Ce notă a primit Radu Drăgușin după victoria zdrobitoare obținută de Spurs. Adversara și-a demis antrenorul imediat după meci

Drăgușin se află din iarna anului trecut la Tottenham Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Ce notă a primit Radu Drăgușin după victoria zdrobitoare obținută de Spurs. Adversara și-a demis antrenorul imediat după meci
Foto: Profimedia  |   Drăgușin se află din iarna anului trecut la Tottenham

George Drafta   |   Publicat: 16.12.2024 10:04   |  Actualizat: 16.12.2024 10:59

Radu Drăgușin (22 de ani), fundașul central al lui Tottenham, a fost notat cu 7,2 de redactorii portalului Sofascore în urma prestației tricolorului din meciul contra celor de la Southampton, din etapa a 16-a a Premier League. Victoria cu 5-0 a lui Spurs a dus și la demiterea antrenorului "sfinților".

Radu Drăgușin și coechipierii săi au demolat ultima clasată din Anglia, iar victoria zdrobitoare i-a determinat pe șefii învinșilor să renunțe la managerul Russell Martin, cel care reușise să o readucă pe Southampton, după doar un sezon, în Premier League.

Tottenham a rezolvat meciul în primul sfert de oră, atunci când și-a asigurat un avantaj de trei goluri pe tabelă.

Cum a fost notat Drăgușin pentru prestația cu Southampton

Redactorii portalului Sofascore l-au notat pe Drăgușin cu 7,2 pentru evoluția sa din întâlnirea disputată pe St.Mary`s Stadium, o notă care le întrece doar pe cele primite de Solanke, Udogie și Bergvall.

Southampton a învins-o doar pe Everton în acest sezon de Premier League

Succesul cu 5-0 al lui Spurs a adus-o pe Tottenham în prima jumătate a clasamentului, echipa lui Ange Postecoglu fiind însă la doar 5 lungimi de un loc de Champions League.

Rea este însă situația nou-promovatei. Southampton este pe ultimul loc al clasamentului, are doar 5 puncte după 16 meciuri jucate și cel mai slab atac din prima ligă engleză.

Southampton a rămas fără antrenor

Eșecul la scor a determinat conducerea clubului să ia o decizie radicală. Astfel, managerul Russell Martin a fost demis pentru ca un alt antrenor să încerce miracolul salvării de la retrogradare. Southampton este acum la 9 lungimi în spatele liniei salvării.

Martin Russell va împlini pe 4 ianuarie 39 de ani

”La începutul sezonului, știam cu toții provocările cu care ne vom confrunta în acest an, pe măsură ce ne readaptam la viața din cea mai bună și mai competitivă ligă din lume. Cu toate acestea, realitatea situației noastre este clară.

Consiliul l-a susținut pe Russell și pe stafful său și a fost deschis și transparent în ceea ce privește așteptările noastre.

Cu toții am fost pe aceeași lungime de undă în recunoașterea urgenței de a avea nevoie de rezultate pentru a îmbunătăți situația din clasament”, se arată într-un comunicat al grupării engleze venit după anunțul despărțirii de tehnician.

Simon Rusk, antrenorul echipei U21 a lui Southampton, va asigura interimatul până la numirea unui nou antrenor. El va debuta într-un meci din sferturile de finală ale Cupei Ligii, împotriva lui Liverpool, întâlnire care va avea loc miercuri.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Discuțiile despre Ianis Hagi la Olympique Marseille s-au complicat

Ionuț Radu, OUT de la Celta Vigo după ce a refuzat convocarea la națională! Ce decizie au luat spaniolii

Internaționalul român care încă este șocat de moartea lui Mircea Lucescu: ”Îi vizitez mormântul mereu când vin în România”

Un tricolor cu 48 de selecții este gata să schimbe echipa! Clubul solicită 12 milioane de euro

Nicolae Stanciu, campion în China după un final de sezon incredibil! Răsturnare spectaculoasă în ultima etapă

Florinel Coman, gol pentru Al-Gharafa, chiar în ziua în care a primit convocarea la naționala României

Cele mai citite

MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
1.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica

SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 22:40
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu după atacul lui MM Stoica
George Russell își lansează propria academie

Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 21:51
George Russell își lansează propria academie
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis

Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 21:16
Selecționerul Poloniei a rupt tăcerea înaintea duelului cu România, după ce s-a vehiculat că ar putea fi demis
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar

Internațional   |  13 Noiembrie 2026, 19:42
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
video Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 18:35
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
AS.RO Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!
Tenis   |  12:01
Șoc la Turneul Campioanelor: favorita a fost eliminată încă din grupe!
Cum arată lotul României pentru partida cu Polonia. Hagi a exclus un jucător care putea debuta pentru națională
Echipa Națională   |  11:03
Cum arată lotul României pentru partida cu Polonia. Hagi a exclus un jucător care putea debuta pentru națională
iCAUR V27 Design Contest: românii sunt invitați să creeze designul unui automobil care va deveni realitate
Auto   |  10:05
iCAUR V27 Design Contest: românii sunt invitați să creeze designul unui automobil care va deveni realitate
exclusiv ”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
SuperLiga   |  09:08
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
Fostul selecționer a nominalizat trei fotbaliști pentru naționala lui Gică Hagi
Echipa Națională   |  08:30
Fostul selecționer a nominalizat trei fotbaliști pentru naționala lui Gică Hagi
Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei...
Internațional   |  23:57
Victorie fabuloasă pentru Țările de Jos, care au făcut spectacol cu Grecia! Bulgaria, umilită de Islanda. Rezultatele zilei în Liga Națiunilor
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Auto   |  23:25
Best Electric Van 2026 în România. Cine sunt marii câștigători
Dinamo îl putea transfera cu doar 50.000 de euro pe fotbalistul cumpărat de FCSB cu peste un milion! Reacția lui Nicolescu...
SuperLiga   |  22:40