VIDEO | Edi Iordănescu, moment special trăit pe aeroport înaintea plecării spre Hamburg. Ce surpriză a avut

Foto 4/4 Galerie foto(4) Galerie foto (4 fotografii): VIDEO | Edi Iordănescu, moment special trăit pe aeroport înaintea plecării spre Hamburg. Ce surpriză a avut

George Drafta   |   Publicat: 01.12.2023 11:38   |  Actualizat: 01.12.2023 13:01

Delegația care va reprezenta România la tragerea la sorți a grupelor turneului final al Euro 2024 a plecat vineri dimineață spre Germania.

Din aceasta au făcut parte selecționerul Edi Iordănescu, președintele FRF Răzvan Burleanu și directorul Comisiei Tehnice, Mihai Stoichiță.

Foto 3/4

Federalii, primiți cu fanfară pe aeroport

În momentul în care Edi Iordănescu și-a făcut apariția la aeroportul Henri Coandă, un flashmob al Jandarmeriei interpreta imnul României cu ocazia Zilei Naționale.

Atât selecționerul cât și șeful forului de la Casa Fotbalului nu au oferit declarații presei cu privire la evenimentul care va avea loc sâmbătă seară în al doilea oraș ca mărime al Germaniei.

Mai vorbăreț a fost Mihai Stoichiță, care a anunțat marea dorință a sa pentru tragerea la sorți de sâmbătă.

"Ar fi frumos să jucăm meciul inaugural cu Germania. Nu mai visez nicio grupă, importante să ieșim din grupe, nu vreau să îmi fac iluzii ca să nu am deziluzii, vorba lui nea Imi.

Norocul ar însemna echipe ca să îți fie cât de cât apropiate. Noi suntem oamenii care visează și au încredere în viitor și atunci de ce nu aș avea încredere că am putea ieși din grupe.

Am zis că o să jucăm semifinală de CE de tineret și așa a fost", a declarat oficialul FRF, pe aeroport la plecarea spre Germania.

S-ar repeta istoria din 2016

Dacă dorința lui Mihai Stoichiță se va îndeplini, atunci România va deschide din nou turneul final așa cum s-a întâmplat și în urmă cu 7 ani.

Atunci, Franța a fost adversara tricolorilor în meciul disputat pe Stade de France, iar gazdele competiției s-au impus cu 2-1, grație unui gol înscris de Payet în minutul 89.

"Nu am premoniții, acum sunt mai așezat, e soartă, mă uitam și la declarația sârbilor în care au spus că nu vor să cadă cu România, așa spun și eu că nu vreau cu Serbia.

Eu cred că viitorul de astăzi l-am construit acum 4-5 ani și uite că Dumnezeu ne-a răsplătit munca.

Toți copiii care au fost păstoriți de FRF și cluburi la loturile naționale și de academiie de la care au provenit au ajuns bărbați advărați", a mai punctat Mihai Stoiachiță.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

UEFA a delegat un arbitru controversat la Bosnia - România! Cine va oficia partida de la Zenica

Ionuț Lupescu, avertisment după ce România ”a spart gheața” în grupa de Nations League. Ce l-a nemulțumit pe ”Kaiser”

Gică Hagi, vis măreț la națională: ”Singurul meu obiectiv este să construiesc o echipă care să depășească Generația de Aur”

Radu Drăgușin nu a uitat: ”Mi se face pielea de găină când mă gândesc”

Mihai Stoica și Basarab Panduru, impresionați de un tricolor după victoria cu Polonia: ”A fost cel mai bun!”

Gică Hagi, mesaj ferm după succesul cu Polonia: ”Trebuie să construim o mentalitate de învingător!”

Cele mai citite

”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB

SuperLiga  |  14 Noiembrie 2026, 09:08
1.
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
2.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Diverse  |  13 Noiembrie 2026, 19:07
3.
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
Știri de ultimă oră din sport
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei

Formula 1   |  15 Noiembrie 2026, 15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri

Fotbal   |  15 Noiembrie 2026, 14:50
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia

Auto   |  15 Noiembrie 2026, 13:43
Sandero devine electric în 2028. Ce autonomie va avea viitorul model Dacia
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”

Internațional   |  15 Noiembrie 2026, 12:25
Jorge Jesus, replică tăioasă când a fost întrebat de Cristiano Ronaldo: ”De ce să îmi fie dor de el?”
AS.RO Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
Milionarul român care merge cu metroul şi autobuzul s-a întors în locul în care a scris istorie: 26 de ani mai târziu
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș

Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

video Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
SuperLiga   |  19:22
Cu tricoul CFR-ului pe el, Șumudică ”face avansuri” unei alte echipe! Videoclip neverosimil: ”Sper să ne vedem curând!”
exclusiv Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum...
Special   |  18:28
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
Internațional   |  17:49
După zvonurile că ar putea pleca de la City, Haaland a rupt tăcerea!
exclusiv Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
SuperLiga   |  17:17
Banciu, despre starul din SuperLiga: ”Va fi considerat cel mai mare din istoria campionatului României!”
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Formula 1   |  16:40
Pirelli a anunțat pneurile pentru ultimele trei curse de Formula 1 din 2026
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
SuperLiga   |  15:52
Reghecampf a rupt tăcerea după plecarea lui MM Stoica! Anunțul misterios făcut de antrenorul FCSB
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
Formula 1   |  15:17
Kimi Antonelli, primit la Palatul Quirinale după titlul mondial! Cadou special pentru președintele Italiei
FCSB, victorie chinuită în amicalul contra Chindiei! Echipa lui Reghecampf a dat lovitura în prelungiri
Fotbal   |  14:50