exclusiv Cel mai optimist fan al tricolorilor și-a făcut deja planurile pentru Mondialul din America: "Trebuie să fie doar un accident"

România a fost ultima oară la un CM în 1998, la ediția din Franța Galerie foto (1 fotografii): Cel mai optimist fan al tricolorilor și-a făcut deja planurile pentru Mondialul din America: "Trebuie să fie doar un accident"
Foto: Sport Pictures  |   România a fost ultima oară la un CM în 1998, la ediția din Franța

George Drafta , Karim Lakkis, Radu Orbean, Robert Vîrdol   |   Publicat: 05.09.2025 21:57   |  Actualizat: 07.09.2025 20:54

Cunoscutul actor Pavel Bartoș nu a lipsit, vineri seară, de la amicalul România-Canada disputat pe Arena Națională. Acesta nu are nicio emoție în privința calificării selecționatei lui Mircea Lucescu la ediția Cupei Mondiale de anul viitor, deși în acest moment reprezentativa noastră este abia pe locul 3 în grupa preliminară.

România începe toamna cu un meci amical, împotriva unei echipe care nu mai are emoții în privința calificării la turneul final din America de Nord.

Canada este una dintre gazdele competiției, iar conform regulamentului este direct acceptată pe tabloul echipelor participante.

Pavel Bartoș, cel mai optimist fan al naționalei lui Mircea Lucescu

Tricolorii au încă emoții în privința obținerii biletelor pentru prima ediție a competiției supreme a fotbalului cu 48 de echipe la start.

România ocupă locul 3 în grupă și nici măcar un parcurs perfect în meciurile rămase de disputat nu ar fi suficient pentru a termina pe prima poziție la finalul jocurilor programate.

În ciuda acestui fapt, actorul Pavel Bartoș este convins că naționala va depăși orice obstacol în drumul spre Cupa Mondială. Iar naționala va reveni astfel la un turneul final după o absență de 28 de ani.

"Ne-au obișnuit băieții din generația de Suflet cu lucrurile bune și știu că pot, chiar pot, au nevoie și de șansă, au avut la tragerea la sorți acum mai mare șansă ca asta, sper, sunt alături de ei.

Vreau să mă bucur și văd că stadionul este plin, toți vor să se bucure. (n.r. dacă ne calificăm la CM 2026) Musai, nici nu îmi pun problema, trebuie să fie doar un accident, nu știu ce accident, habar nu am", a declarat actorul în exclusivitate la microfonul iAMsport.ro.

Favoriții lui Pavel Bartoș din naționala României

Acesta nu s-a sfiit să îi numească pe jucătorii preferați din reprezentativa pregătită de Mircea Lucescu.

"Vreau să mă simt bine, vreau să văd România jucând bine, nu contează așa mult rezultatul, dar m-aș bucura să fie cu un gol mai mult decât ei (n.r. despre amicalul împotriva Canadei).

Sunt fan declarat Nicolae Stanciu, nu am ce face, Răzvan Marin, am mai mulți, Denis Drăguș. Dacă mă provoci sunt mai mulți. Vreau să câștigăm, să ne calificăm", a mai adăugat Pavel Bartoș.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Chiricheș nu l-a menajat pe fostul selecționer al României: ”Noi, jucătorii, nu l-am apreciat! A venit Burleanu, am discutat, apoi FRF a luat decizia”

I-a cerut în direct demisia lui Gică Hagi: ”Nu mai are ce căuta la echipa națională”

Un nume surpriză propus pentru naționala lui Gică Hagi! Fotbalistul are 23 de ani

A numit cei 2 jucători care nu pot lipsi din naționala României: ”Lasă-i pe Man și pe Ianis, joacă-i pe ei!”

”Bă, lasă-mă în pace!” Tiradă la adresa lui Răzvan Burleanu: ”Nu se poate să nu spui nimic!”

Gică Popescu a spus ce ”ar fi meritat” Gică Hagi după eșecurile din Nations League

Cele mai citite

Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”

Special  |  19 Octombrie 2026, 11:55
1.

Decizie în cazul lui Dănuț Lupu: amendă penală de 28.800 de lei pentru fostul internațional

Diverse  |  18 Octombrie 2026, 18:42
2.
Decizie în cazul lui Dănuț Lupu: amendă penală de 28.800 de lei pentru fostul internațional
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa

SuperLiga  |  19 Octombrie 2026, 23:58
3.
Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Mirel Rădoi, favorit să preia echipa
Știri de ultimă oră din sport
Manchester City, în pericol să fie vândută! Anunțul categoric al autorităților din Anglia

Premier League   |  21 Octombrie 2026, 11:55
Manchester City, în pericol să fie vândută! Anunțul categoric al autorităților din Anglia
Rușii s-au enervat pe țările din Uniunea Europeană: ”Ne pun obstacole și ne provoacă”

Alte sporturi   |  21 Octombrie 2026, 10:42
Rușii s-au enervat pe țările din Uniunea Europeană: ”Ne pun obstacole și ne provoacă”
Cristi Chivu a pregătit trei surprize pentru Inter - Șahtior! Noutățile din lotul ”nerazzurrilor”

Champions League   |  21 Octombrie 2026, 10:09
Cristi Chivu a pregătit trei surprize pentru Inter - Șahtior! Noutățile din lotul ”nerazzurrilor”
Europa League, etapa a 3-a: programul complet. Bournemouth - AC Milan și Juventus - Rennes, capetele de afiș (P)

Europa League   |  21 Octombrie 2026, 09:31
Europa League, etapa a 3-a: programul complet. Bournemouth - AC Milan și Juventus - Rennes, capetele de afiș (P)
Barcelona a făcut plângere la UEFA după înfrângerea cu PSG! Ce i-a înfuriat pe catalani

Champions League   |  21 Octombrie 2026, 09:02
Barcelona a făcut plângere la UEFA după înfrângerea cu PSG! Ce i-a înfuriat pe catalani
Hansi Flick a dat declarația serii după PSG - Barcelona 4-2: ”Trofeele se câștigă în iunie!” + Jucătorul lăudat de antrenorul german

Champions League   |  21 Octombrie 2026, 08:44
Hansi Flick a dat declarația serii după PSG - Barcelona 4-2: ”Trofeele se câștigă în iunie!” + Jucătorul lăudat de antrenorul german
AS.RO Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
Lovitură de milioane de euro pentru patronii Dedeman, frații Pavăl! Mega-afacerea pe care o pregătesc în București
RTV Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Imagini fabuloase cu casa şi grădina lui Chef Bontea. Ar putea primi stele Michelin pentru ele
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
exclusiv Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
Special   |  19 Octombrie 2026, 11:55
Rădăcinile războiului rece între Loți Boloni și Gică Hagi. Un episod mai puțin cunoscut: ”Un gest oribil”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)

exclusiv A recunoscut că i-a făcut o ”mizerie” lui Claudiu Niculescu: ”Dacă am șansa să îndrept lucrurile, o fac!”
SuperLiga   |  15:42
A recunoscut că i-a făcut o ”mizerie” lui Claudiu Niculescu: ”Dacă am șansa să îndrept lucrurile, o fac!”
Doi jucători din SuperLiga sunt monitorizați de un club din La Liga
Conference League   |  14:48
Doi jucători din SuperLiga sunt monitorizați de un club din La Liga
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
SuperLiga   |  14:12
Un club din SuperLiga îl dorește pe jucătorul la care Gigi Becali vrea să renunțe: ”O să vorbesc cu el”
live score Bayern - Arsenal, Inter - Șahtior și Real Madrid - RB Leipzig, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Se încheie etapa a treia a Ligii...
Champions League   |  13:37
Bayern - Arsenal, Inter - Șahtior și Real Madrid - RB Leipzig, de la 22:00, pe iAMsport.ro. Se încheie etapa a treia a Ligii Campionilor!
Adrian Bumbescu îi bate obrazul fostului tricolor cu 31 de selecții la echipa națională: ”Îmi pare rău că nu spune asta!”
Fotbal   |  12:53
Adrian Bumbescu îi bate obrazul fostului tricolor cu 31 de selecții la echipa națională: ”Îmi pare rău că nu spune asta!”
Lovitura iernii pentru FCSB? Jucătorul și-a dat acordul să vină
SuperLiga   |  12:06
Lovitura iernii pentru FCSB? Jucătorul și-a dat acordul să vină
Manchester City, în pericol să fie vândută! Anunțul categoric al autorităților din Anglia
Premier League   |  11:55
Manchester City, în pericol să fie vândută! Anunțul categoric al autorităților din Anglia
Rușii s-au enervat pe țările din Uniunea Europeană: ”Ne pun obstacole și ne provoacă”
Alte sporturi   |  10:42