goluri legendare Pele ne face egalii campionilor lumii. “Hagi a fost peste Maradona în acel meci!”

În exclusivitate pentru iAMsport.ro, Gavrilă Pele Balint, pe numele său complet, a povestit trăirile avute în timpul și după partida cu Argentina, de la Campionatul Mondial din 1990. Atunci, România a fost egala campioanei mondiale en titre.

Campionatul Mondial din 1990 miroase, pentru mine, a Diamant. Firma de televizoare alb-negru, nu piatra prețioasă. Și a gogoși și clătite. Pe vremea când nu erau deserturi supersofisticate, ca astăzi. Mirosea a parc, acolo unde scosese Diamantul un vecin. În jurul lui ne strângeam, precum primii locuitori ai planetei în jurul minunii care a fost focul.

Eroii copilăriei au fost fotbaliștii naționalei

Trăiam ceva primitiv, ceva din toată ființa, scăpați de gratiile interioare ale fricii. Primitiv, adică sincer, nealterat. Copilăria ajuta la crearea unor noi eroi. Nu-i văzusem pe cei din cărțile de istorie luptând pentru Moldova, Transilvania, și Țara Românească. Însă îi descopeream pe cei de pe terenul de fotbal, care se băteau pentru România.

Și nu e nimic exagerat în a vorbi despre fotbal ca despre o minune. Uitați-vă la imaginile de la Buenos Aires, de acum un an și mai bine. Cinci milioane de fani pe străzi. Toți purtându-l în inimă, ca pe un defribilator, pe Messi.

România începuse excelent, după 20 de ani de regrete, Coppa del Mondo 1990. Sigur, nici nu se putea altfel după ce Gianna Nannini și Edoardo Bennato dăduseră tonul cu a lor Un’estate italiana. Probabil cel mai frumos imn din istorie al unui Mondial de fotbal.

Mama, când plecam de acasă, nu-mi mai atrăgea atenția să nu zic ceva de Ceaușescu. Așa a fost și în ziua în care am văzut meciul România – Uniunea Sovietică. Ziua în care Lăcătuș a fost Libertatea. Dacă francezii au celebra pânză a lui Delacroix, "Libertatea conducând oamenii", noi l-am avut pe Marius.

În sânul creuzetului "Sfântului Nicola" s-a dezlănțuit “Fiara”. Lăcătuș l-a făcut, iarăși, inutil pe celebrul Dasaev, înscriind de două ori în poarta acestuia. În 1988, în Cupa Campionilor Europeni, Steaua învinsese Spartak Moscova, scor 2-1, și mergea în sferturile competiției. Lăcă marca unul dintre golurile roș-albaștrilor, al doilea fiind înscris de Balint.

Exista istorie între Marius și Dasaev. Ca într-o relație care se consumă în etape. Așadar, pe 9 iunie 1990, România învingea Uniunea Sovietică, scor 2-0, în cel de-al doilea meci al grupei B.

Camerun furnizase una dintre marile surprize ale Coppei del Mondo în partida inaugurală. Omam-Biyik se înălțase la fel de mult ca un zmeu într-o zi însorită, iar lovitura sa de cap trecea de un Pumpido care rămăsese cu mintea în Andaluzia.

1-0, iar Camerun și România erau liderii unei grupe din care mai făceau parte Argentina, campioana mondială, și Uniunea Sovietică, vicecampioană europeană.

Multă vreme am dorit să nu-mi mai amintesc nimic din înfrângerea României în fața Camerunului, scor 2-1. Dar, fără voia mea, imaginea cu Roger Milla doborându-l pe Andone și înscriind golul doi al africanilor e prinsă de retină cu superglue. Dezamăgirile copilăriei par întotdeauna definitive, ireparabile și de nedezlipit.

Argentina lui Maradona se impusese și ea în fața rușilor, așa că păstra șanse la a se califica din grupe. Camerun, surprinzător, era liniștită înaintea ultimei runde de meciuri.

A fost multă luptă, foarte fizic şi cu puţin fotbal. Iar la sfârşitul primei reprize, numărul 5 al României (n.r. - Iosif Rotariu) mi-a rupt glezna stângă, mi-a deschis-o cu o lovitură. Ei aveau mari jucători, precum Hagi, Lăcătuş, Popescu Diego Maradona

Pe 18 iunie 1990, am coborât din bloc cu un pachet de biscuiți "Negro" în mână. Până să ajung în parcul aflat la 50 de metri de casă, trecusem în revistă 100 de rezultate posibile. Eram speriat de Maradona, fără să-l cunosc cu adevărat pe Rotariu. Îmi era teamă de Caniggia, dar mă bazam pe Gică Popescu. Burruchaga îmi dădea emoții, dar numele lui Hagi îmi lumina drumul.

Nu știu dacă echipa națională de fotbal poate șlefui caracterele copiilor care cresc odată cu ea. Poate e prea mult, poate supraevaluez, ceea ce, în definitiv, e doar un joc. Vorbele lui Bill Shankly, pe care nu le știam atunci, dar pe care acum n-o să le mai uit niciodată, spun altceva.

Unii oameni cred că fotbalul este o problemă de viață și de moarte. Îi asigur că este mult mai serios decât atât Bill Shankly, fost antrenor Liverpool

Am mâncat doi biscuiți, cred. Restul au fost împărțiți cu ceilalți suferinzi din fața televizorului. Peste România, atât de încercată în ultimele luni, se așternuse un strat de camaraderie, altul de emoție, cu topping de speranță.

România - Argentina. Un meci cât o copilărie. “Dă-l mai tare, Fane! Începe!” Fane se repede la butonul de volum al Diamantului, iar vocea lui Cristian Țopescu se aude, magie, din lăuntrul nostru în afară.

Apoi se aude imnul. Gianna Nannini ne mai spune, o dată în plus, că verile italiene sunt cele mai frumoase anotimpuri ale planetei. Așa cum copilăria e cel mai frumos anotimp al umanității.

Singurul Maradona de pe teren e Hagi

Mamma mia! Minutul doi, ocazie Caniggia. Pasă “Butoiașul Atomic”, Andone e orbit de pletele lui Claudio, iar acesta din urmă șutează o palmă pe lângă poarta lui Lung.

Maradona îl faultează pe Hagi, iar după numai un minut îi amintește Lăcătuș că nu te iei de decarul nostru. Gică ripostează și el, după ce arbitrul nu vede un fault al lui Diego. Îl agață ușor pe argentinian, care se vaită ca o primadonă căreia i se trage cortina înainte de aria finală.

“Fane, vezi, știam eu de ce nu-mi place Maradona. E in-fa-tu-at!”. Fane, care l-a mai văzut pe Diego la bulgari, la CM 1986, tace înțelept. Sau, poate, în acele momente, și pentru el singurul Maradona de pe teren e Hagi.

Trage Lăcătuș! Goycochea respinge în corner. Dintr-o dată, egalul care ne trebuia pentru calificare nu mai pare atât de imposibil. Șut Hagi, cu un minut înainte de pauză. Nu respirăm, de teamă ca aerul să nu treacă prin Diamant și să schimbe traiectoria balonului. Trece peste poartă.

A venit pauza. Am dat fuga să beau apă. “Mai rezistăm o repriză? Dacă dă gol Maradona îi sparg televizorul lui Fane”. Nici nu îmi găsisem locul bine în fața Diamantului când scapă Hagi pe dreapta, îi scoate mingea lui Balint, acesta preia, dar șutează pe direcția lui Goycochea.

Fane se așezase în fața mediului cu care eram conectați la febra meciului. Nu de alta, dar eram periculos de aproape de gradele care ne-ar fi făcut să răsturnăm masa pe care era tv-ul.

Golul meu a venit după două mari ocazii pe care le-am irosit. Mă bucur că am fost acolo, că mi-am lăsat amprenta pe unul dintre cele mai bune rezultate ale naționalei Gabi Balint, fost internațional

“Fane, dă-te din fața televizorului pentru că ne-am calmat”. Și nici nu s-a dat bine la o parte că râul, ramul s-au cutremurat sub tălpile noastre. Lovitură liberă Hagi, Balint, ne-ai exasperat Pele, cap peste poartă din șase metri.

Minutul 62. Corner pentru sud-americani. Execută Maradona, la scurt, vine Monzon, îi ia fața lui Gică Popescu și înscrie. Ne năruim. Suntem tot pe pământ, dar, sentiment pe care ți-l dau doar Fotbalul, Dragostea și Moartea, avem gleznele în magma planetei.

Minutul 65. Corner pentru noi. “Faneeeee, dacă dăm gol nu spargem televizorul, promitem!” Sigur că nu ne crede și își trage scaunul mai aproape de Diamant.

Centrare Hagi, iese aiurea Goycochea, Andone va marca... Suntem stupefiați, fundașul nostru a trimis pe lângă poarta goală. Ni se scurge sângele și nu știm unde se duce. Suntem atât de palizi încât ne vedem prin întuneric.

Mingea am plasat-o acolo, sub bară. Cu capul e mai simplu decât cu piciorul. Dar știam unde vreau să o trimit. Și starea pe care am avut-o cu o secundă înainte să lovesc mingea a fost de calm. Am avut puțin răgaz să calculez unde ar fi bine să o plasez Gabi Balint, fost internațional

Centrează Lăcătuș, reia Sabău în careu, timpul se oprește ca în basmele cu zmei, eroii Marvel ai zilelor noastre, Balint... “Hai, Gabi, e a treia. Asta e cu noroc. Ai milă de televizorul lui Fane...” Iar Balint plasează, cu mult sânge rece, mingea sub bara porții campionilor mondiali. Pele a egalat în meciul contra lui Maradona.

După ani, când am intrat pentru prima dată în biroul lui Cristian Țopescu, pentru a mă angaja la Prosport, primele 3 minute nu am auzit decât “Gooooolllll”. Vocea de după golul lui Gabi.

1-1, iar Fane se învârte cu viteza unui derviș experimentat. “Faneeeee, vezi că era să dărâmi Diamantul”. “Băieți, dacă se termină egal, îl sparg. Mă sui cu el pe bloc și îl arunc”. “Păi și noi la ce vedem optimile de finală?”

Fane cedează, dar se vede pe chipul lui că i-am furat bucuria. E ca și când se aștepta la un playstation și a primit, de ziua lui, un tetris.

Fotbalul, desigur, nu e nici Alfa, nici Omega. Este tot ce e între. E momentul în care nu-ți mai încapi înlăuntru, iar aruncatul unui Diamant de pe bloc te readuce în corp. Este catatonia de dupa ce Dorinel Munteanu execută cornerul acela cu Danemarca, din 2003.

Nu-mi mai amintesc nimic aproape până la sfârșitul meciului cu Argentina. Decât că, probabil, dacă aveam un ceas smart, îmi arăta că, din minutul 68 până la final, am făcut în jur de 20 de mii de pași. Niciodată nu fusese mai nivelat pământul în acel parc.

Deci, pe lângă remiza scoasă (n.r. România – Argentina 1-1), noi le-am fost superiori, iar asta ne-a dat încredere. În partida aceea, Hagi a fost peste Maradona. Meciul cu Argentina ne-a demonstrat la ce nivel înalt ajunsesem Gabi Balint, fost internațional

S-a terminat 1-1 și, de pe poziția secundă, România a mers în optimile de finală ale Campionatului Mondial din ’90. Argentina s-a calificat și ea, de pe locul trei, ulterior ajungând în finala competiției (n.r. – pe care a pierdut-o în fața Germaniei, scor 0-1).

Televizorul lui Fane a mai trăit până la meciul cu Irlanda, dar, după eliminarea noastră, nu știu ce s-a mai întâmplat cu el. Cu tv-ul, pentru că Fane a plecat în Spania. Noi am văzut restul Coppei del Mondo fiecare la casa lui. Așa s-au încheiat nopțile luminate de Diamant.

România: Lung (cpt.) - Rednic, Andone, G. Popescu, Klein - Sabău, Rotariu, Lupescu, Hagi - Lăcătuș, Balint. Antrenor: Emeric Ienei

Au mai intrat: Mateuț și Lupu

Argentina: Goycochea - Monzon, Simon, Serrizuela - Batista, Basualdo, Burruchaga, Troglio, Olarticoechea - Maradona - Caniggia. Antrenor: Carlos Bilardo

Clasament grupa B:

• 1. Camerun - 4 puncte
• 2. România - 3 puncte
• 3. Argentina - 3 puncte
• 4. Uniunea Sovietică - 2 puncte

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!