interviu Irina Giurgiu, prima femeie deținătoare a licenței UEFA Pro din România: ”Există mult misoginism în fotbalul românesc”

Venită din nordul țării, din județul Maramureș, a început sportul organizat la handbal, unde a evoluat timp de șase ani pentru CSS Baia Mare, alături de care a câștigat un titlu de campioană națională la juniori I. După ce și-a dat seama că nu va face carieră ca jucătoare de handbal, Irina s-a îndreptat spre marea sa pasiune, fotbalul, și a continuat să se dezvolte, în ciuda reticenței și a misoginismului din fotbalul românesc, după cum ea declară într-un interviu acordat în exclusivitate iAMsport.ro.

Pentru a-și dezvolta cariera de antrenor, Irina a luat o decizie curajoasă: a renunțat la postul de secund al naționalei pregătite de Cristian Dulca și s-a mutat alături de familie în Spania, unde pregătește o echipă de sub 18 ani, dar masculină. Irina povestește despre primii pași făcuți pe terenurile din nordul țării, până la antrenarea unei echipe de tineret în Spania, alături de care speră să promoveze în următorul sezon în prima ligă spaniolă.

Irina dezvăluie problemele cu care s-a confruntat ca femeie într-un domeniu dominat de bărbați, despre proiectele pe care le-a implementat în fotbalul feminin românesc și despre viziunea ei asupra dezvoltării acestui sport în țara noastră.

S-a apucat de fotbal organizat la 18 ani

Cum v-ați apucat de fotbal? Ce v-a motivat să alegeți acest sport?

Îmi amintesc cu drag când jucam fotbal cu familia mea la țară, în satul natal. Cred că de acolo a plecat pasiunea mea pentru fotbal. Iar, mai târziu, după ce am aflat că există fotbal feminin, la 18 ani am început să practic la nivel amator, pentru că nu exista ligă profesionistă atunci, din plăcere și pentru a face ceva ce îmi place în timpul liber.

De ce ați aflat atât de târziu de fotbalul organizat la nivel feminine?

Probabil pentru că nu era promovat, nu vedeam meciuri de fotbal feminin la televisor. Dar mă bucur că în momentul acesta, FRF, dar și alte țări, promovează foarte mult fotbalul feminin. Acum ai acces la filme, la fete care sunt modele de urmat și asta e un lucru foarte bun.

Cum ați fost percepută ca fată care joacă fotbal? Ați întâmpinat prejudecăți sau scepticism din partea celor din jur?

Cu siguranță a fost scepticism din partea oamenilor de la țară, chiar de la vecini, vorbeau cu părinții noștri și le spuneau să nu ne mai lase să batem mingea, mai dați-le și ceva de lucru, dar asta nu înseamnă că nu ne făceam treburile casnice, nu învățam bine la școală, nu ne făceam îndatoririle de copii, să le spun așa. Dar aceasta era o pasiune, am avut noroc de părinți care ne-au susținut pe mine și pe sora mea, mai târziu și pe fratele meu. Am o soră mai mare decât mine cu un an și jumătate, practică și ea fotbalul, chiar în momentul acesta are 35 de ani, doi copii și joacă pentru CFR Cluj. Mă mândresc cu asta.

Fratele meu are o echipă de fotbal în Baia Mare, o echipă de fete, dar are și una de băieți.

Fotbalul ne-a unit pe noi și mă bucur că familia mea a trecut peste aceste bariere și aceste lucruri negative auzite din partea oamenilor din jur.

Antrenează în Spania o echipă Under 18

Ați spus că aveți o soră care joacă la CFR, un frate care are echipă de fotbal, dumneavoastră de ce ați ales Spania?

Am primit de multe ori în ultima perioadă această întrebare. Pot să spun că am analizat mult timp, pentru că îmi place să iau decizii bune în viață și consider că până acum, toate deciziile pe care le-am luat, m-au ajutat ca om, dar și ca antrenor. Am vrut să fac o schimbare, am vrut să văd cum e să antrenezi într-o țară străină, să văd modalitatea lor de a antrena, de organizare și am vrut să câștig experiență.

La ce nivel activați acum?

Antrenez o echipă de băieți, under 18, în Segunda Division. Așa se numește aici, în zonă. Aici, unde antrenez eu, în Rocheta del Mar, prin zona Almeria, din păcate fotbalul feminin nu e așa de dezvoltat, așa că am ales să antrenez băieți, până ce voi găsi o echipă de fotbal feminin pe care pot să o antrenez.

Vă ascultă băieții?

Da, chiar la început am avut emoții, nu am avut așa mare încredere în mine, pentru că tot timpul am declarat că nu voi antrena niciodată băieți. Iată că antrenez la masculin și îmi place foarte mult.

De cât timp ați plecat din țară?

Din noiembrie. Înțeleg foarte bine spaniola, nu o vorbesc fluent și de aceea m-am înscris și la ore de spaniolă.

Ați practicat și alte sporturi înainte de fotbal? Dacă da, cum v-au influențat acestea în cariera voastră?

Am jucat timp de șase ani handbal. A fost primul meu sport de echipă. Am plecat de la 12 ani din satul natal în Baia Mare, ca să jucăm și să studiem acolo. Cred că handbalul m-a ajutat foarte mult în viață, să fiu o persoană curajoasă, să pot să vorbesc liber. Eu sunt o persoană foarte ambițioasă, dar și timidă. Nu îmi place să ies în evidență tot timpul. Îmi place să ies în evidență cu lucruri mărețe și atunci să fiu apreciată. Handbalul m-a învățat să fiu punctuală, organizată, mi-a adus așa de multe lucruri positive în viața mea, pe care mai târziu le-am urmat și le-am dus și în fotbal.

La ce echipe ați jucat de-a lungul carierei? Care a fost cea mai memorabilă experiență?

Am început să joc la CS Marta Baia Mare, un club care este și acum în activitate. Am învățat foarte multe de la familia Marta, după care am jucat la CSS Baia Mare, apoi, la 18 ani, foarte puțin am jucat și la CSM Baia Mare. Nu eram foarte talentată, ca să pot face performanță în handbal și am decis în facultate că mai bine o iau pe alt drum.

Și-a deschis un club de fotbal și a revenit pe terenul de fotbal

Când ați renunțat la activitatea fotbalistică?

Nu de foarte mult timp, pentru că în 2017 mi-am făcut în București un club de fotbal, la care am mai jucat încă trei-patru ani, după ce am plecat de la Baia Mare. Am reînceput să joc în București, pentru că echipa mea era foarte tânără și aveau nevoie de cineva în teren care să le coordoneze. Am zis că e mai important să le ajut din teren, decât să le dau indicații de pe bancă. Am crescut echipa pe lângă mine și am jucat până la 29 de ani.

Acum, echipele de tradiție au început să-și facă și echipe de fete, că au și fost obligate de către FRF. Mă bucur că avem la Steaua Armatei o echipă, fostă colegă de a mea de la Dream Team. Am susținut-o tot timpul și mă bucur să văd ce lucruri frumoase face acolo.

Rapid București are echipă, pregătită de Speranța Popescu. Acolo sunt jucătoare foarte bune, chiar multe jucătoare de la Dream Team. După plecarea noastră în Spania, au plecat acolo, le urmăm și le apreciem. Dinamo și-a făcut, mai e Voluntari, deci sunt echipe în București.

Cum ați făcut trecerea de la jucătoare la antrenor? Ce v-a determinat să faceți acest pas?

La Baia Mare, în 2013, eram și antrenor și jucător și la un moment dat mi-a fost foarte greu să mă și antrenez și să le văd pe colege ce fac în timpul antrenamentului. A trebuit să aleg între antrenorat și jucător. Mi-am dat seama că nu voi face carieră în fotbal ca jucătoare și atunci era mai bine să mă concentrez pe învățare, pentru a fi o antrenoare bună.

Cât de dificil a fost să obțineți licența PRO? Ați întâmpinat critici sau neîncredere din cauza faptului că ați obținut licența de la Ioan Kunst Ghermănescu?

A fost un parcurs destul de greu și de lung, pentru că în momentul în care m-am înscris la IKG, aveam deja un masterat în educație fizică și sport și mi-a fost foarte greu să o iau de la capăt practic, să mai fac doi ani de postliceală, ca să pot fi antrenor, dar asta este legislația în România. Din fericire, în alte țări nu este, poți să te înscrii direct la licențe fără a te mai înscrie la această școală timp de doi ani de zile.

Norocul meu a fost că am făcut doar un an această școală, pentru că mi s-au echivalat anumite materii și nu a mai trebuit să le mai repet, dar a fost un proces foarte lung și foarte greu. În jur de șase ani mi-a luat de la licența C, școala de antrenori, licența B, licența A și ultima, licența UEFA Pro.

Personaje Disney, folosite pentru a le atrage pe fete la fotbal

Ce proiecte dragi ați implementat la FRF?

Sunt multe proiecte dragi. Cel mai frumos, pe fotbalul feminin, e proiectul playmakers, susținut de UEFA. Este un proiect pentru fetițe între cinci și opt ani, care se desfășoară în școli și grădinițe. Acest proiect este făcut pe baza unor povești din Disney: Frozen, Incredibilii, Moana și fetele sunt introduse în fotbal prin povești. Am fost și lector, am participat la cursuri în toată țara, am făcut vizite să vedem cum se desfășoară sesiunile. Mi-ar fi plăcut să fie și pe vremea mea aceste programe, să știi mai multe despre sport, despre fotbal și că putem face lucruri așa de frumoase.

Cum vedeți dezvoltarea fotbalului românesc în următorii 5-10 ani? Ce schimbări sunt necesare?

Fotbalul a crescut ca număr de echipe, avem SuperLiga, Liga a II-a, Liga a III-a, competiții pentru junioare, U13, U15, U17. Numărul de competiții s-a dezvoltat, dar mai avem foarte mult de lucru la calitate. Aici, cred că este partea cea mai importantă. Când eram în federație, asta ne doream, să creștem calitatea.

Cluburile nu pot face singure toată munca, au nevoie și de infrastructură, au nevoie și de sponsori, pentru că nu poți face performanță fără susținere.

Ce fel de calitate? Calitatea antrenorilor sau a jucătoarelor?

Ambele. Programele de antrenament, condițiile de antrenament, alimentația, staff-ul echipei este foarte important. Văd diferențe foarte mari între echipa națională și echipele de club. La națională, federația făcea tot ce era posibil ca jucătoarele să aibă toate condițiile, dar dacă mergi în țară și vorbim de echipele de Liga a II-a, se antrenează pe niște terenuri pe care ne antrenam și noi în 2010. Cum putem să creștem calitatea, când înainte să pasezi poate mai sare mingea dintr-un smoc de iarbă sau rămâne blocată în noroi.

Există talent în fotbalul feminin?

Cu siguranță există. Avem jucătoare care de mici, de când le-am văzut, știau ce să facă cu mingea. Se jucau cu ușurință. Ăsta este talentul, să poți să faci lucrurile cu ușurință. Îmi aduc aminte de o jucătoare, Mihaela Ciolacu, pe care o știu de la 10 ani. Acum este parte din echipa națională a României, număr 10, o jucătoare foarte tehnică. De mică avea calitățile, dar nu era antrenată, însă în timp și-a dezvoltat anumite calități și este la un nivel mult mai bun. Cred că munca ei și perseverența au făcut-o să ajungă aici.

Misoginismul este omniprezent în fotbalul românesc

Când credeți că va ajunge echipa națională să se califice la un turneu final, indiferent dacă e european sau mondial? Ce ne lipsește pentru a avea o constanță a calificărilor?

Ar fi un lucru important să investim în cluburile din România. Dacă cluburile ar pregăti jucătoarele mult mai bine, atunci jucătoarele ar putea veni la echipa națională pregătite și ar putea face față la nivel international.

Dacă ne comparăm cu echipele din grupa noastră, cu care jucăm acum pentru calificare, desi primul obiectiv e rămânerea în Liga B, pentru că deja am pierdut primele două meciuri, suntem pe locul patru în grupă și este greu să ne gândim la o calificare, dar mi-aș dori să ne calificăm, dar nu cred că este posibil să ne calificăm în următorii 6-8 ani.

Vedeți oportună folosirea fetelor în echipele mixte? Am văzut că fetele au voie să fie cu doi ani mai mari decât băieții. Le ajută să se dezvolte sau s-ar dezvolta mai bine jucând în echipe strict feminine?

Sunt două cazuri. Primul, când o fată joacă într-o echipă de băieți, înseamnă că fata respectivă este foarte bună, dacă fata nu este bună, ea va fi înlăturată de grup, antrenorul nu o să o bage în teren și va fi un lucru negativ, iar ea va renunța la fotbal, dar dacă ai face o echipă de fete și valorile sunt echilibrate, atunci fata aia va rămâne și va progresa în timp.

Văd un lucru benefic ca fetele să joace în echipă cu băieții în echipe mixte, dar depinde de fată. E foarte diferit. Am avut și eu fete în echipe, care au jucat cu băieții, iar când veneau la echipele feminine, erau cele mai bune, dar erau bune și la băieți. Se dezvoltau mult mai repede.

Cum credeți că pot fi atrași mai mulți spectatori la meciurile de fotbal feminin în România? Ce măsuri ar trebui luate?

Rezultatele aduc suporterii la stadion. Dacă nu sunt rezultate, ei își pierd motivația și rămân doar prietenii, familia care te susțin necondiționat. Cred că o calificare la un turneu final sau un baraj important. Îmi aduc aminte când am jucat baraj cu Portugalia, la Cluj, în 2016, am avut peste 8.000 de suporteri, dar a fost un baraj de calificare, în care am făcut 0-0 în Portugalia și meciul decisiv la noi acasă. Am făcut 1-1, din păcate nu ne-am calificat, pentru că era atunci regula golului marcat în deplasare.

Există misoginism în fotbalul românesc? Cum poate fi schimbată mentalitatea și cum ați gestionat voi astfel de situații?

Există, din păcate. Am citit acum foarte multe declarații ale unor femei, care au trecut prin anumite momente, poate nu în fotbal, poate și la locul de muncă, la un interviu și așa mai departe. Îmi aduc aminte și eu la cursurile mele, la antrenamente, cum vorbeau colegii când auzeau că eu sunt antrenoare de fotbal sau antrenori din Baia Mare, care spuneau ce vine și asta să antreneze, să ne lase pe noi să antrenăm. Îmi aduc aminte, chiar vorbeam cu fratele meu de un fost antrenor care tot timpul se lega de el la fiecare antrenament că învață fotbal de la mine, spunea lucruri negative.

Cum poate fi schimbată mentalitatea? Va dura mult?

Din păcate va dura foarte mult și, din păcate, noi, fetele din fotbal, ne-am obișnuit cu acest lucru. Nu ne mai gândim ce o să spună lumea că jucăm sau antrenăm. Mergem mai departe, nu ne oprim la un moment și renunțăm pentru că așa ne-a spus vecinul. Cred că fetele din fotbal sunt foarte puternice, pentru că ele sunt obișnuite cu aceste critici și merg mai departe.

Se poate trăi din fotbalul feminin?

În momentul acesta, în România poți câștiga bani, dar să te susții. Nu poți pune deoparte, să îți cumperi o mașină sau un apartament, doar să trăiești. De aceea în România a scăzut foarte mult limita de vârstă, nu mai sunt jucătoare mature care joacă fotbal, iar majoritatea sunt junioare sau chiar studente.

Cum ați fost primită în Spania ca antrenoare a unei echipe de băieți? Cum v-au primit băieții, cum v-au primit părinții?

Ca femeie în sport, trebuie mai întâi să demonstrezi pentru a fi apoi apreciată. Nu știu dacă așa e la băieți. Antrenezi, ți-am văzut CV-ul, dar ești prea bună. Ce cauți aici cu CV-ul tău? Ok, lasă-mă să antrenez, să vezi dacă pot face asta, după care vedem. A trebuit să demonstrez, să pregătesc echipa, după care am rămas și am antrenat în continuare.

Mămicile au fost cele mai încântate când m-au văzut. Le plăcea foarte mult cum vorbeam cu ei, cât eram de serioasă, cât eram de disciplinată, că știi, femeile când intră pe teren sunt foarte organizate, fiecare știe ce are de făcut. Băieții, uneori merge și așa. Cred că am adus o schimbare pe partea aceasta de organizare.

Vrea să promoveze în Primera Division cu echipa pe care o antrenează

Rezultatele cum sunt? Aveți obiective?

Suntem la jumătatea clasamentului. La noi, campionatul este de 16 echipe, se joacă tur retur, suntem deja în retur. În mai deja va fi finalul campionatului. Avem ca obiectiv rămânerea în Segunda Division, pentru că mai este și Liga a III-a, unde mai avem încă echipă, unde putem trimite jucători care nu joacă la prima echipă.

Pentru anul viitor va fi promovarea în Liga I, la categoria aceasta de vârstă.

Cum e împărțit campionatul? E regional sau la nivel national și trebuie să vă deplasați peste tot?

Prima divizie e la nivel national, a doua și a treia sunt regionale.

Deci veți fi mai mult timp plecată dacă promovați?

Da, din păcate în meseria de antrenor nu prea ai timp liber, pentru că ai antrenamente în fiecare zi și meciuri în weekend. Ai vacanță două săptămâni vara și două iarna.

Ce sfaturi i-ați da unei fete care dorește să se apuce de fotbal? La ce ar trebui să se aștepte și cum ar putea să-și depășească eventualele obstacole?

Dacă o fată își dorește să practice fotbalul, i-aș recomanda să o facă pentru ea și să încerce în fiecare zi să fie cea mai bună versiune a ei. Cred că asta poate să facă diferența, să fie puternică și dacă are un vis, să meargă până la capăt.

Irina Giurgiu: ”Le încurajez pe fete să joace în străinătate”

V-a fost greu să decideți plecarea în Spania?

A fost o perioadă de tranziție, ne-am întors câteva luni în Maramureș, în casa părintească și acolo am stat împreună cu soțul, bunicii și fetița mea. Îmi doream să ne întoarcem acasă, să facem o schimbare, dar nu neapărat pentru mine, ci pentru familia mea, ca fetița mea să aibă o viață liniștită, bună și un nivel de trai bun. Am analizat foarte mult, mi-a plăcut foarte mult să antrenez echipele naționale, dar în timp, deplasările au fost din ce în cem ai grele de când am născut și îmi era greu să plec câte zece zile, să o las la bunici. Partea aceasta m-a făcut să renunț să mai antrenez o echipă națională. E foarte greu și trebuia să analizez între fetița mea și carieră. De aceea am pus stop pentru o perioadă.

Ce vârstă are?

2 ani și patru luni. Îi place să fie pe terenul de fotbal, o mai iau cu mine la antrenamente, la meciuri, aplaudă, dar e foarte supărată că nu are voie pe teren, când sunt meciuri. La un antrenament nu am lăsat-o să intre pe teren, dar ea s-a dus și-a luat o minge și eu alergam după ea, să o scot de acolo, pentru că se antrena o altă echipă acolo.

Le recomandați fetelor să meargă în străinătate de tinere pentru a juca?

E un lucru foarte bun ca jucătoarele să experimenteze și alte țări, să joace pentru echipe mult mai bune. Avem câteva cazuri și cea mai mare performanță, barajul din 2016, s-a făcut cu fete care jucau în străinătate. Consider că e foarte pentru ele să facă acest schimb. Avem jucătoare care joacă la Atletico Madrid, Levante, Anderlecht, AS Roma. Mai avem nevoie și de cele care vin din spate.

Naționala noastră este cu jucătoare mature de peste 30 de ani, iar bariera este între senioare și junioare. E un gol mare și ar trebui să aducem mai aproape jucătoarele junioare de senioare.

Cum arată o zi obișnuită?

Mă trezesc, o duc pe fetiță la grădiniță, mai fac câteva lucruri, mai lucrez la anumite proiecte, pentru că, pe lângă fotbal, mai sunt director tehnic de dezvoltare pentru Padbol România și mai am și o firmă de marketing online, unde mai lucrez la anumite proiecte educaționale pe fotbal, după care spre seară mă pregătesc de antrenament. Aici antrenamentele sunt pe la ora 20.00 sau 21.30.

Sperăm ca în mai să putem organiza primul Campionat Național de Padbol feminin. Chiar cred în acest proiect. Padbolul le ajută pe partea tehnică și pe jucătoarele de fotbal care se apucă mai târziu. E un sport foarte dinamic și ajută la concentrare.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!