goluri legendare România rezistă la Porto, iar Dorinel Munteanu găsește breșa pe "das Antas". Execuția care ne-a deschis drumul spre Euro 2000

Călătoria printre amintiri, singurul refugiu împotriva prezentului, ne poartă astăzi la Porto, tărâmul navigatorilor și al poeților. În 1998, naționala României se afla la startul unei noi campanii de calificare, pentru Campionatul European din 2000.

Fără Hagi (33 de ani), retras temporar din prima reprezentativă, deși la Galatasaray încă eclipsa Semiluna, într-o grupă cu Portugalia lui Figo, cu Pițurcă la timona, păream sortiți să naufragiem.

Am ajuns în "Orașul Invincibil" după victoria la scor, 7-0, cu Liechtenstein. Portugalia învinsese la Budapesta, concludent, scor 3-1.

Noroc cu carul, iar "neamțul" și-a făcut datoria

Noi, fără Hagi. Ei, cu Figo, Rui Costa, Fernando Couto. Noi, fără Adrian Ilie. Ei, cu Joao Pinto, Sergio Conceicao, Vitor Baia. Sigur, ne alintam atunci, pentru că România încă avea fotbaliști. Grei, cât o superligă de astăzi. Gică Popescu, Dan Petrescu, Viorel Moldovan.

Pițurcă, sosit în locul lui Iordănescu, se “bucura”, ca și astăzi, de un val imens de "simpatie" din partea presei de specialitate. Însă, cu toate păcatele lui, Piți știa să arunce zarurile, să riște, atunci când venea vorba despre tineri la echipa națională.

Așa că îi aveam pe Florentin Petre, Laurențiu Roșu și Cătălin Munteanu pe teren, de exemplu. Buni, dar încă foarte cruzi pe lângă consacrații din trupa Portugaliei.

Spre deosebire de acum, atunci nu se califica la Euro decât primul loc din fiecare grupă, plus echipa cu cele mai multe puncte dintre toate cele care terminau pe locul secund al preliminariilor. Celelalte reprezentative ce terminau pe locul doi în grupe mergeau la baraj. Era mai greu, și, ca orice lucru dificil, era și mai frumos.

Sorții ne hărăziseră, pe lângă Portugalia, o grupă cu Slovacia, Ungaria, Azerbaidjan și Liechtenstein. Noroc, dar numai în cazul în care ar fi mers două echipe la Euro 2000.

La baraj am fi putut întâlni, retrospectiv, Anglia, Scoția, Turcia, Ucraina, Danemarca, sau, dacă aveam noroc, Slovenia, Israel sau Irlanda. Dar pentru liniștea fiecărui suporter al echipei naționale, care voia să viseze la Euro când punea capul pe pernă, trebuia ca tricolorii să termine în fruntea grupei.

Cu mai bine de 3 luni înainte de acest meci, Hagi avusese celebrul discurs în care spunea că generația lui “merită statui”. Nouă, obișnuiți cu mult prea binele, ni se păruse puțin exagerat. Acum știm. Meritau altare, nu doar statui. “Tu, ăla cu mustață, nu strâmba!”

Cam așa se prezenta, în mare, fotbalul românesc la ora partidei cu Portugalia, din deplasare. Lusitanii nu concepeau să piardă locul unu în grupă, mai ales că aveau în față o echipă cu jucători aflați la ultimele pâlpâiri ale carierei. Alții de abia își croiau un drum la prima reprezentativă. Lăcătuș, Ilie Dumitrescu, Belodedici spuseseră pas convocărilor. De fapt, nu “Pas cu Pas”, ca astăzi, ci direct Stop.

Pițurcă a avut curaj să fac un schimb de generații. Erau mulți jucători tineri nou veniți. După ce am luat roșu, a fost un asediu la poarta noastră. Stelică ne-a scos de multe ori Dorinel Munteanu, fost internațional

Pe das Antas din Porto, am aplicat vechea tactică strămoșească, cu ”otrăvit fântânile și pârjolit ogoarele”. Mingea era a lor, dar râul, ramul, era cu noi. Ne apăram cu Dan Petrescu, Ciubotariu, Popescu, Filipescu, dar coborau lângă ei și Fl. Petre și Roșu. Eram o redută. Stelea făcea un alt meci mare la națională, ca atâtea altele. Bogdan era prins în Spider-Verse.

În minutul 54, nici nu știu cum să scriu asta, Roșu a văzut roșu. Nu, nu s-a uitat în oglindă, ci a fost eliminat. Am rămas în zece. Și, cum nenorocirile sunt la plural, au avut și un 11 metri. Paulo Bento părea cel care să facă dreptate în acel meci, în care tricolorii erau aproape zdrobiți.

Stelea a fost, după 1994, unul dintre purtătorii lui “ce-ar fi fost dacă” din fotbalul românesc. Ce-ar fi fost dacă el era în poartă la meciul cu Suedia? Ar fi ieșit tot ca Prunea, greșit, și K. Anderson ne-ar fi marcat și, mai apoi, furat semifinala cu Brazilia?

Iar Stelică a răspuns și atunci acestei întrebări. A apărat lovitura de la 11 metri executată de Bento. România rezista, ca de atâte ori în istoria ei. Eram în grafic pentru un 0-0 după care alergasem ca maratoniștii.

Prin minutul 90, când portughezii începuseră să-și piardă din luciditate, am urcat spre careul lor. Pe la 20 de metri, fault. Băieții noștri au început să-și sufle nasul, să-și stoarcă tricourile de sudoare, să-și coasă jambierii, totul pentru ca arbitrul să fluiere sfârșitul partidei.

• Dorinel Munteanu era la penultimul său an de contract cu FC Koln, acolo unde ajunsese, pentru 1 milion de dolari, de la Cercle Brugge. În 1999, “Neamțul” era cumpărat de Wolfsburg, unde stătea cinci ani înainte de a reveni în România, la Steaua.

Dorinel Munteanu și lovitura liberă fermecată

Tot la tras de timp, nea Piți îl bagă pe Mihalcea în locul lui Moldovan. Adrian intră agale, ca și când ar fi cărat zorii zilei după o petrecere de-o noapte.

Se lipește de zidul lor, era să zic ca timbrul de scrisoare, dar cine mai înțelege asta? Reiau. Se lipește de zidul lor ca adolescenții de telefon. Bătrânu țopăie lângă banca de rezerve, anticipând ceva. Florin Bătrânu. Dorinel, după cum își amintește, vede breșa.

Am văzut un spațiu în zidul lor. Vitor Baia nu-și aranjase bine jucătorii. Lupescu l-a trimis și pe Mihalcea acolo. Eu am tras în direcția lui Adrian, el s-a lăsat în jos și așa l-am surprins pe portar. Băteam lovituri libere, mai ales când nu era Hagi. Nu pot să uit asemenea gol, asemenea victorie Dorinel Munteanu, fost internațional

Dorinel și-a luat elan, dar sunt aproape sigur că, dacă mingea se ducea peste stadion, nu ar fi regretat. “Ioane (n.r. – Lupescu), bat eu!” Gâlcă mișcă balonul, Lupescu îl oprește, iar Munti, fără furia de la Euro ’96, din meciul cu Bulgaria, dar cu șiretenie, șutează prin zid.

GOOOOOOOOLLLLLL! De la Porto până la București, trecând prin Madrid, Barcelona, Marseille, Monaco, Veneția, Zagreb, lumea amuțise. Și tricolorii au avut un moment de uluială, în care au uitat să se bucure. Helmut Krug a fluierat și i-a trezit pe toți din uimire. Iar pe noi ne-a adâncit în visare.

Am învins cu 1-0 la Porto, ceea ce a însemnat un uriaș pas înainte în ecuația calificării. Însă mai mult decât atât, ne-a conferit încrederea de a juca, și câștiga, fără Hagi.

Am terminat pe primul loc în grupă, ajutați și de un rezultat de egalitate între Azerbaidjan și Portugalia. Neînvinși, cu doar trei egaluri, dintre care unul cu lusitanii, am ajuns la Euro.

Acolo unde, ironia sorții, am dat tot peste Portugalia, care ne-a învins cu golul lui Costinha. Egal cu Germania, victorie cu Anglia, iar tricolorii au trecut de grupe. Însă totul începuse cu golul lui Dorinel Munteanu, marcat într-o zi de octombrie, privită printr-un geam murdar, la Porto, în 1998.

România: Stelea – Dan Petrescu, Ciobotariu, Gh. Popescu, Filipescu – Gâlcă, Dorinel Munteanu, Cătălin Munteanu – Florentin Petre, Viorel Moldovan, Laurențiu Roșu. Antrenor: Victor Pițurcă

Au mai intrat Ionuț Lupescu, Contra și Mihalcea.

Portugalia: Vitor Baia – Abel Xavier, Jorge Costa, Fernando Couto, Dimas – Paulo Bento, Paulinho Santos, Rui Costa – Figo, Sa Pinto, Joao V.Pinto. Antrenor: Humberto Coelho

CLASAMENT GRUPA 7:

		Meciuri	Victorii	Egaluri	Înfrângeri	Puncte
1	România	10	7	3	0	24
2	Portugalia	10	7	2	1	23
3	Slovacia	10	5	2	3	17
4	Ungaria	10	3	3	4	12
5	Azerbaidjan	10	1	1	8	4
6	Liechtenstein	10	1	1	8	4

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google