”Luis Enrique, adică Turnul Eiffel”. Marius Mitran, despre noul triumf al Parisului în Champions League

Uneori, însă, mai e ceva acolo. Cum ar fi Dreptatea. Finala de la Budapesta s-a terminat printr-un act de Dreptate, scris chiar așa, cu “D” mare. Pentru că, de ceva vreme, undeva în lume, mai precis la Paris, un tip pe nume Luis Enrique, zis Lucho, a construit o fantezie, o minune de echipă și aceasta a câștigat, după lovituri de departajare, Liga Campionilor, a doua oară la rând, ceea ce a reprezentat un act de mare recunoștință adus fotbalului. Înainte de orice!

Sigur, meciul cu Arsenal a fost un chin, de neprivit în destule momente, o partidă urâtă, cum au mai fost în istorie, dar măcar PSG a făcut un pic de dreptate. Mă rog, revin: Dreptate. Și era cât pe ce să nu se întâmple așa, mai ales că, de la finala din 2014, de la Lisabona, dintre Real și Atletico Madrid, nu se mai întâmplase vreodată ca echipa care marca prima să nu câștige și meciul.

Să mă explic. PSG a meritat acest triumf, pentru că, să cucerești doi ani la rând Liga Campionilor, e un triumf.

Dar nu grație jocului de pe “Puskas Arena”, de sâmbătă seara. A jucat greoi acolo, chinuindu-se o oră să restabilească un echilibru pe tabelă, în fața unei echipe care a avut și ea planurile ei. Arsenal Londra gândise, a mărturisit antrenorul ei, Arteta, să marcheze repede și așa a făcut, a marcat repede, în minutul 6. Și apoi să aștepte. Au așteptat…

Însă parizienii au meritat victoria nu doar pentru tenacitatea și încăpățânarea cu care au construit atac după atac, în fața unui Arsenal ermetic, ci mai ales pentru tot ce-au clădit în acești ani.

A fost, dacă vreți, o cupă pentru “întreaga activitate”, un Oscar și onorific, dar primit și pentru cea mai bună interpretare, în același timp. Pentru cel mai bun regizor, pentru cei mai buni actori în rolurile principale. PSG sunt inițialele unui nou cod care a descifrat și eliberat fotbalul de toate temerile lui.

A meritat pentru meciul fabulos din semifinale, acel 5-4 cu Bayern München, a meritat pentru filozofia ofensivă unică, a meritat pentru felul în care a crezut, și după golul încasat de la Havertz, că va câștiga, a meritat pentru că a impus o idee, nu a obstrucționat o idee, precum Arsenal. PSG a meritat trofeul pentru succesiunea de meciuri spumoase cu care s-a prezentat, de doi ani încoace, în fața lumii, în timp ce la londonezi, organizați defensiv aproape de perfecțiune, rămâne, nu neapărat ca o marcă înregistrată, dar rămâne, senzația de echipă chinuită. Precum cea de la sfârșitul semifinalei cu Atletico, când britanicii au refuzat să mai lase mingea în teren, trăgând de timp, luați în brațe în acest demers de însuși arbitrul meciului. Îl mai țineți minte pe Andrea Berta, directorul lor sportiv, care ținea balonul sub sacou? Desigur, exagerez. Berta, care fusese zece ani mâna dreaptă a lui Cholo Simeone, era doar emoționat…

Dar arbitrajele, din toată această campanie? Dar arbitrii, vorba lui Toma Caragiu? Inclusiv cel de la Budapesta.

Care și el merită o discuție separată. Se numește Daniel Siebert și a fost la centru, lucru nemaivăzut, atât în sfertul de finală Sporting Lisabona-Arsenal, cât și la semifinala amintită, cu Atletico, și iată-l și acum, la finala cu PSG, conducând un meci al lui Arsenal. Dacă nu mai erau alții, pe cine să delege și UEFA!?

Arsenal a fost purtată pe brațe și la Leverkusen, cu Bayer, vă mai amintiți? Primește un penalty cadou, în minutul 89, de la turcul Umit Meler, la o simulare a lui Madueke, și egalează. S-a uitat repede. Așa cum s-a dus naibii, strivit de măreția calificării, alt penalty, la duelul Hancko-Gyokeres, pe Metropolitano, și altul, de data asta neacordat, la Griezmann, pe Emirates, la retur. Și încă unul, la Giuliano, în același meci, când brigada lui Siebert a dat ofsaid, deși băiatul lui Cholo plecase din propria jumătate de teren. Și Leverkusen și Atletico au adresat memorii la UEFA. Așa, și?

Bineînțeles, acest text este un pamflet, pentru că, în finală, același Madueke, nu altul, s-a mai trântit odată în careu, numai că Parisul e un pic mai complicat și mai mare decât Leverkusen. Și are și Turnul Eiffel. Era să zic Khelaifi.

Cum vă spuneam, dincolo de statistici, toate net în favoarea echipei lui Lucho, unicul geniu rămas în picioare azi, dintre antrenori, loteria penalty-urilor nu face decât rareori dreptate. Aproape niciodată. Dar la Budapesta a făcut!

Pentru Lucho, pentru Kvaratskhelia, sper, noul Balon de Aur, pentru Vitinha și Joao Neves și toți ai lor. Pentru fotbal. FOTBAL.

Altfel, bineînțeles că ambele finaliste au miliarde de miliarde de dolari, de lire ori de euro. Doar că unii le-au făcut să joace frumos. Cel mai frumos!

Citește și

Ce nu se mai întâmplase de 21 de ani s-a văzut din nou în finala Champions League

Ce nu se mai întâmplase de 21 de ani s-a văzut din nou în finala Champions League

Jucătorii lui PSG exultă: ”Cea mai bună decizie pe care am luat-o!” / ”Un tip diferit de emoție”

Jucătorii lui PSG exultă: ”Cea mai bună decizie pe care am luat-o!” / ”Un tip diferit de emoție”

Mikel Arteta, devastat după finala Champions League pierdută: ”Greu de acceptat!”

Mikel Arteta, devastat după finala Champions League pierdută: ”Greu de acceptat!”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google