exclusiv S-a împotrivit să intre pe teren în finala de la Sevilla: ”Îmi era rușine de Valentin Ceaușescu să refuz”

• Ediția specială a revistei I AM SPORT MAGAZINE este disponibilă în magazinele Inmedio din toată țara.

În urmă cu 40 de ani, Steaua București a reușit cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni; după ce a învins Barcelona la loviturile de departajare (2-0).

După 120 de minute fără gol pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, Marius Lăcătuș și Gabi Balint au transformat decisiv de la punctul cu var, iar Helmut Duckadam a intrat în istorie după ce a apărat patru penalty-uri consecutive.

Cum a reacționat Anghel Iordănescu când a fost rugat să intre în finală: "Când am aflat propunerea, m-am împotrivit total!"

Totodată, finala de la Sevilla a fost marcată de un moment rar: Anghel Iordănescu, antrenorul secund al Stelei, a fost introdus pe teren de Emeric Ienei în locul lui Lucian Bălan, în minutul 72.

În cadrul unui interviu-eveniment acordat pentru revista I AM SPORT MAGAZINE, ”Tata Puiu” a rememorat momentul în care a revenit pe gazon, la doi ani după retragere, deși se opusese inițial dorinței lui Emeric Ienei.

Fostul selecționer a mărturisit că a acceptat să joace deoarece îi era rușine să-l refuze pe Valentin Ceaușescu.

Cum a fost posibil să jucați la Sevilla? Cine a luat decizia?

Eu știu că cel mai mare merit l-a avut Emeric Ienei. V-am zis, el este artizanul celei mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc, Cupa Campionilor Europeni. Crease un grup loial, cu o adeziune totală față de antrenor. Ienei a avut o discuție cu Valentin Ceaușescu, una în care Valentin a marșat, n-a zis nu. I-a spus: ”Vorbiți cu Puiu!”. Eu eram antrenor secund. Din capul locului, când am aflat propunerea, m-am împotrivit total.

Chiar nu voiați să jucați?

Sub nicio formă nu am acceptat gândul ăsta!

Dar de ce?

Ienei discutase cu Valentin, căruia îi zisese: ”Îl știți pe Puiu, are personalitatea lui, are multe momente de încăpățânare, nu știu dacă va accepta”.

"Mă speriase că nu puteam să fac față din punct de vedere fizic"

Valentin Ceaușescu se aștepta să refuzați.

Prima mea reacție, și chiar până cu o noapte înaintea finalei am insistat: ”Sub nicio formă nu joc!”. Seara eram la masă Alecsandrescu, Ienei, Valentin și eu. Nea Imi îmi spune: ”Puiule, e zece și jumătate. Te rog, du-te sus și treci prin camere pe la băieți să-i trimiți la culcare!”. El nu mergea niciodată, că era boss. Nu am comentat, m-am dus, normal. Jucătorii se mai adunau în grupuri, nu stăteau mereu în camerele lor. După ce am făcut rondul ăsta am coborât înapoi. ”Nea Imi, e totul în regulă, băieții sunt toți în camere”. Pe la vreo douăsprezece, Ienei zice: ”Hai, Puiule, e timpul să te culci și tu!”.

Adică să dormiți, la fel ca jucătorii, fiindcă urma să faceți parte din echipă.

Da, ”Hai că e timpul să te odihnești și tu!”. I-am spus: ”Hai, bre nea Imi, ți-am spus, am avut discuția!”. ”Du-te, mă, și culcă-te!”. Valentin zice: ”Băi Puiule, doar dacă e nevoie! Cine știe ce se poate întâmpla? Nu e nevoie să joci, nu joci!”. Eu nu jucasem de doi ani de zile! În 1984 terminasem la OFI și finala era în 1986! E drept că din când în când la antrenamente, la miuțe, când nu aveam număr par, ca să nu stricăm echilibrul nea Imi îmi spunea să intru eu.

Cum era condiția fizică?

Nu mai stăteam bine. O altă greșeală… De fapt, așa a fost să fie, eu am intrat pentru douăzeci de minute, că am intrat în minutul șaptezeci. Nici prin cap nu-mi trecea că o să ajung să joc cincizeci de minute, cu prelungirile, aproape o oră cu ce a mai fost pe acolo.

Cum v-au convins până la urmă?

În primul rând că eu n-am plecat atunci la somn, am mers pe la ora unu. Mie îmi era rușine de Valentin să refuz, că eram apropiat de el. După ce a căzut regimul, Valentin a venit și a stat două săptămâni cu nevasta la mine acasă, în Cipru. Prietenia noastră a durat în timp. Ieșise din pușcărie și eu l-am chemat cu nevasta să vină în Cipru, să se liniștească. Față de nea Imi răspunsul meu era ferm: ”Nu, gândiți-vă la alte variante! Nu joc eu!”.

Dar ce vă speria? Care era îngrijorarea?

Că nu puteam să fac față din punct de vedere fizic. Mă gândeam că nu am mai jucat de atât de mult timp pe teren mare! Mai jucam miuțele alea în care nu era spațiu.

Ce ați simțit când ați fost anunțat că trebuie să intrați pe teren?

Haideți să vă spun ce am simțit! Pentru prima dată, și chiar nu credeam, nea Imi s-a răstit la mine. ”Hai, băi Puiule, tu nu vezi că nu se mai poate? Trebuie să ținem mingea! Intră!”. Și iar deșteptul ăsta de Tudorel a strigat: ”Hai, bă, ce mai aștepți? Abia aștept să te văd!”. Și am intrat cu gândul că mai erau numai douăzeci de minute. Nu am putut să-l mai refuz pe nea Imi, mai ales când l-am văzut în starea aia de agitație. Mi-a zis: ”Intră, ajută-i! Nu cedați mijlocul terenului!”.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google