Jucătorul de la Farul care l-a ”terorizat” pe Dan Petrescu: ”Mă tot rugam să-l schimbe”

Dan Petrescu are obiectiv titlul cu CFR Galerie foto (1 fotografii): Jucătorul de la Farul care l-a ”terorizat” pe Dan Petrescu: ”Mă tot rugam să-l schimbe”
Foto: Sport Pictures  |   Dan Petrescu are obiectiv titlul cu CFR

Cristian Stan   |   Publicat: 24.04.2025 23:13   |  Actualizat: 25.04.2025 00:21

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a recunoscut la finalul succesului cu Farul Constanța (4-1) că atacantul dobrogenilor, Denis Alibec (34 de ani), îi dă emoții de fiecare dată.

CFR a avut una dintre cele mai solide prestații din acest an contra trupei pregătite de Hagi, însă Dan Petrescu afirmă că nu a privit meciul relaxat.

Dan Petrescu, reacție după CFR - Farul 4-1

Singurul gol al marinarilor a fost marcat de Denis Alibec, un fotbalist pe care și-ar fi dorit ca Hagi să îl schimbe.

”Sunt foarte mulțumit de băieți, de joc. Am marcat foarte multe goluri. Singura problemă pe care am avut-o și azi e că la prima ocazie, am luat gol. Noi am avut între timp 3-4-5 ocazii mari. Golurile de dinainte de pauză au căzut excelent, ca să jucăm mai relaxat. E prima mea finală cu CFR Cluj și îmi doresc să o câștig. Băieții merită felicitări, iar pata neagră e reușita anulată la Deac. Păcat, pentru că mă bucuram pentru Cipi foarte mult. Dacă și ăla e fault...

Noi mereu lucrăm în ziua meciului și nu a fost niciodată întâmplare la fazele fixe. Mă așteptam să marcăm mai multe goluri la fazele fixe. Nu există favorită într-o finală, și azi a fost 50-50. În palmaresul meu n-am nicio cupă, am pierdut la Urziceni o finală. Cred că două finale am pierdut. Mi-aș dori să câștigăm. Pentru jucători, pentru fani, pentru club. De când câștigătoarea Cupei joacă în Europa League este o miză foarte mare. Dar și meciul de la Dinamo trebuie să-l tratăm serios. Mă tot rugam să-l schimbe (n.r. pe Alibec). Ăsta e adevărul. Eu n-am văzut un meci al Farului în care el să nu dea gol sau pasă de gol. E într-o formă excelentă, e titularul echipei naționale., a spus Dan Petrescu la flash-interviu.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Răzvan Burleanu a venit cu replica pentru Gigi Becali, după ce finanțatorul FCSB a criticat dur formatul Cupei României

Neagoe nu și-a iertat jucătorii: ”Este deranjant! Nu pot eu să mă duc să sar la cap” + ”Mulți dintre ei au restanțe mari de tot”

”Cum este de când a venit Coelho?”. Jucătorul Craiovei a dat răspunsul pe loc

Nemulțumirea lui Filipe Coelho cu privire la finalul de an al Craiovei: ”Nu avem”

Radu Naum a auzit ce a spus Louis Munteanu și nu s-a abținut: ”Imaginea unei frustrări uriașe!”

Petrolul - Craiova 0-4, CFR - Metaloglobus 2-2, Sepsi - U Cluj 2-2 și Sporting Liești - Metalul Buzău 4-7. S-a încheiat etapa a doua a grupelor Cupei României!

Cele mai citite

Dortmund - Inter 0-2, PSV - Bayern 1-2, Napoli - Chelsea 2-3. Cristi Chivu a ratat calificarea directă, Vlad Dragomir și Dennis Man au fost eliminați, iar Jose Mourinho a învins-o pe Real Madrid. Toate rezultatele serii

Champions League  |  28 Ianuarie 2026, 21:58
1.
Dortmund - Inter 0-2, PSV - Bayern 1-2, Napoli - Chelsea 2-3. Cristi Chivu a ratat calificarea directă, Vlad Dragomir și Dennis Man au fost eliminați, iar Jose Mourinho a învins-o pe Real Madrid. Toate rezultatele serii
S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Gigi Becali la jucător

SuperLiga  |  29 Ianuarie 2026, 17:09
2.
S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Gigi Becali la jucător
Vassaras a decis după penalty-ul controversat din UTA - Rapid! L-a reținut pe arbitrul din camera VAR

SuperLiga  |  28 Ianuarie 2026, 22:55
3.
Vassaras a decis după penalty-ul controversat din UTA - Rapid! L-a reținut pe arbitrul din camera VAR
Știri de ultimă oră din sport
Gigi Becali a pus ochii pe fotbalistul rivalei din SuperLiga. Transferul l-ar costa 1.200.000 de euro

SuperLiga   |  31 Ianuarie 2026, 12:58
Gigi Becali a pus ochii pe fotbalistul rivalei din SuperLiga. Transferul l-ar costa 1.200.000 de euro
Legendarul stadion din România a fost pus la pământ
foto Legendarul stadion din România a fost pus la pământ
SuperLiga   |  31 Ianuarie 2026, 11:20
Legendarul stadion din România a fost pus la pământ
Lovitură de la FIFA pentru echipa națională! Tricolorul pe care Mircea Lucescu nu se va putea baza la barajul cu Turcia

Echipa Națională   |  31 Ianuarie 2026, 11:03
Lovitură de la FIFA pentru echipa națională! Tricolorul pe care Mircea Lucescu nu se va putea baza la barajul cu Turcia
”Am primit aceste vești despre Michael Schumacher de la un prieten”. Fostul său coleg a oferit mai multe informații despre legendarul pilot german

Formula 1   |  31 Ianuarie 2026, 10:08
”Am primit aceste vești despre Michael Schumacher de la un prieten”. Fostul său coleg a oferit mai multe informații despre legendarul pilot german
Veste șoc înainte de Super Bowl XL. Ce se întâmplă cu una dintre finaliste

Alte sporturi   |  31 Ianuarie 2026, 09:49
Veste șoc înainte de Super Bowl XL. Ce se întâmplă cu una dintre finaliste
Adevărul despre mâncarea favorită a fotbaliștilor români: ”Îți plutește în stomac!” 
exclusiv Adevărul despre mâncarea favorită a fotbaliștilor români: ”Îți plutește în stomac!” 
Inedit   |  31 Ianuarie 2026, 09:27
Adevărul despre mâncarea favorită a fotbaliștilor români: ”Îți plutește în stomac!” 
DeBucurești Sectorul 3 extinde școlile și adaugă săli de sport și spații multifuncționale
Sectorul 3 extinde școlile și adaugă săli de sport și spații multifuncționale
AS.RO O nouă lovitură teribilă încasată de milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a ei!
O nouă lovitură teribilă încasată de milionarul celebru care şi-a înşelat soţia cu cea mai bună prietenă a ei!
RTV Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Internaționalul român care ”ar fi fost Messi dacă nu s-ar fi autosabotat”
exclusiv Internaționalul român care ”ar fi fost Messi dacă nu s-ar fi autosabotat”
Special   |  29 Ianuarie 2026, 20:35
Internaționalul român care ”ar fi fost Messi dacă nu s-ar fi autosabotat”
Iulian Fota: România riscă să aibă primul președinte de război. Nicușor Dan trebuie să fie ”președinte comandant”

Dosarele Epstein, desecretizate: Justiția americană publică peste trei milioane de pagini și mii de materiale video

Zelenski anunță discuții cu Nicușor Dan privind cooperarea energetică: „Mulțumesc poporului român pentru sprijin”

Surpriză uriașă la PRO TV. iAMicon.ro dezvăluie cine câștigă ''Desafio: Aventura''

Imaginile momentului de la cununia lui Radu Drăgușin. ”Dragonul” s-a însurat cu Ioana Stan

Personalitatea zilei 22 ianuarie | Diane Lane, femeia care a cucerit Hollywoodul de trei ori: copil, star, legendă

Cum l-a avertizat Nicolae Ceaușescu pe legendarul antrenor român într-un moment istoric: ”Să nu mai punem poporul la emoții”
Special   |  13:20
Cum l-a avertizat Nicolae Ceaușescu pe legendarul antrenor român într-un moment istoric: ”Să nu mai punem poporul la emoții”
Gigi Becali a pus ochii pe fotbalistul rivalei din SuperLiga. Transferul l-ar costa 1.200.000 de euro
SuperLiga   |  12:58
Gigi Becali a pus ochii pe fotbalistul rivalei din SuperLiga. Transferul l-ar costa 1.200.000 de euro
exclusiv Amendat drastic de FRF, impresarul lui Cîrjan este aproape de o pedeapsă usturătoare din partea FIFA
SuperLiga   |  12:08
Amendat drastic de FRF, impresarul lui Cîrjan este aproape de o pedeapsă usturătoare din partea FIFA
exclusiv Farsa făcută lui Ilie Dumitrescu în studioul Digi Sport: ”S-a schimbat la față”
Special   |  11:40
Farsa făcută lui Ilie Dumitrescu în studioul Digi Sport: ”S-a schimbat la față”
foto Legendarul stadion din România a fost pus la pământ
SuperLiga   |  11:20
Legendarul stadion din România a fost pus la pământ
Lovitură de la FIFA pentru echipa națională! Tricolorul pe care Mircea Lucescu nu se va putea baza la barajul cu Turcia
Echipa Națională   |  11:03
Lovitură de la FIFA pentru echipa națională! Tricolorul pe care Mircea Lucescu nu se va putea baza la barajul cu Turcia
”Am primit aceste vești despre Michael Schumacher de la un prieten”. Fostul său coleg a oferit mai multe informații despre...
Formula 1   |  10:08
”Am primit aceste vești despre Michael Schumacher de la un prieten”. Fostul său coleg a oferit mai multe informații despre legendarul pilot german
Veste șoc înainte de Super Bowl XL. Ce se întâmplă cu una dintre finaliste
Alte sporturi   |  09:49
Veste șoc înainte de Super Bowl XL. Ce se întâmplă cu una dintre finaliste
Rezultate / Clasamente