”Idee genială! Tata refuzase inițial”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc

Foto 12/12 Galerie foto(12) Galerie foto (12 fotografii): ”Idee genială! Tata refuzase inițial”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc

Vlad Stoica   |   Publicat: 12.07.2026 20:59   |  Actualizat: 13.07.2026 09:54

Au trecut patru decenii de la finala Cupei Campionilor Europeni câștigată de Steaua în fața Barcelonei, însă momentul continuă să stârnească emoții diverse, în special pentru actorii principali ai gloriosului triumf.

Invitat în cadrul podcastului „SportCast cu Sile”, Edi Iordănescu a dezvăluit cine a avut ideea de a-l utiliza pe tatăl său, Anghel Iordănescu, în finala de la Sevilla, deși fostul atacant se retrăsese din activitate cu câțiva ani înainte.

  • Anghel Iordănescu a jucat ultima dată în 1984, la OFI Creta (Grecia).

Foto 11/12

Anghel Iordănescu, trimis cu forța pe teren?

Fostul selecționer a explicat că Anghel Iordănescu nu a fost inițial de acord cu revenirea pe teren, însă a fost convins șefii clubului, în special de Valentin Ceaușescu, cel care coordona toată activitatea echipei din umbră.

Mutarea s-a dovedit inspirată, iar intrarea lui Anghel Iordănescu în repriza secundă a adus un plus de încredere și de energie echipei Steaua, care avea să reziste până la loviturile de departajare și să cucerească, în premieră pentru fotbalul românesc, Cupa Campionilor Europeni.

Finala din 1986 am văzut-o acasă, în fața televizorului, cu vecinii și rudele. O emoție incredibile. Când a intrat tata, am fost câteva secunde stană de piatră, mă uitam și nu îmi venea să cred.

Și ce a făcut ulterior, mi-a transmis o emoție incredibilă. Impulsul emoțional, încrederea dată echipei...Mi-aduc aminte, am văzut de multe ori acel meci: începusem să suferim, să pierdem controlul, energia, puțin și din încredere și când a intrat a revitalizat jocul. A întors cursul jocului. A dat încredere. Driblingurile pe care le-a reușit, a dat mingea printre picioare de vreo două ori, doar în fața, limbajul corpului care oferea încrederea.

Mărturisesc că nu a fost ideea lui, chiar s-a opus în primă fază. Nea Imi cu cei care răspundeau de echipă... Da, Valentin Ceaușescu, împreună cu nea Imi - Dumnezeu să-l odihească. Și pot spune că a fost o idee genială”, a povestit Edi Iordănescu în cadrul podcastului ”SportCast cu Sile”.

Foto 4/12

Anghel Iordănescu a cedat presiunilor

Într-un interviu acordat recent pentru iAMsport.ro, Anghel Iordănescu recunoaște că nu și-a dorit nicio clipă să intre în acel meci, însă i-a fost rușine să refuze propunerea.

Chiar nu voiați să jucați?

Sub nicio formă nu am acceptat gândul ăsta!

Dar de ce?

Ienei discutase cu Valentin, căruia îi zisese: ”Îl știți pe Puiu, are personalitatea lui, are multe momente de încăpățânare, nu știu dacă va accepta”.

Valentin Ceaușescu se aștepta să refuzați.

Prima mea reacție, și chiar până cu o noapte înaintea finalei am insistat: ”Sub nicio formă nu joc!”. Seara eram la masă Alecsandrescu, Ienei, Valentin și eu. Nea Imi îmi spune: ”Puiule, e zece și jumătate. Te rog, du-te sus și treci prin camere pe la băieți să-i trimiți la culcare!”. El nu mergea niciodată, că era boss. Nu am comentat, m-am dus, normal. Jucătorii se mai adunau în grupuri, nu stăteau mereu în camerele lor. După ce am făcut rondul ăsta am coborât înapoi. ”Nea Imi, e totul în regulă, băieții sunt toți în camere”. Pe la vreo douăsprezece, Ienei zice: ”Hai, Puiule, e timpul să te culci și tu!”.

Adică să dormiți, la fel ca jucătorii, fiindcă urma să faceți parte din echipă.

Da, ”Hai că e timpul să te odihnești și tu!”. I-am spus: ”Hai, bre nea Imi, ți-am spus, am avut discuția!”. ”Du-te, mă, și culcă-te!”. Valentin zice: ”Băi Puiule, doar dacă e nevoie! Cine știe ce se poate întâmpla? Nu e nevoie să joci, nu joci!”. Eu nu jucasem de doi ani de zile! În 1984 terminasem la OFI și finala era în 1986! E drept că din când în când la antrenamente, la miuțe, când nu aveam număr par, ca să nu stricăm echilibrul nea Imi îmi spunea să intru eu.

Cum v-au convins până la urmă?

În primul rând că eu n-am plecat atunci la somn, am mers pe la ora unu. Mie îmi era rușine de Valentin să refuz, că eram apropiat de el. După ce a căzut regimul, Valentin a venit și a stat două săptămâni cu nevasta la mine acasă, în Cipru. Prietenia noastră a durat în timp. Ieșise din pușcărie și eu l-am chemat cu nevasta să vină în Cipru, să se liniștească. Față de nea Imi răspunsul meu era ferm: ”Nu, gândiți-vă la alte variante! Nu joc eu!”.

Dar ce vă speria? Care era îngrijorarea?

Că nu puteam să fac față din punct de vedere fizic. Mă gândeam că nu am mai jucat de atât de mult timp pe teren mare! Mai jucam miuțele alea în care nu era spațiu.

Ce ați simțit când ați fost anunțat că trebuie să intrați pe teren?

Haideți să vă spun ce am simțit! Pentru prima dată, și chiar nu credeam, nea Imi s-a răstit la mine. ”Hai, băi Puiule, tu nu vezi că nu se mai poate? Trebuie să ținem mingea! Intră!”. Și iar deșteptul ăsta de Tudorel a strigat: ”Hai, bă, ce mai aștepți? Abia aștept să te văd!”. Și am intrat cu gândul că mai erau numai douăzeci de minute. Nu am putut să-l mai refuz pe nea Imi, mai ales când l-am văzut în starea aia de agitație. Mi-a zis: ”Intră, ajută-i! Nu cedați mijlocul terenului!”.

Foto 9/12

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Aymen Boutoutaou, înaintat celor de la Dinamo! Suma pe care o solicită Gigi Becali pentru fotbalistul pe care a plătit 1,3 milioane de euro

Gigi Becali susține că știa ce plan are Călin Georgescu: ”Să-ți spun de ce l-au luat”

Radu Banciu, ofertat să intre în politică! Ce partid i-a lansat invitația

Laurențiu Reghecampf i-a promis lui Gigi Becali că-i va îndeplini marele vis: ”E mai nebun decât mine”

Nicușor Stanciu revine în SuperLiga! Cum a reacționat Gigi Becali când a auzit cu cine s-a înțeles fostul căpitan al naționalei

Andrei Nicolescu nu se mai ascunde: ”Normal că tragem la titlu”

Cele mai citite

Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”

SuperLiga  |  20 Septembrie 2026, 09:00
1.
Emil Grădinescu l-a desființat pe antrenorul favorit să-i ia locul lui Baciu la FCSB: ”Nu are niciun fel de rezultat”
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”

Special  |  19 Septembrie 2026, 22:15
2.

Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”

Fotbal  |  20 Septembrie 2026, 21:02
3.
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
Știri de ultimă oră din sport
Laurențiu Reghecampf i-a promis lui Gigi Becali că-i va îndeplini marele vis: ”E mai nebun decât mine”
Laurențiu Reghecampf i-a promis lui Gigi Becali că-i va îndeplini marele vis: ”E mai nebun decât mine”
SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 13:53
Laurențiu Reghecampf i-a promis lui Gigi Becali că-i va îndeplini marele vis: ”E mai nebun decât mine”
Nicușor Stanciu revine în SuperLiga! Cum a reacționat Gigi Becali când a auzit cu cine s-a înțeles fostul căpitan al naționalei
Nicușor Stanciu revine în SuperLiga! Cum a reacționat Gigi Becali când a auzit cu cine s-a înțeles fostul căpitan al naționalei
SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 13:07
Nicușor Stanciu revine în SuperLiga! Cum a reacționat Gigi Becali când a auzit cu cine s-a înțeles fostul căpitan al naționalei
Andrei Nicolescu nu se mai ascunde: ”Normal că tragem la titlu”
Andrei Nicolescu nu se mai ascunde: ”Normal că tragem la titlu”
SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 12:30
Andrei Nicolescu nu se mai ascunde: ”Normal că tragem la titlu”
Fostul jucător al lui Mircea Lucescu nu s-a ferit de cuvinte: ”Era enervant”

Fotbal   |  21 Septembrie 2026, 11:58
Fostul jucător al lui Mircea Lucescu nu s-a ferit de cuvinte: ”Era enervant”
Înainte de Rădoi și Reghecampf, Gigi Becali a avut un alt antrenor pe listă

SuperLiga   |  21 Septembrie 2026, 11:04
Înainte de Rădoi și Reghecampf, Gigi Becali a avut un alt antrenor pe listă
Iustin Doicaru, primul gol în campionatul Turciei! Echipa românului a ratat victoria în prelungiri

Stranieri   |  21 Septembrie 2026, 10:44
Iustin Doicaru, primul gol în campionatul Turciei! Echipa românului a ratat victoria în prelungiri
AS.RO Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
Milionarul celebru care implora lumea pe stradă să îi dea de mâncare în copilărie: „Unii mă numeau vagabond”
RTV Călin Georgescu, ARESTAT în trafic. Avem VIDEO cu momentul reţinerii
Călin Georgescu, ARESTAT în trafic. Avem VIDEO cu momentul reţinerii
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
exclusiv Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
Special   |  19 Septembrie 2026, 22:15
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 18 septembrie. Nicușor Dan, despre riscul ca România să ajungă la ”junk”: ”Se putea mai bine, dar se putea și mult mai rău”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 17 septembrie. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan premier. Europarlamentarul a acceptat propunerea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 septembrie. Kelemen Hunor propune a treia variantă pentru viitorul Guvern: ”Ar exista și a treia posibilitate”

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Federația i-a răsplătit performanța! Luis de la Fuente și-a prelungit contractul cu Spania
Internațional   |  15:37
Federația i-a răsplătit performanța! Luis de la Fuente și-a prelungit contractul cu Spania
Aymen Boutoutaou, înaintat celor de la Dinamo! Suma pe care o solicită Gigi Becali pentru fotbalistul pe care a plătit 1,3...
SuperLiga   |  15:07
Aymen Boutoutaou, înaintat celor de la Dinamo! Suma pe care o solicită Gigi Becali pentru fotbalistul pe care a plătit 1,3 milioane de euro
Gigi Becali susține că știa ce plan are Călin Georgescu: ”Să-ți spun de ce l-au luat”
Diverse   |  14:30
Gigi Becali susține că știa ce plan are Călin Georgescu: ”Să-ți spun de ce l-au luat”
exclusiv Radu Banciu, ofertat să intre în politică! Ce partid i-a lansat invitația
Diverse   |  14:26
Radu Banciu, ofertat să intre în politică! Ce partid i-a lansat invitația
Laurențiu Reghecampf i-a promis lui Gigi Becali că-i va îndeplini marele vis: ”E mai nebun decât mine”
SuperLiga   |  13:53
Laurențiu Reghecampf i-a promis lui Gigi Becali că-i va îndeplini marele vis: ”E mai nebun decât mine”
Nicușor Stanciu revine în SuperLiga! Cum a reacționat Gigi Becali când a auzit cu cine s-a înțeles fostul căpitan al naționalei
SuperLiga   |  13:07
Nicușor Stanciu revine în SuperLiga! Cum a reacționat Gigi Becali când a auzit cu cine s-a înțeles fostul căpitan al naționalei
Andrei Nicolescu nu se mai ascunde: ”Normal că tragem la titlu”
SuperLiga   |  12:30
Andrei Nicolescu nu se mai ascunde: ”Normal că tragem la titlu”
Fostul jucător al lui Mircea Lucescu nu s-a ferit de cuvinte: ”Era enervant”
Fotbal   |  11:58