exclusiv Balint: “Mă uitam la monitoare când mă operau”. Cum a trăit momentele infarctului din 2019 și meciul de referință de la CM ’90. “Hagi a fost peste Maradona”

Dacă nu ar fi existat Marius Lăcătuș, atunci sigur Balint ar fi fost simbolul Stelei anilor ’80. Rebel, vitezist, inimos, îndrăgostit de muzică, de motociclete, cel numit Pele de părinții săi reprezenta starea de spirit din Ghencea.

Balint: "Am fost o mică senzație în Spania"

Modul său de a fi, de a se purta, l-au făcut idol la Burgos, acolo unde a evoluat vreme de trei sezoane, în La Liga, pentru mica echipă spaniolă. Iubit de fanii roș-albaștri și de cei iberici, Gabi și-a dorit să rămână în inima suporterilor formațiilor la care a jucat. Nimic mai greu, dar a reușit și acest lucru.

În exclusivitate pentru iAMsport.ro, Balint a aruncat lumină peste unele dintre fațetele mai puțin cunoscute ale vieții sale.

Bună ziua, domnule Balint. Perioada Steaua sau Burgos e cea mai frumoasă din viața dvs. de fotbalist?

La Steaua este cea mai frumoasă perioadă a mea. Una cu trofee, cu fani extraordinari, cu atmosferă de mari meciuri. Fără îndoială. Și la Burgos am trăit momente frumoase, dar nu se compară.

Bănuiam răspunsul, dar voiam să știu mai multe despre aventura dvs. în Spania. Ați mai fi rămas dacă accidentarea nu v-ar fi pus capăt carierei?

Eu semnasem contractul cu Burgos, îl prelungisem, chiar dacă retrogradasem. Totuși cred că aș fi plecat, dacă aș mai fi putut să joc, pentru că, ulterior am aflat, picaseră două divizii. Una din cauza poziției din clasament (n.r. – Burgos a terminat sezonul ’92/’93 pe locul 20), iar alta pentru că aveau datorii la jucători.

Așa că n-aș fi rămas. Zaragoza mă voia, cu ei am discutat cel mai mult. Însă erau și alte cluburi interesate de mine, pentru că am jucat bine în Spania. Se știa că am fost operat și erau prudente echipele care mă căutau.

Și astăzi sunteți cel mai bun marcator din istoria clubului în LaLiga.

Cred că am dat în jur de 30 de goluri pentru Burgos. Și nu cred că au mai jucat vreodată în La Liga de când am plecat de la ei (n.r. – sezonul ’92/’93).

Știu că în perioada Burgos erați foarte implicat într-un proiect muzical. Acum mai aveți această pasiune?

Am pornit de la un sintetizator când eram în Spania. Compuneam muzică, apoi am făcut un mic studio. Începuse nebunia computerelor în muzică, iar asta m-a atras. Am încercat și eu, la un nivel de amatori, să-mi urmez această pasiune.

Fiind fotbalist, am fost o mică senzație în Spania, pentru că nu prea mai făcea nimeni asta. Am compus câteva melodii, am scos și două videoclipuri. Eram autodidact. Cred că am cheltuit în jur de 15-20 de mii de euro. Aveam aparatură premium în studio.

Erați unul dintre rebelii fotbalului românesc.

(n.r. - râde) Poate că am fost un pic mai aparte deoarece eram atras de muzică. Cunoșteam foarte multă la vremea aceea. Și acum mai ascult. Mai mult cea veche. Pop, rock clasic, blues. Rap-ul anilor 90, dar nu mai nou.

McHammer?

Da, câteva melodii de la el. Tupac, Dr. Dre, am câțiva favoriți pe care-i ascult și acum cu plăcere.

Și din celelalte genuri enumerate?

Elvis Presley, Beatles, Led Zeppelin, Pink Floyd, clasicii. I-am studiat, ascultat. Lucru pe care-l fac și acum, în mașină, acasă. Nu mă atrage muzica nouă, nu mai pot merge în cluburi unde muzica e foarte tare.

Mai nou am început să ascult chiar și muzică clasică. Am respins-o când eram mai tânăr, însă acum îmi pun piesele foarte cunoscute. Am evitat-o, iar acum nu prea înțeleg de ce.

Mozart, Bethoveen, Chopin?

Da, și nu numai acești compozitori. Nu am fost la niciun concert sau operă, nu m-a atras. Dar acum, ascultându-le mai mult, îmi dau seama că sunt superbe. Sunt opere de artă, ce să mai. Iar acum recuperez.

Știu că a fost o perioadă în care ați fost pasionat și de motociclete.

Motocicletele au venit după ce m-am lăsat de fotbal. Nu aveam voie să mă dau cu motocicleta când eram în activitate. Prin contract. Nici la ski nu mă duceam, pentru că erau clauze clare în contract. Nicio activitate periculoasă, unde mă puteam accidenta, nu era permisă.

Apoi, pe la 40 de ani, mi-am luat un Harley. Este un sentiment fantastic să mergi cu motocicleta.

Balint: "E lung drumul către punctul cu var"

Să revenim la fotbal. Golul cu Barcelona. Ce ați gândit în timp ce vă îndreptați spre poarta apărată de Urruticoechea?

Of, e greu să-mi amintesc ce gânduri aveam atunci. Starea mi-o amintesc. Eram foarte, foarte emoționat. Din momentul în care am luat mingea, până am pus-o la 11 metri, apoi mi-am luat elan, nu știam exact unde să șutez, m-am hotărât pe drum... a fost un moment în care parcă am plutit. Eram undeva sus și vedeam de acolo. E foarte greu să descriu. Apoi, când am dat gol, momentul s-a evaporat.

E lung drumul până la punctul cu var?

E foarte lung, foarte. Nu e deloc simplu, mai ales când e un moment capital ca o finală de cupă europeană. E ceva... când penalty-ul tău poate aduce victoria sau înfrângerea echipei, trofeul pentru care joci, e extraordinar de greu.

Te gândești în momentul acela că te urmăresc toți fanii, oamenii din România când joci pentru națională, și îți dai seama ce mare responsabilitate ai. E adevărat, că, înaintând în vârstă, acum realizez de fapt ce responsabilitate mare am avut atunci.

Eram emoționat pe moment, eram mulțumit că nu pierdusem în cele 120 de minute de joc, ajunsesem la loteria loviturilor de departajare, dar atât.

Tinerețea v-a ajutat, din câte-mi spuneți, să nu conștientizați imensa presiune și responsabilitate?

Da, așa e. Păi, în comparație cu mine și cu Lăcătuș, Iordănescu, care avea 35, 36 de ani, și care era un foarte bun executant de lovituri de la 11 metri, n-a vrut să bată. A stat, a cântărit situația, iar eu îl înțeleg, și, având o carieră în spate, nu putea să-și asume această responsabilitate. Putea da cu piciorul la tot ce a făcut până atunci în caz că rata. Noi, mai tineri, ne-am băgat fără să ne dăm seama de ce s-ar putea întâmpla dacă nu marcam.

A fost bine și pentru Boloni și Majearu (n.r. – steliștii care au ratat loviturile de pedeapsa din finala Cupei Campionilor Europeni) că eu și Lăcă am marcat, iar Duckadam a apărat penalty-urile.

Balint: "În partida aceea, Hagi i-a fost superior lui Maradona"

Trecem la alt gol emblematic, cel cu Argentina. Cum a fost la vestiar, după partidă? Eram egalii campioanei mondiale.

A fost fericire mare. Iar mai apoi, în autocar și la hotel, la fel. Am cântat, am strigat. Sincer, ne-a fost un pic teamă de acel meci, mai ales că veneam după înfrângerea cu Camerun (n.r. – scor 2-1). Argentina pornea favorită clar, mai ales că meciul s-a jucat la Napoli, acolo unde Maradona era zeu. Nici noi nu ne dădeam prea multe șanse, dar, până la urmă, am făcut un meci foarte bun.

Ne-am ridicat la nivelul lor. Dacă e să comparăm meciurile cu Argentina de la Mondiale, cel din ’90 și cel din ’94, există diferențe. Să nu uităm că în SUA ei au avut ocaziile mari, ne-au dominat. În Italia am jucat cu ei de la egal la egal. Deci, pe lângă remiza scoasă (n.r. România – Argentina 1-1), noi le-am fost superiori, iar asta ne-a dat încredere. În partida aceea, Hagi i-a fost superior lui Maradona. Meciul cu Argentina ne-a demonstrat la ce nivel înalt ajunsesem.

Și pentru că a venit vorba despre meciul cu Argentina și, implicit, despre Diego, o să vă pun întrebarea aceea dificilă. Messi sau Maradona?

E grea, așa e. Eu întotdeauna m-am ferit că compar jucători din generații diferite. Fiecare perioadă a avut fotbalul ei, poate puțin diferit față de cel de dinainte. În primul rând, tempo-ul a crescut. Amintește-ți cum era prin anii ’40, ’50. Viteza de joc e cu totul alta. Duritatea, duelurile fizice, diferite.

Eu l-aș alege, totuși, pe Maradona, pentru că am fost contemporan cu el. Am jucat contra lui și eram unul dintre fanii săi la acel moment. Apoi, ceea ce am văzut la Messi, la nivelul la care a a jucat atâta timp, cât și ținând cont de viața sa extrasportivă... nu prea putem să-i comparăm.

E importantă pentru dumneavostră și viața extrasportivă, nu numai ce face un fotbalist pe teren?

Da, pentru că Messi a fost un exemplu și din acest punct de vedere, pe când Maradona a avut scăpări. Iar asta nu e niciodată un lucru bun pentru fanii, copii, care îl idolatrizau. E foarte important.

Și eu am fost copil, și eu eram fan al unui jucător sau al altuia, însă dacă auzeam că este alcoolic sau își neglija familia eram foarte dezamăgit. De asta fiecare sportiv care ajunge sus, trebuie să se gândească la faptul că are o responsabilitate față de fanii săi. Sunt o mulțime de puști care te admiră, care vor să fie ca tine, așa că tu trebuie să fii un exemplu pentru ei.

Așa am gândit și eu, întodeauna. Sigur, am mai făcut și greșeli, dar am încercat mereu să nu fac lucruri negative, pentru a nu-i decepționa pe cei care mă iubeau și care-mi erau aproape.

Balint: "Visam la Barcelona sau Real Madrid"

Unde v-ar fi plăcut să jucați, la ce echipă? Ați avut și alte oferte? Ați spus că vă dorea Zaragoza, înainte de vă lăsa de fotbal.

Îți dai seama că toată lumea visează să joace la echipe mari. Eram în Spania, așa că Real Madrid și Barcelona erau pe lista mea. Mai ales că le și dădusem goluri. A fost Burgos, însă, o nou promovată. Totuși, nu regret, pentru că, vreme de 3 ani cât am stat acolo, am fost considerat cel mai bun fotbalist al lor. De câte ori revin acolo oamenii îmi arată aceeași simpatie. Iar, uneori, poate e mai bine așa.

Mai bine la echipă mică unde să fii idol, numărul 1, decât la una mare unde să nu joci. Fotbalul îl poți juca pentru o perioadă scurtă din viața, faci sacrificii pentru el, așa că, dacă tot te-ai apucat, măcar să joci. Să fii pe teren, să rămâi în istoria unei echipe, să fii în sufletul fanilor.

Altfel, da, rămâi cu un cont baban în bancă, dar ce lași în urmă, ca fotbalist? Nici asta nu e de neglijat, adevărat. Dar pentru mine a fost mai important să joc. Să rămân în amintirea suporterilor echipelor la care am jucat înseamnă enorm pentru mine.

Uite, de ziua mea am primit urări de la aproape toți fotbaliștii de la Burgos. Avem un grup de whatsapp, iar acolo mi-au scris La mulți ani!, cuvinte frumoase, și-au amintit golurile mele. Iar asta mi-a dat de înțeles că am fost și un bun coechipier, camarad. Și asta e important pentru mine.

Balint: "Eram lucid și mă uitam pe monitoare cum lucrau pe artere"

Pasăm în diagonală spre o întâmplare mai puțin fericită din viața dvs. În ce mod vi s-a schimbat viața după infarctul de acum câțiva ani?

Uf... de exemplu nu mai pot face deloc sport. Nu că făceam prea mult înainte, dar acum deloc. Doar plimbări. Trebuie să iau medicamente, zi de zi. Multe medicamente. Nu e deloc ușor.

Și la nivel psihologic simțiți că s-a modificat ceva în felul în care priviți viața?

Nu cred că s-au schimbat prea multe. Eu și în acel moment, când am suferit infarctul, pentru că a durat ceva și mi-am dat seama despre ce e vorba, am fost foarte încrezător. Mă gândeam că sunt tânăr și că va trece. Nicio secundă nu am intrat în panică. Chiar și doctorii se mirau.

Nici la operație nu am fost anesteziat complet. Eram lucid și mă uitam pe monitoare cum lucrau pe artere. Mai glumeam și cu doctorul. El îmi explica anumite lucruri pe care le făcea.

Trebuie să fii puternic și stăpân. Eu mereu am fost optimist. Am fost pozitiv. Sigur că am avut multe momente de tristețe, de cumpănă în viață, mai ales când îți moare cineva apropiat sau părinte, dar când a fost vorba de mine mereu am zis că va trece și asta.

Fac controale an de an, ceea ce recomand tuturor. Când faci un infarct și ai trei stenturi montate trebuie să ai mai multă grijă și nu știi niciodată ce va fi mâine. Sau peste câteva ore. Ce se mai poate întâmpla...

Apropo de siguranța, financiară sau medicală, a zilei de mâine. Tot mai mulți fotbaliști merg în țările arabe pentru bani. Pe vremea dumneavoastră nu prea erau așa mulți. Cum v-ați chivernisit câștigurile, în ce ați investit banii?

Într-adevăr, noi nu prea am câștigat din fotbal. Video, Aro, lei, cam astea erau. Nici la Burgos nu am rupt gura târgului cu contractul. Totuși, să fiu sincer, erau mulți pentru perioada respectivă, mai ales dacă-i compari cu cât câștigau oamenii din România.

Nu prea am investit, de ce să zic. Puteam, dar nu am fost niciodată un priceput în ale afacerilor. Nu am știut unde să pun banul ca să rodească. Pe de altă parte mi-am trăit frumos anii aceia ai tinereții, mi-am făcut toate poftele. Iar asta a contat cel mai mult.

Am băgat bani într-un apartament bun, într-o casă a părinților, adică au fost ceva mici investiții. În rest, am călătorit oriunde mi-am dorit, am avut tot ce am vrut în vacanțe, o mașină bună. Asta a însemnat viața pentru mine.

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.