui președinte a și fost. În 2005, sarzii au retras tricoul cu numărul 11, omagiu celui mai mare jucător din istoria clubului.

După mulți ani de pribegie, Riva a mers acasă, la Leggiuno, unde a dărâmat casa părintească și a construit una nouă, mai spațioasă. Una de care părinții săi s-ar fi bucurat. Poate că durerile copilăriei ne șlefuiesc viitorul.

L-am întrebat dacă are nevoie de ceva. Părea senin, prietenos, glumea. Miturile mele au fost el și Albertosi Raimondo Pinna, directorul spitalului Arnas Brotzu

Pe 22 ianuarie 2024, Gigi Riva a făcut infarct. Ajuns la spital, a glumit cu directorul, Raimondo Pinna, când acesta i-a zis că întreaga Italie e îngrijorată de soarta lui.

Raimondo avea opt ani când Riva câștiga Serie A cu Cagliari. Mergea la meciuri cu tatăl său. L-a rugat să facă o angioplastie. Dar de când miturile au nevoie de alt medicament decât iubirea celor din tribunele stadioanelor?

Gigi Riva a refuzat și s-a dus, lăsând după el încremenirea lumii de după zgomotul tunetului. Doar că nu va mai veni niciodată un alt “Rombo di tuono”.

---

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.