”Idee genială! Tata refuzase inițial”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc

Invitat în cadrul podcastului „SportCast cu Sile”, Edi Iordănescu a dezvăluit cine a avut ideea de a-l utiliza pe tatăl său, Anghel Iordănescu, în finala de la Sevilla, deși fostul atacant se retrăsese din activitate cu câțiva ani înainte.

• Anghel Iordănescu a jucat ultima dată în 1984, la OFI Creta (Grecia).

Anghel Iordănescu, trimis cu forța pe teren?

Fostul selecționer a explicat că Anghel Iordănescu nu a fost inițial de acord cu revenirea pe teren, însă a fost convins șefii clubului, în special de Valentin Ceaușescu, cel care coordona toată activitatea echipei din umbră.

Mutarea s-a dovedit inspirată, iar intrarea lui Anghel Iordănescu în repriza secundă a adus un plus de încredere și de energie echipei Steaua, care avea să reziste până la loviturile de departajare și să cucerească, în premieră pentru fotbalul românesc, Cupa Campionilor Europeni.

”Finala din 1986 am văzut-o acasă, în fața televizorului, cu vecinii și rudele. O emoție incredibile. Când a intrat tata, am fost câteva secunde stană de piatră, mă uitam și nu îmi venea să cred.

Și ce a făcut ulterior, mi-a transmis o emoție incredibilă. Impulsul emoțional, încrederea dată echipei...Mi-aduc aminte, am văzut de multe ori acel meci: începusem să suferim, să pierdem controlul, energia, puțin și din încredere și când a intrat a revitalizat jocul. A întors cursul jocului. A dat încredere. Driblingurile pe care le-a reușit, a dat mingea printre picioare de vreo două ori, doar în fața, limbajul corpului care oferea încrederea.

Mărturisesc că nu a fost ideea lui, chiar s-a opus în primă fază. Nea Imi cu cei care răspundeau de echipă... Da, Valentin Ceaușescu, împreună cu nea Imi - Dumnezeu să-l odihească. Și pot spune că a fost o idee genială”, a povestit Edi Iordănescu în cadrul podcastului ”SportCast cu Sile”.

Anghel Iordănescu a cedat presiunilor

Într-un interviu acordat recent pentru iAMsport.ro, Anghel Iordănescu recunoaște că nu și-a dorit nicio clipă să intre în acel meci, însă i-a fost rușine să refuze propunerea.

Chiar nu voiați să jucați?

Sub nicio formă nu am acceptat gândul ăsta!

Dar de ce?

Ienei discutase cu Valentin, căruia îi zisese: ”Îl știți pe Puiu, are personalitatea lui, are multe momente de încăpățânare, nu știu dacă va accepta”.

Valentin Ceaușescu se aștepta să refuzați.

Prima mea reacție, și chiar până cu o noapte înaintea finalei am insistat: ”Sub nicio formă nu joc!”. Seara eram la masă Alecsandrescu, Ienei, Valentin și eu. Nea Imi îmi spune: ”Puiule, e zece și jumătate. Te rog, du-te sus și treci prin camere pe la băieți să-i trimiți la culcare!”. El nu mergea niciodată, că era boss. Nu am comentat, m-am dus, normal. Jucătorii se mai adunau în grupuri, nu stăteau mereu în camerele lor. După ce am făcut rondul ăsta am coborât înapoi. ”Nea Imi, e totul în regulă, băieții sunt toți în camere”. Pe la vreo douăsprezece, Ienei zice: ”Hai, Puiule, e timpul să te culci și tu!”.

Adică să dormiți, la fel ca jucătorii, fiindcă urma să faceți parte din echipă.

Da, ”Hai că e timpul să te odihnești și tu!”. I-am spus: ”Hai, bre nea Imi, ți-am spus, am avut discuția!”. ”Du-te, mă, și culcă-te!”. Valentin zice: ”Băi Puiule, doar dacă e nevoie! Cine știe ce se poate întâmpla? Nu e nevoie să joci, nu joci!”. Eu nu jucasem de doi ani de zile! În 1984 terminasem la OFI și finala era în 1986! E drept că din când în când la antrenamente, la miuțe, când nu aveam număr par, ca să nu stricăm echilibrul nea Imi îmi spunea să intru eu.

Cum v-au convins până la urmă?

În primul rând că eu n-am plecat atunci la somn, am mers pe la ora unu. Mie îmi era rușine de Valentin să refuz, că eram apropiat de el. După ce a căzut regimul, Valentin a venit și a stat două săptămâni cu nevasta la mine acasă, în Cipru. Prietenia noastră a durat în timp. Ieșise din pușcărie și eu l-am chemat cu nevasta să vină în Cipru, să se liniștească. Față de nea Imi răspunsul meu era ferm: ”Nu, gândiți-vă la alte variante! Nu joc eu!”.

Dar ce vă speria? Care era îngrijorarea?

Că nu puteam să fac față din punct de vedere fizic. Mă gândeam că nu am mai jucat de atât de mult timp pe teren mare! Mai jucam miuțele alea în care nu era spațiu.

Ce ați simțit când ați fost anunțat că trebuie să intrați pe teren?

Haideți să vă spun ce am simțit! Pentru prima dată, și chiar nu credeam, nea Imi s-a răstit la mine. ”Hai, băi Puiule, tu nu vezi că nu se mai poate? Trebuie să ținem mingea! Intră!”. Și iar deșteptul ăsta de Tudorel a strigat: ”Hai, bă, ce mai aștepți? Abia aștept să te văd!”. Și am intrat cu gândul că mai erau numai douăzeci de minute. Nu am putut să-l mai refuz pe nea Imi, mai ales când l-am văzut în starea aia de agitație. Mi-a zis: ”Intră, ajută-i! Nu cedați mijlocul terenului!”.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google