Ce urmează pentru Christophe Galtier după ce a fost reținut de poliție și anchetat pentru discriminare

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Ce urmează pentru Christophe Galtier după ce a fost reținut de poliție și anchetat pentru discriminare

Redactia   |   Publicat: 01.07.2023 11:14   |  Actualizat: 01.07.2023 13:09

Antrenorul francez Christophe Galtier va fi judecat în decembrie pentru presupuse remarci discriminatorii făcute în perioada în care a pregătit echipa de fotbal OGC Nice, punctul culminant al unui sezon de coşmar pentru cel care urmează să plece de la Paris Saint-Germain.

În timpul audierii sale de vineri, Galtier a contestat acuzaţiile care i se aduc, a indicat procurorul din Nisa, Xavier Bonhomme, într-un comunicat.

El va fi judecat pe 15 decembrie, la Tribunalul Penal din Nisa, sub acuzaţia de hărţuire moral şi discriminare pe motiv de apartenenţă sau neapartenenţă, reală sau presupusă, la un grup etnic, o naţiune, o presupusă rasă sau o religie determinată", conform procurorului.

Infracţiuni care îi pot aduce trei ani de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro.

Fiul său, John Valovic-Galtier, agent de jucători, care fusese şi el plasat vineri în arestul poliţiei, a fost pus în libertate fără nicio urmărire penală, a declarat procurorul pentru AFP.

O anchetă preliminară a fost deschisă la mijlocul lunii aprilie pentru suspiciuni de ”discriminare bazată pe rasă sau apartenenţă la o religie”, care îl vizează Christophe Galtier, din perioada în care acesta s-a aflat în fruntea echipei OGC Nice, între 2021 şi 2022.

Cazul a ieşit la iveală după ce jurnalistul independent Romain Molina, iar apoi postul de radio RMC au dezvăluit un email al fostului director al clubului OGC Nice, Julien Fournier, care relata unele cuvintele discriminatorii folosite de Galtier la adresa unei părţi a vestiarului echipei de pe Coasta de Azur.

Fournier relata că Galtier i-a răspuns că ”trebuie ţinut cont de realitatea oraşului şi că nu poate avea atâţia negri şi musulmani în echipă”, declarându-şi intenţia de a schimba în profunzime componenţa lotului, pentru a limita la maximum posibil numărul de jucători musulmani.

Christophe Galtier a depus, ulterior, plângeri împotriva lui Julien Fournier şi a jurnaliştilor Daniel Riolo şi Romain Molina, pentru defăimare şi ameninţare cu moartea.

Mai mulţi jucători şi lideri de la OGC Nice, precum preşedintele clubului Jean-Pierre Rivere şi fostul antrenor Didier Digard, au fost de asemenea chestionaţi de anchetatori. Percheziţii au fost efectuate şi la mijlocul lunii aprilie, aminteşte Procuratura.

La 56 de ani, Galtier a fost informat la începutul lunii iunie că nu îi va fi oferit un al doilea an de contract la PSG, în ciuda câştigării titlului de campion al francez cu clubul parizian.

Succesorul său la Paris Saint-Germain va fi fostul selecţioner spaniol Luis Enrique, conform presei din Hexagon.

Sursa: Agerpres.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”

Andrei Nicolescu a făcut anunțul despre transferul mijlocașului cotat la 350.000 de euro: ”L-am remarcat”

Fostul fotbalist de la FC Brașov și Dinamo, la un pas de tragedie! A făcut infarct după un meci

Cunoscutul actor român a rămas ”scârbit” după un episod petrecut la un meci al lui Dinamo: ”De atunci nu am mai fost pe stadion!”

Problemă pentru Suedia înaintea returului cu România! Cinci jucători, afectați de un virus

A fost numit comandant la Steaua: ”Nu traversăm o perioadă ușoară”

Cele mai citite

Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”

Diverse  |  01 Octombrie 2026, 11:58
1.
Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”

SuperLiga  |  29 Septembrie 2026, 17:52
2.
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
Hagi renunță la tricolorul cu 47 de selecții la echipa națională

Echipa Națională  |  30 Septembrie 2026, 16:35
3.
Hagi renunță la tricolorul cu 47 de selecții la echipa națională
Știri de ultimă oră din sport
UEFA redeschide cazul Negreira al Barcelonei după documentele trimise de Real Madrid

LaLiga   |  01 Octombrie 2026, 18:40
UEFA redeschide cazul Negreira al Barcelonei după documentele trimise de Real Madrid
Renault pariază pe Valladolid și Palencia. Investiție majoră în Spania

Auto   |  01 Octombrie 2026, 17:53
Renault pariază pe Valladolid și Palencia. Investiție majoră în Spania
Problemă pentru Suedia înaintea returului cu România! Cinci jucători, afectați de un virus
Problemă pentru Suedia înaintea returului cu România! Cinci jucători, afectați de un virus
Echipa Națională   |  01 Octombrie 2026, 17:17
Problemă pentru Suedia înaintea returului cu România! Cinci jucători, afectați de un virus
Cine va purta tricoul cu numărul 7 al Portugaliei, după plecarea lui Cristiano Ronaldo

Internațional   |  01 Octombrie 2026, 16:52
Cine va purta tricoul cu numărul 7 al Portugaliei, după plecarea lui Cristiano Ronaldo
Oficial: Ford revine în WRC cu echipă de uzină, din 2028

Auto   |  01 Octombrie 2026, 16:00
Oficial: Ford revine în WRC cu echipă de uzină, din 2028
Borne importante pentru Leapmotor în Europa

Auto   |  01 Octombrie 2026, 15:10
Borne importante pentru Leapmotor în Europa
AS.RO Ce premier a propus Gigi Becali pentru România: E singura soluţie!
Ce premier a propus Gigi Becali pentru România: E singura soluţie!
RTV ULTIMELE IMAGINI cu Valentina în viață. Tânăra, surprinsă chiar în frizeria la care lucra Vlad. Fata părea relaxată și nimic nu prevestea tragedia ce urma să se întâmple / FOTO
ULTIMELE IMAGINI cu Valentina în viață. Tânăra, surprinsă chiar în frizeria la care lucra Vlad. Fata părea relaxată și nimic nu prevestea tragedia ce urma să se întâmple / FOTO
Schimbare la față pentru National Arena. Primăria București a făcut anunțul

Special   |  01 Octombrie 2026, 11:25
Schimbare la față pentru National Arena. Primăria București a făcut anunțul
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 29 septembrie. Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile. Curtea de Apel București a admis cererea DIICOT

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei

exclusiv Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
Special   |  21:35
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
Andrei Nicolescu a făcut anunțul despre transferul mijlocașului cotat la 350.000 de euro: ”L-am remarcat”
SuperLiga   |  20:23
Andrei Nicolescu a făcut anunțul despre transferul mijlocașului cotat la 350.000 de euro: ”L-am remarcat”
Fostul fotbalist de la FC Brașov și Dinamo, la un pas de tragedie! A făcut infarct după un meci
Diverse   |  19:49
Fostul fotbalist de la FC Brașov și Dinamo, la un pas de tragedie! A făcut infarct după un meci
exclusiv Cunoscutul actor român a rămas ”scârbit” după un episod petrecut la un meci al lui Dinamo: ”De atunci nu am mai fost pe...
SuperLiga   |  19:00
Cunoscutul actor român a rămas ”scârbit” după un episod petrecut la un meci al lui Dinamo: ”De atunci nu am mai fost pe stadion!”
UEFA redeschide cazul Negreira al Barcelonei după documentele trimise de Real Madrid
LaLiga   |  18:40
UEFA redeschide cazul Negreira al Barcelonei după documentele trimise de Real Madrid
Renault pariază pe Valladolid și Palencia. Investiție majoră în Spania
Auto   |  17:53
Renault pariază pe Valladolid și Palencia. Investiție majoră în Spania
Problemă pentru Suedia înaintea returului cu România! Cinci jucători, afectați de un virus
Echipa Națională   |  17:17
Problemă pentru Suedia înaintea returului cu România! Cinci jucători, afectați de un virus
Cine va purta tricoul cu numărul 7 al Portugaliei, după plecarea lui Cristiano Ronaldo
Internațional   |  16:52