Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa echipă
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Ronaldinho a revenit pe teren într-un meci oficial la 46 de ani, sub comanda lui Mandorlini! A fost titular pentru noua sa echipă
Alina Popa | Publicat: 15.11.2026 20:46 | Actualizat: 15.11.2026 20:59
Ronaldinho a jucat din nou un meci oficial, la vârsta de 46 de ani, titular la Ravenna în Serie C, schimbat la pauză în victoria 2-0 cu Flori.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Ronaldinho a jucat din nou într-un meci oficial după mai bine de un deceniu de absență. Brazilianul a semnat un contract cu Ravenna și a fost titular duminică, în derby-ul local cu Forli, din Serie C.
Legenda braziliană a fost titularizată de Andrea Mandorlini, fost antrenor la CFR Cluj. Iar Ronaldinho a afișat vechiul său look, cu o bentiță care să îi țină parul, albit între timp de la trecerea anilor.
Ravenna a vândut toate biletele pentru meciul cu Ronaldinho
Conform Gazzetta dello Sport, după ce toate cele 6.500 de bilete s-au vândut, clubul a adus o tribună mobilă pentru a putea permita accesul mai multor suporteri la meci.
Ronaldinho a jucat întreaga prima repriză, a executat fazele fixe cât a fost pe teren și chiar a fost implicat în golul înscris de Donatti pentru gazde în prima parte.
Ulterior, la pauză, fostul Balonul de Aur a fost înlocuit cu Matteo Maggio, fiind vizibil depășit de nivel din punct de vedere fizic. Ronaldinho făcuse doar un antrenament cu echipa, înaintea meciului, și e neclar dacă va mai bifa vreo apariție.
Revenirea pe teren la 46 de ani este cea mai bună mişcare din cariera mea Ronaldinho, înaintea meciului de duminică
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







