Mircea Lucescu, în doliu! Tragedie incredibilă chiar în ziua aniversării celor 80 de ani

Lucescu a avut parte de o veste șoc primită chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani Galerie foto (1 fotografii): Mircea Lucescu, în doliu! Tragedie incredibilă chiar în ziua aniversării celor 80 de ani
Foto: Sport Pictures  |   Lucescu a avut parte de o veste șoc primită chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani

George Drafta   |   Publicat: 30.07.2025 13:28   |  Actualizat: 30.07.2025 15:27

Ziua de naștere a lui Mircea Lucescu a fost umbrită de o veste pe care selecționerul a primit-o la finalul petrecerii pe care a dată în cinstea împlinirii celor 80 de ani. Fratele său a încetat din viață chiar marți, la vârsta de 83 de ani.

Mircea Lucescu nu s-a putut bucura pe deplin de aniversare celor 80 de ani de viață. Spre finalul zilei, după ce petrecerea pe care o dăduse cu ocazia evenimentului se încheiase, selecționerul a primit o veste foarte tristă.

Fratele său, Nelu, a murit acesta fiind cu 3 ani mai mare decât selecționerul tricolorilor.

Tragedie pentru Mircea Lucescu chiar în ziua aniversării celor 80 de ani

După ce și-a salutat toți oaspeții strânși la Athenee Palace pentru a sărbători cum se cuvine acest moment special din viața sa, Mircea Lucescu a aflat că trebuie să se pregătească de înmormântare.

Fratele său a pierdut lupta cu o boală care l-a chinuit în ultimii ani, iar decesul a survenit chiar pe 29 iulie! Selecționerul va trebui astfel ca pe în ultima zi a lunii să participe la slujba de înhumare care va avea loc în Capitală, conform surselor Fanatik.

Selecționerul a fost protejat de cei apropiați care nu au vrut să îi divulge faptul că fratele său a încetat din viață înainte ca petrecerea dată în cinstea zilei sale de naștere să ia sfârșit.

Lucescu a fost dezamăgit să afle că evenimentul tragic se petrece chiar într-un moment aniversar pentru selecționerul naționalei României.

Care au fost invitații lui Mircea Lucescu la Athenee Palace

Dacă luni seară și-a strâns foștii colegi, foștii adversari și oamenii apropiași din fotbal la hotelul Crowne Plaza, Mircea Lucescu a decis ca restul persoanelor dragi lui, cu care a colaborat de-a lungul timpului și de care îl leagă o prietenie sinceră să aibă parte și ele de o petrecere pe cinste.

Printre aceștia s-au numărat George Copos, Dan Șucu sau Mircea Geoană. La eveniment a răspuns prezent și președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Daniel Pancu, mesaj cu subînțeles după ce Diana Șucu i-a luat apărarea fiului său: ”Există un singur mod de a evita critica...”

Ionuț Chirilă, replică dură pentru Dănuț Lupu: ”Are creierul cât o bibilică. Mi-e milă de el!”

Vlad Chiricheș a ales ce va face mai departe. A absolvit cursurile uneia dintre cele mai importante școli din lume

Atacat dur de Cornel Dinu, fosta glorie a lui Dinamo i-a răspuns ”Procurorului”: ”Am fost ca fratele lui mai mic”

UPDATE | Scandalul de la FRF, mutat în familie: Burleanu a concediat-o pe nevasta lui Bodescu. Reacția FRF

Cornel Dinu este nevoit să-și vândă vila din Sinaia: ”Nu am bani”

Cele mai citite

A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”

SuperLiga  |  29 Octombrie 2026, 13:26
1.
A marcat pentru Craiova și s-a lăsat de fotbal la doar 21 de ani: ”A fost foarte greu”
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
2.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”

SuperLiga  |  30 Octombrie 2026, 16:19
3.
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”
Știri de ultimă oră din sport
Ricardo Sousa, atac la adresa CFR-ului după remiza de la Ploiești: ”UTA joacă fotbal, nu ca ei astăzi!”

SuperLiga   |  31 Octombrie 2026, 22:57
Ricardo Sousa, atac la adresa CFR-ului după remiza de la Ploiești: ”UTA joacă fotbal, nu ca ei astăzi!”
Criză la Volkswagen. Proiectul ID.Golf pus în stand-by

Auto   |  31 Octombrie 2026, 22:28
Criză la Volkswagen. Proiectul ID.Golf pus în stand-by
Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți

SuperLiga   |  31 Octombrie 2026, 21:15
Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți
Ari Vatanen, spectacol la Poiana Brașov cu noul BMW i3

Auto   |  31 Octombrie 2026, 21:08
Ari Vatanen, spectacol la Poiana Brașov cu noul BMW i3
Adrian Mutu l-a ”înțepat” pe Marius Șumudică: ”Tocmai el, care e cel mai mare instigator din fotbal?”

SuperLiga   |  31 Octombrie 2026, 20:31
Adrian Mutu l-a ”înțepat” pe Marius Șumudică: ”Tocmai el, care e cel mai mare instigator din fotbal?”
Andrei Rațiu a revenit cu o pasă decisivă! Rayo Vallecano a învins-o clar pe echipa lui Ionuț Radu

Stranieri   |  31 Octombrie 2026, 20:02
Andrei Rațiu a revenit cu o pasă decisivă! Rayo Vallecano a învins-o clar pe echipa lui Ionuț Radu
AS.RO Marea companie din România, deținută de Rinat Ahmetov, se închide! Toţi angajaţii, cu excepţia unuia, sunt concediaţi!
Marea companie din România, deținută de Rinat Ahmetov, se închide! Toţi angajaţii, cu excepţia unuia, sunt concediaţi!
RTV Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota...
Serie A   |  00:26
Cristi Chivu, criticat dur de presa italiană după înfrângerea cu AC Milan: ”Schimbările au venit extrem de târziu”. Nota primită de antrenorul lui Inter
AC Milan - Inter 3-1! Cristi Chivu, un nou rezultat negativ în Derby della Madonnina
Serie A   |  23:43
AC Milan - Inter 3-1! Cristi Chivu, un nou rezultat negativ în Derby della Madonnina
Ricardo Sousa, atac la adresa CFR-ului după remiza de la Ploiești: ”UTA joacă fotbal, nu ca ei astăzi!”
SuperLiga   |  22:57
Ricardo Sousa, atac la adresa CFR-ului după remiza de la Ploiești: ”UTA joacă fotbal, nu ca ei astăzi!”
Criză la Volkswagen. Proiectul ID.Golf pus în stand-by
Auto   |  22:28
Criză la Volkswagen. Proiectul ID.Golf pus în stand-by
Marius Șumudică, uluit de starea gazonului: ”Nu am văzut în viața mea”. Ce a spus despre Andrei Cordea și replica primită de...
SuperLiga   |  21:41
Marius Șumudică, uluit de starea gazonului: ”Nu am văzut în viața mea”. Ce a spus despre Andrei Cordea și replica primită de la Adrian Mutu
Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți
SuperLiga   |  21:15
Petrolul - CFR Cluj 1-1! Remiză la Ploiești, după un meci cu ocazii importante la ambele porți
Ari Vatanen, spectacol la Poiana Brașov cu noul BMW i3
Auto   |  21:08
Ari Vatanen, spectacol la Poiana Brașov cu noul BMW i3
Adrian Mutu l-a ”înțepat” pe Marius Șumudică: ”Tocmai el, care e cel mai mare instigator din fotbal?”
SuperLiga   |  20:31