“Cel mai iubit dintre domni”. Ștucan, amintiri la moartea lui Emeric Ienei: “Nea Imi, îmi va fi dor de tine ca de bunicii mei”

Dar viața nu se oprește pentru nimeni, din păcate. Nici pentru bunici, nici pentru părinți, nici măcar pentru nemuritorul nea Imi. Îi spuneam pe alintul folosit de tot fotbalul pentru că l-am iubit ca pe cineva din familie, deși nu am ținut vreodată cu Steaua.

În copilărie îmi era chiar antipatic. Dinamovist fiind, nu toleram ideea că un alt antrenor decât Mircea Lucescu a putut câștiga Cupa Campionilor, iar antipatia a crescut după ce Ienei i-a luat locul lui Lucescu pe banca naționalei, în 1986.

La Mondialul din ’90, frustrarea stupidă de dinamovist adolescent m-a făcut să cred că Generația de Aur - aflată atunci la început de drum - ar fi rupt norii dacă ar fi avut pe bancă un antrenor mai ferm decât Ienei. Nu știam - niciun român de rând nu știa - că Hagi, Popescu și colegii lor erau cu mințile sucite de transferurile până atunci interzise de regim, de salariile fabuloase oferite și de viețile noi care îi așteptau în vest.

Impresiile au început să se schimbe după intrarea în presă, în urma discuțiilor lungi cu jucători și cu antrenori care au lucrat și l-au cunoscut pe Emeric Ienei.

Pentru a-ți consolida părerea despre om trebuie însă să îl și cunoști.

Iar primul contact a fost ca o întâlnire cu bunicul preferat. Ca să înțelegeți, sediul vechi al federației la începutul anului 2000 era un fel de han al bandiților, o clădire în care intrau bărbați încruntați în haine de piele pentru a-și aranja rezultatele meciurilor și soarta echipelor lor implicate în malaxorul corupt numit Cooperativă.

Între atâtea priviri întunecate, doi oameni încălzeau sufletele ziariștilor blestemați să facă pândă ore întregi în fața clădirii de lângă hotelul lui George Copos.

Unul era metodistul Cornel Drăgușin, Dumnezeu să-l odihnească în pace și pe el, al doilea era selecționerul Emeric Ienei, reinstalat la națională ca soluție de criză după ce Hagi, Popescu și Petrescu l-au curățat pe orgoliosul Victor Pițurcă.

Aflată aproape de finalul drumului, Generația de Aur urma să meargă la Euro 2000, iar așteptările erau imense. Presiunea de pe umerii lui Ienei o știa doar el, noi nu o simțeam.

Regulat, ne chema în biroul lui de la etaj, unde în mod normal ne era interzis să urcăm. Portarul FRF avea ordin clar de la Mircea Sandu să nu lase înăuntru decât oamenii de fotbal, dar Ienei îi făcea semn din mână și treceam.

Niciodată înainte sau după, nu am avut acces ațat de lejer în biroul vreunui selecționer.

Ajunși acolo, ne organizam ca niște tineri care credeau că își pot păcăli bunicul. Unul îl ținea de vorbă, în timp ce al doilea citea faxurile și alte documente așezate invers pe birou. “Mei, ce sperați să aflați de la mine?”. Ienei zâmbea și ne lăsa complice să credem că îl înșelăm. Ne-a spus asta după ani.

Știa de ce suntem în stare, dar nu-și făcea griji. Adevăratele secrete nu stăteau înșirate la vedere.

Apoi a venit turneul de pregătire din Cipru.

Într-o seară, când jucătorii erau prin camere, Ienei și stafful lui au coborât la piscină. Din nou, mult detestații ziariști au apărut, dar Ienei nu îi considera dușmanii lui sau ai echipei. Puteam întreba orice, inclusiv chestiuni incomode, fără riscul de a fi excluși sau suspendați de la vreo acțiune.

Ienei zâmbea mereu și ieșea cu tact, elegant, din orice situație tensionată.

În seara aia, voia să se relaxeze și noi îl bâzâiam. Am mai povestit episodul.

Impresionați de fizicul lui la 63 de ani, l-am rugat să îi facem o poză în slip. A acceptat, dar ne-a rugam să nu publicăm imaginile și să îi dăm filmul la întoarcerea la București.

I-am promis solemn, apoi am uitat și noi și el. A venit Euro, România s-a calificat din grupa cu Anglia, Portugalia și Germani, apoi a pierdut în sferturi cu Italia. Publicul în țară era nemulțumit.

În căutarea unei poze de prima pagină, Tolontan a cerut idei. Jurnalistul de 23 de ani dornic de afirmare s-a scăpat.

• Ar fi o poză, dar nu poate fi publicată…
• Vreau să o văd.

Poza cu nea Imi în slip a apărut a doua zi pe prima pagină lângă titlul critic “Gol, dar în funcție”.

Evident, în acea dimineață a venit și telefonul. De rușine, ziaristul ar fi vrut să-și sape singur o groapă și să se ascundă în ea. După un reproș care a avut duritate de bunic, Ienei a aruncat o poantă: “Oricum, să știi că doamnele au fost încântate. Am primit telefoane să-mi spună că mă țin bine”. Din momentul ăla, cuvântul jurnalistului respectiv a devenit cuvânt.

Ăsta era nea Imi.

Un domn care impunea respect prin blândețe, fără să urle și să amenințe.

În 1978, cu mult înainte de finala de la Sevilla, le explica ziariștilor de la Sportul de ce poți să faci performanțe și altfel decât prin militărie. În acel moment, avea deja cinci titluri de campion cu Steaua: trei ca jucător și două ca antrenor.

• Jurnalistul: S-a spus, nu o dată, că antrenorul Jenei este prea blând cu jucătorii, că nu se poate impune în fața unor... nume.
• Ienei: Ciudată optică să fii etichetat îngăduitor, fără autoritate, dacă nu dai cu bâta și nu îți înjuri jucătorii. Viorel Mateianu este o fire timidă, roșește ca o fată, e un om fin și plin de respect și iată ce rezultate a obținut. Eu la Steaua n-am avut conflicte cu jucătorii. Influențele veneau din afara echipei. Ce să vă mai spun. Cu blândețea mea și cu vorba bună, cât am fost antrenor la Steaua, echipa a câștigat de două ori campionatul și o dată Cupa. Poate că și eu am avut o contribuție la plămădirea acestor succese.

Șase ani mai târziu, Steaua îl rechema în Ghencea, iar în mai 1986 echipa avea să devină campioana Europei.

E o performanță la care niciun român nu a ajuns înainte și probabil nu va mai ajunge vreodată, antrenând o echipă de români.

Dacă punem aici calificarea naționalei la un Mondial după 20 de ani de așteptare și sfertul de finală de la Euro 2000 - cea mai mare performanță europeană a României - , în mod sigur astăzi a plecat dintre noi cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor.

Dumnezeu să te aibă în grijă, nea Imi!

Îmi va fi dor de tine ca de bunicii mei trecuți și ei dincolo.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google