Editorial Marius Mitran: Emoția Hagi și meseria de a crede în oameni

De câteva ore, Hagi e selecționerul României și echipa noastră, odată cu acest fapt împlinit, intră în zodia imperativă a existenței sale. Ce cuvânt vi se pare cel mai neașteptat și bizar în aceste patru rânduri? “A noastră”, nu-i așa? Și mie, când l-am scris, mi s-a părut la fel. Un pic riscant să-l arunci așa, pe pagină.

De fapt, din tot ce a spus Hagi, luni, în conferința de prezentare, tot ce trebuia spus, a zis, iar imperativele lui s-au numit, li s-a spus pe nume, doar identitatea României, ca echipă și, mai ales, ca spirit, s-a subînțeles. A plutit acolo, în sala de presă de la Federație, precum golul lui Gică de pe Rose Bowl, Pasadena, da, acela cu Columbia, dar Gică nu a invocat-o. Pentru el au vorbit întotdeauna faptele. Faptele, alții, cineva. Uneori, Dumnezeu însuși. Ca întotdeauna, ne-a lăsat pe noi să o simțim, să o trăim, să o vrem înapoi, odată cu reîntoarcerea lui. Echipa noastră!

Poate că unii au simțit acea Românie, care era, pe vremuri, a tuturor. Poate că mulți, mai tineri și mai ocupați, nu. Nu au auzit-o venind, nu au văzut-o acolo. Pentru că nu e în amintirea lor, din simplul motiv că ei nu au amintiri, au doar un prezent care arată rău și un viitor în care nu cred. Nu sunt de acuzat, desigur.

E o realitate, e realitatea lor, a oamenilor acestor ani, și cred că de aici s-a născut și starea de extremă emoție a celui care știe, a înțeles de mult, că numai împreună se pot mișca lucrurile. Speranța nu este decât rareori, în fotbal mai cu seamă, o trăire egoistă, exclusivă. Dimpotrivă, ea se alimentează din tăria și solidaritatea grupului.

Ei bine, Hagi asta trebuie să reclădească, pentru început, ca să poată câștiga în final: identitatea de grup. Solidaritatea ca bază de lucru, de fapt a și spus-o, altfel, în cuvintele și în conceptul lui tehnic și de viață. Pentru că România e viața acestui om, cel mai cunoscut dintre ai noștri pe o planetă care e, altfel, rămâne destul de selectivă cu valorile.

El, Hagi, apoi Nadia, care tocmai a fost din nou aplaudată în picioare de elita mondială a sportului, Ilie Năstase, fabulosul, unicul, fermecătorul. Dar poate Hagi crea o echipă națională bună, dincolo de simbolistica acestor fapte din trecut? El este convins că da, și nu a spus-o luni, la sediul FRF, ci cu mulți ani în urmă, de fapt o repetă dintotdeauna.

El este sigur că avem talente, dar că ne trebuie curajul de a risca în joc cu ele. Are credința că România de mâine, a lui, poate să depășească România de atunci, tot a lui. Nu e copleșit nici de statistici, nici de evidența dureroasă a tuturor clasamentelor FIFA și UEFA, nici de corul de bocitoare profesioniste, deja strâns pentru repetiții.

Hagi, care e, alături de Mircea Lucescu, omul complet, omul deplin al fotbalului românesc, a fost emoționat luni. Cunoscându-l, pot spune că, dincolo de momentul revenirii acolo unde trebuia să fie de mult, emoția, practic, i-a luat numele și l-a înlocuit, în fața noastră, pentru o clipă. Sau, poate, pentru mai multe. Clipa aceea lungă în care Gică Hagi a văzut ziua în care va fi reușit. Pentru că va reuși!

Cu mintea lui dedicată fotbalului și României, cu sufletul lui mare, cu umilința lui de a crede că alții, de-ai noștri, vor reuși ceea ce nu a reușit decât el. Cu curajul lui aproape religios. De aceea a și recunoscut, cu greu, dar ne-a mărturisit, că nu are vreo frică de ceva sau de cineva. În afară de una, frica cea mare, aceea din clipa în care “nu voi mai fi!”
Însă clipa aceea nu va veni niciodată, Gică!

Și, pentru că l-am amintit pe celălalt uriaș, pe umerii căruia a stat, o jumătate de secol, fotbalul nostru aici și în lume, Mircea Lucescu, aș vrea să amintesc o scenă, în care am fost implicat direct și care explică meseria celor doi, în toate sensurile posibile. Pe 26 martie, anul trecut, Hagi și-a lansat, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice, acolo unde, cândva, a fost student, cartea “Drumul meu.”

O autobiografie încântătoare, la care au fost prezenți oameni care i-au însoțit pașii și gândurile pe unde a tot dus drumul acela, al lui. Am prezentat acea carte și l-am rugat să vină pe scenă, la un moment dat, iar Gică a venit, la fel de emoționat ca luni, acum. S-a așezat, a spus câteva cuvinte, iar când aplauzele s-au oprit, s-a oprit și el. În primul rând al Aulei Magna, Mircea Lucescu mi-a cerut microfonul și l-a rugat pe Gică să accepte să-i spună, “un gând”. Când marele antrenor a început să vorbească, Gică s-a ridicat în picioare și așa și-a ascultat Profesorul.

Gică, ascultându-l ca pe un părinte, Lucescu, vorbindu-i ca unui urmaș! Lucescu a povestit undeva spre 40 de minute, iar mărturia genialului de la Guadalajara despre supremul de pe Rose Bowl a fost, (martori în sală am, precum și înregistrarea video), un îndemn de a crede în Hagi. De a crede în oameni! În omul Hagi, în marele jucător pe care (și) Mircea Lucescu l-a avut, dar mai cu seamă în constructorul dedicat și complet pe care cel mai mare antrenor al tuturor vremurilor l-a identificat în Gică Hagi!

Era 26 martie 2025. În ziua de 26 martie 2026, exact un an mai târziu, Mircea Lucescu a stat, la fel, în picioare, înfruntând Turcia, lumea, destinul și, în ultimă instanță, viața, în ceea ce avea să fie ultimul lui meci, cortina supremă. A făcut-o sub ochii unei țări care a sperat și mai speră. Care a crezut și, sigur, va mai crede. În ei, în cei mari, și în ea însăși, neapărat. În tribună, România și Hagi erau acolo, de asemenea! De câteva ore, au pornit din nou la treabă. Împreună. Pentru că “Drumul meu” e, de acum, iar, drumul nostru!

Citește și

Florin Prunea a spus unde a greșit Hagi când a preluat echipa națională: ”Dacă eram în locul lui, eu nu făceam asta”

Florin Prunea a spus unde a greșit Hagi când a preluat echipa națională: ”Dacă eram în locul lui, eu nu făceam asta”

Editorial Marius Mitran: O Universitate, două Universități

Editorial Marius Mitran: O Universitate, două Universități

Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”

Radu Banciu a numit antrenorul român din străinătate care ar fi fost o soluție mai bună decât Gică Hagi: ”Are stofă”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google