exclusiv Iosif Rotariu: “Maradona sau Messi? Greu de ales!” Ce oferte extraordinare a avut fostul tricolor în timpul Mondialului din ‘90

Cinci ani a jucat Rotariu la Steaua, acolo unde a ajuns de la Poli Timișoara. După aceste sezoane, care l-au propulsat la echipa națională, mijlocașul a făcut pasul spre fotbalul turc, semnând cu Galatasaray.

Peste doar o lună și câteva zile, România începea aventura de la Mondialul din Italia, acolo unde Rotariu avea să facă poate meciul vieții sale. Tricolorii încheiau la egalitate, scor 1-1, partida cu Argentina, campioana mondială. Rotariu, scriau ziarele vremii “l-a redus la tăcere pe miticul Maradona”.

Bună ziua, domnule Rotariu. Prima întrebare cred că o intuiți. Maradona sau Messi?

(n.r. - râde) E greu de făcut o comparație. Ambii jucători uriași. Dar, dacă ne gândim la fotbalul de atunci, acesta era mult mai agresiv, jucătorii erau duri, puternici, iar Maradona avea parte de marcaj pe tot terenul. Om la om. Pe când în cazul lui Messi nu se întâmplă asta. Cred că Maradona a fost peste, din punctul meu de vedere. Poate doar cu Pele l-aș compara pe Diego.

Ați făcut un Campionat Mondial foarte bun. După meciul cu Argentina cred că au venit și ceva oferte, nu?

Da, au fost. Atletico Madrid, Monaco, Anderlecht, cam acestea erau cele mai importante pentru mine. Numai că eu deja semnasem cu Galatasaray înainte să plecăm la Mondialul din Italia.

Nu v-ați grăbit?

Dacă ar fi să analizez acum, da. Era mai bine să nu semnez cu nimeni înainte de Mondial. Dar atunci mă gândeam la “oare joc în Italia, dacă mă accidentez, dacă cine știe?”. Lucruri negative, presiunea de a-mi asigura cât de cât viitorul, și de asta am ales Turcia.

Unde ați fi mers, dacă nu erați legat prin contract de Galatasaray?

Cred că mi-ar fi plăcut să merg în Spania, fără îndoială. Cred că acolo m-aș fi acomodat bine, datorită stilului meu de joc. Iar Atletico Madrid era un club foarte bun, cu performanțe. Asa a fost să fie, până la urmă. A ajuns Mateuț în Spania, deși el era aproape de Galata.

Stați puțin. Deci turcii îl voiau pe Mateuț, dar v-au luat pe dumneavoastră?

Da, așa s-a întâmplat. Au venit la finala aceea de Cupă a României, din 1990, când am pierdut cu 6-4. Ne-a învins Dinamo. Galata îi voia pe Mateuț și Lăcătuș, dar ne-au văzut jucând și au înțeles că între mine și Marius era o conexiune aparte. Așa că mi-au propus mie un contract.

Deci țineți bine minte acea partidă.

Foarte bine. Dar nu din motive bune. Dacă nu era meciul acela, poate ajungeam să joc la Atletico Madrid sau Monaco. Nu a jucat Hagi, am intrat eu, am dat și gol și așa a fost soarta.

Prioritatea turcilor era Lăcă, dar voiau și un alt român care să-l pună în valoare. Mateuț era Gheata de Aur e Europei, avea CV bun, dar s-au oprit la mine. Și Lăcătuș nu a mai ajuns la turci, ci la Fiorentina.

Astăzi, un jucător român ar fi fericit să prindă un transfer la Galatasaray. Pe vremea dumneavoastră nu era chiar o încântare. De ce?

Turcii nu aveau un fotbal atât de dezvoltat ca în Vest, de exemplu. Sau ca al lor, dar peste ani.

În plus, cred că randamentul meu la Galatasaray ar fi fost altul cu Lăcătuș acolo. Ar fi fost mult mai bine. Eu eram obișnuit cu plecările lui, îi pasam bine în diagonală, pase lungi de 35-40 de metri. El pleca la fix, ne înțelegeam, ce să mai.

“Arma” mea de bază era precizia acestor pase. Iar la Galata nu era nimeni pe profilul lui Marius, cu care să mă înțeleg cu ochii-nchiși. Plus că ar fi fost un alt român acolo, așa că altfel m-aș fi acomodat. Așa a fost să fie.

Se simte că regretați și acum, după atâția ani.

Da, pentru că nu am fost în lot pentru campionatul mondial din America. Aveam doar 32 de ani. Ori eu m-am reîntors la națională la 36, deci sigur puteam și la 32. Dar eram la Galatasaray, unde nu mă acomodasem. Așa că-mi amintesc de acel meci, finala Cupei României, pentru că mi-a marcat viața, cariera.

Legat tot de acel meci. La 5-3 pe Dinamo, ați crezut că se poate întoarce soarta acelui meci?

Sincer, nu prea. Ne-au lipsit jucători importanți, în special Hagi. Jumătate dintre titulari, cred. Așa că nu. Au fost mai buni decât noi, au câștigat pe merit. Aveau și ei echipă foarte bună, cu nea Mircea antrenor.

Pe cine ați fi luat, ipotetic, din echipa celor de la Dinamo de atunci, ca să joace la Steaua?

Nu știu dacă cineva de la Dinamo ar fi avut loc să joace la Steaua, așa cum cred că ar spune și ei (n.r. - râde). Că nimeni de la Steaua nu ar fi avut loc să joace la Dinamo. Atât eram de buni, și noi, și ei. În lotul pentru Campionatul Mondial din Italia cred că eram câte zece de la fiecare echipă.

Cred că, dacă aș fi putut lua pe cineva... poate Cămătaru. În istoria fotbalului românesc, pentru mine, e între primii trei atacanți pe care i-am avut. Avea forță, viteză, proteja mingea foarte bine, detentă, tot ce trebuie.

Ați fost prezent și la victoria Stelei, cu 5-0, din 1998. A fost și un fel de revanșă personală?

Nu. Din păcate, nu mai semănau aceste derby-uri cu cele de dinainte și imediat după Revoluție. Atunci cele două echipe erau la nivel foarte ridicat, jucam în semifinale, finale, de cupe europene, și noi, și ei. Lumea se împărțea în două, suporterii așteptau cu nerăbdare derby-ul.

În ’98 a fost o diferență mare de scor, da. Îmi amintesc că am dat și un gol, din fază fixă. Însă parcă se mai dusese din farmecul meciurilor cu Dinamo de dinainte de anii ‘90. Jucătorii nu mai aveau același nivel ca înainte.

Doar valoarea jucătorilor făcea diferența între intensitatea unui Steaua – Dinamo de dinainte de revoluție și după aceasta?

Nu numai, dar și asta contează. Parcă și la nivel de societate nu mai era același interes. De exemplu, stadioanele erau arhipline la meciurile cu Dinamo. Toate biletele se vindeau cu mult înainte de Revoluție. În 1998, în Ghencea, a fost plin pe jumătate stadionul (n.r. - fost doar 16.000 de suporteri).

Victoria aceea cu 5-0 a fost ca un meci..., poate nu obișnuit, pentru că tot un derby era, dar intensitatea era alta, scăzută.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.