Denis Alibec, scos la pauză cu Bistrița! Atacantul a făcut show în Cupa României

Foto 1/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): Denis Alibec, scos la pauză cu Bistrița! Atacantul a făcut show în Cupa României
Foto: Sportpictures  |  

Radu Orbean   |   Publicat: 29.10.2025 22:28   |  Actualizat: 29.10.2025 22:32

Tensiunile dintre Denis Alibec (34 de ani) și FCSB par să continue. După ce a contribuit deciziv la ambele goluri ale roș-albaștrilor, a fost schimbat la pauză.

Denis Alibec a fost unul dintre cele mai râvnite transferuri ale verii în Superligă. Chiar dacă a venit gratis, șeptarul a fost primit ca o vedetă, și l-a lăsat, indirect, pe Octavian Popescu fără numărul 10.

Măcinat de accidentări, Alibec a ratat începutul sezonului, însă nici după ce și-a rezolvat problemele medicale nu a primit prea multe șanse.

Foto 3/4

Becali i-a promis lui Alibec că va juca, dar l-a scos la pauză

La finalul ultimului meci din Superligă, cu UTA, fostul jucător de la Inter a fost uitat pe bancă până în finalul jocului, când nu a reușit să atingă mingea de prea multe ori sau să își creeze vreo ocazie. După fluierul final, a șutat nervos în minge și a plecat direct la vestiare.

Gigi Becali a văzut reacția atacantului, despre care a declarat că va primi minutele cerute în meciul de cupă, cu Gloria Bistrița.

Foto 2/4

Titular, Alibec a deschis scorul din penalty, ca apoi să paseze decisiv, cu exteriorul, la golul de 2-0, înscris de Thiam.

Se pare că nu a fost suficient, iar atacantul venit de la Farul a rămas la vestiare, alături de Thiam și Șut.

Ce declarase Becali despre Alibec, după FCSB – UTA Arad 4-0

”Se alintă și el, săracul, vrea și el să demonstreze. E un copil bun! Să demonstreze, de păstrat, îl păstrez, a luat deja 300.000 de la noi, nu a dat niciun gol.

Foto 4/4

De ce să fie supărat? Eu i-am dat banii, n-are de ce să fie supărat pe mine, ci pe el. Când l-am băgat...

O să joace cu Bistrița (n.r.- în Cupa României). Dacă nici cu Bistrița nu demonstrezi, atunci nu ai de ce să mai fii supărat!”, a spus Gigi Becali, pentru DigiSport.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

FCSB, reacție după imaginile din vestiarul de la Bistrița. Ce au transmis roș-albaștrii după meciul din Cupa României

Reghecampf nu și-a ascuns nemulțumirea după eșecul cu Gloria Bistrița: ”Rușinos!”. Antrenorul de la FCSB a acuzat arbitrajul

Gigi Becali anunță schimbări la FCSB după eșecul cu Gloria Bistrița: ”De la el trebuie să ne luăm adio!”

Rezultatele zilei în Cupa României: FCSB, învinsă de Gloria Bistrița. Primul eșec pentru Reghecampf de la revenire! Universitatea Craiova, pas greșit cu FC Voluntari. Sepsi, remiză cu Chiajna

Filipe Coelho i-a pus gând rău lui Dinamo: ”Este singura soluție!”

Radio Erevan. Ce i-a spus, de fapt, Chipciu lui Șumudică atunci când a scos echipa de pe teren: ”De ce n-ai făcut asta în Giulești?”

Cele mai citite

Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței

Special  |  07 Noiembrie 2026, 10:46
1.
Nu Lucescu, nu Ienei. Cine a fost cel mai mare antrenor român din istorie. A revoluționat efectiv naționala Franței
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”

SuperLiga  |  06 Noiembrie 2026, 10:14
2.
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat

SuperLiga  |  06 Noiembrie 2026, 22:09
3.
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
Știri de ultimă oră din sport
Probleme mari pentru Reghecampf! Încă doi jucători de la FCSB au ieșit accidentați după eșecul cu Corvinul. Unul a ajuns la spital

SuperLiga   |  08 Noiembrie 2026, 09:21
Probleme mari pentru Reghecampf! Încă doi jucători de la FCSB au ieșit accidentați după eșecul cu Corvinul. Unul a ajuns la spital
A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
video A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
Auto   |  08 Noiembrie 2026, 00:07
A sosit vremea pentru un nou record! Yangwang U9 Xtreme a depășit bariera de 500 km/h
Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu

SuperLiga   |  07 Noiembrie 2026, 23:55
Florin Maxim, după victoria de senzație cu FCSB: ”Nu e ușor să câștigi și fără gol primit”. Vești despre Dragoș Albu
Laurențiu Reghecampf, discurs dur după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara: ”N-ai cum să joci în halul ăsta”

SuperLiga   |  07 Noiembrie 2026, 23:24
Laurențiu Reghecampf, discurs dur după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara: ”N-ai cum să joci în halul ăsta”
Norris câștigă calificările marcate de ploaie din Brazilia. Patru nume mari aveau oricum penalizări pe grilă

Formula 1   |  07 Noiembrie 2026, 23:03
Norris câștigă calificările marcate de ploaie din Brazilia. Patru nume mari aveau oricum penalizări pe grilă
FCSB - Corvinul 0-1! Criza continuă în tabăra roș-albaștrilor

SuperLiga   |  07 Noiembrie 2026, 22:26
FCSB - Corvinul 0-1! Criza continuă în tabăra roș-albaștrilor
AS.RO Christina a luptat în cuşcă, a scris istorie pentru Româna şi acum predă religie într-un sat. Ce se întâmplă în căminul cultural
Christina a luptat în cuşcă, a scris istorie pentru Româna şi acum predă religie într-un sat. Ce se întâmplă în căminul cultural
RTV Wow! Avem imaginile cu tortul, dansul mirilor, a fost pe lux şi opulenţă la nunta lui Pescobar cu Lavinia
Wow! Avem imaginile cu tortul, dansul mirilor, a fost pe lux şi opulenţă la nunta lui Pescobar cu Lavinia
Avea un salariu de doar 300 de euro la echipa care a câștigat titlul în Liga 1: ”După aceea mi s-a făcut 800”
exclusiv Avea un salariu de doar 300 de euro la echipa care a câștigat titlul în Liga 1: ”După aceea mi s-a făcut 800”
Special   |  07 Noiembrie 2026, 16:26
Avea un salariu de doar 300 de euro la echipa care a câștigat titlul în Liga 1: ”După aceea mi s-a făcut 800”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Reghecampf pregătește o schimbare la FCSB! Titularul care riscă să ajungă pe banca de rezerve
SuperLiga   |  14:17
Reghecampf pregătește o schimbare la FCSB! Titularul care riscă să ajungă pe banca de rezerve
exclusiv Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Special   |  13:17
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Nicolae Stanciu, campion în China după un final de sezon incredibil! Răsturnare spectaculoasă în ultima etapă
Stranieri   |  12:26
Nicolae Stanciu, campion în China după un final de sezon incredibil! Răsturnare spectaculoasă în ultima etapă
Jaecoo 5, incident în Indonezia! Reacția Omoda & Jaecoo România și explicațiile privind cazurile din străinătate
Auto   |  11:34
Jaecoo 5, incident în Indonezia! Reacția Omoda & Jaecoo România și explicațiile privind cazurile din străinătate
Gigi Becali l-a pus la zid pe MM Stoica după eșecul cu Corvinul. Anunțul care schimbă totul
SuperLiga   |  10:43
Gigi Becali l-a pus la zid pe MM Stoica după eșecul cu Corvinul. Anunțul care schimbă totul
Un club din SuperLiga amenință că merge în instanță împotriva Rapidului pentru 900.000 de dolari
SuperLiga   |  10:07
Un club din SuperLiga amenință că merge în instanță împotriva Rapidului pentru 900.000 de dolari
Probleme mari pentru Reghecampf! Încă doi jucători de la FCSB au ieșit accidentați după eșecul cu Corvinul. Unul a ajuns la...
SuperLiga   |  09:21
Probleme mari pentru Reghecampf! Încă doi jucători de la FCSB au ieșit accidentați după eșecul cu Corvinul. Unul a ajuns la spital
Zeljko Kopic și Florentin Petre, demiși în miez de noapte! Ultimul eșec le-a fost fatal
Internațional   |  08:36