”Loja 120”. Marius Mitran deplânge dispariția lui Nae Ungureanu: ”Cel mai bun fundaș stânga din istoria fotbalului românesc”

Loja 120 este rezervată fostelor uriașe glorii ale Universității, și de fiecare dată când am ajuns acolo, le-am revăzut.

Lung, Negrilă, Donose, Beldeanu, Cioroianu, Săndoi, Geolgău, Cămătaru, Cârțu, Boldici, Bâcu, Adrian Popescu.

Și încă mulți, mulți alții, Ion Împușcătoiu, zis și “Nemuritorul”, Marian Bondrea, fabulosul Teo Țarălungă, și, până acum câteva zile, și cel mai bun fundaș stânga din istoria fotbalului românesc, Nae Ungureanu, supranumit “Roșu”.

I se spunea astfel pentru că, la efort prelungit, în timpul meciurilor, obrajii i se colorau în roșu, dar și pentru că părul căpătase aceeași nuanță. Era creț și un pic roșcat. Ce oltean ciudat, nu-i așa?

Loja aceasta e, cred, cel mai frumos cadou pe care fotbalul craiovean l-a primit, de la destin cel puțin.

Desigur, ar fi trebuit ca același destin să o lase să fie cu toți frații acolo, din ea să nu fi absentat niciodată nici “Șeful’”, Ilie Balaci, nici “Limbă”, adică Nae Tilihoi, nici căpitanul Costică Ștefănescu, nici cea mai bună extremă a lumii, Zoli Crișan. Și, de-acum, nu va mai fi acolo, să ne întrebe zâmbind larg, ce e cu noi, nici Nicolae Ungureanu.

O lume întreagă s-a dus, o lume fără prima lume a rămas. Universitatea Craiova a avut și are acest destin cumplit, cum nicio altă echipă de-a noastră nu are și, sper, nici să nu aibă!

Am scris, cândva, acum mai bine de 15 ani, un text pentru o ediție a REPLAY, care exista la Televiziunea Română.

Mi-era dor de Ion Oblemenco, pe care l-am văzut jucând, Dumnezeul oltenilor! De antrenorul Maximei, Tică Oțet.

De doctorul ei, Sică Frânculescu, de actorul ei de geniu, care a iubit-o enorm, Amza Pellea, de autorul imnului ei, Adrian Păunescu, apoi, la scurtă vreme, când s-a stins și genialul constructor și conducător al acelei Craiove, profesorul Corneliu Andrei Stroe, am plâns iar. L-am plâns pe Deselnicu, pe Strâmbeanu, pe Ivan și pe atât de mult, prea mulți alții. Craiova mea e aici și e acolo. “Cine are părinți, pe pământ, nu în gând…”

Moartea fulgerătoare a lui Nae Ungureanu a deschis însă și o întrebare, pe care aș vrea să încerc să o închid: care a fost, totuși, cel mai mare fundaș stânga din istoria fotbalului românesc?

Am avut posibilitatea, acum patru ani, și cu ajutorul lui Victor Vrînceanu, căruia îi mulțumesc încă o dată, să imaginez și să fac un uriaș sondaj de opinie prin care am căutat să aflu cum ar arăta echipa ideală a fotbalului românesc.

Pe postul acela a ieșit învingător Cristi Chivu și cred că alegerea zecilor de antrenori, ziariști, conducători, foști mari fotbaliști, arbitri și oameni de fotbal a fost corectă. Actualul antrenor al lui Inter Milano a jucat însă doar câteva zeci de meciuri în România, la Reșița și la Craiova, la 19 ani era deja jucătorul lui Ajax. A urmat apoi Roma și apogeul, la Inter, cu triumful din Serie A și, mai cu seamă, din Champions League, acea ediție din 2010, cu Jose Mourinho la cârmă, cu eliminarea Barcelonei lui Guardiola, Messi, Xavi și Iniesta în semifinale și a triumful cu Bayern din finala de la Madrid.

Chiar și în astfel de condiții, o discuție există. În orice dialog însă e bine să nu uităm că Ungureanu a fost titularul Craiovei Maxima, că a jucat cu Știința sfert de finală în Cupa Campionilor, cu Bayern Munchen, că a jucat apoi în semifinală de Cupa UEFA, Universitatea-Benfica, apoi a fost titular în campania pentru Euro ’84, fiind pe teren la singura victorie din istorie asupra unei campioane mondiale en-titre într-un meci oficial, acel 1-0 cu Italia, apoi integralist în toate meciurile de la Euro ‘84, iar cu Steaua a mai jucat o semifinală de Cupa Campionilor Europeni, contra Benficăi, în 1988, și finala aceleiași grandioase competiții, în 1989, împotriva lui AC Milan.

Mircea Lucescu și Emeric Jenei, cei mai mari antrenori ai noștri din întreaga istorie, cu Nae Ungureanu au jucat în acea poziție, din 1982 și până în 1989, inclusiv în celebrul meci cu Danemarca în care am obținut calificarea la Campionatul Mondial din Italia. În ‘90 ar fi împlinit 34 de ani. Nu a ajuns la acea Cupă Mondială, din păcate, deși merita!

A fost cel mai bun fundaș stânga? Cu tot respectul pentru ceilalți, DA! Un alt uriaș al fotbalului nostru, Michael Klein a fost cel mai bun mijlocaș stânga, în anii când au jucat la națională amândoi, Ungureanu a fost întotdeauna titularul postului. Iar decizia a luat-o Mircea Lucescu, atât de apropiat, totuși, de Klein, de Corvinul și de Dinamo. Q.E.D.

Cum spuneam, Emerich Jenei a avut aceeași opțiune, deși cucerise Cupa Campionilor la Sevilla, cu Ilie Bărbulescu acolo, alt mare fotbalist plecat dintre noi…

A fost Nae Ungureanu. Nu mai este. Nu-l voi mai vedea niciodată în loja 120. Nici zâmbind, nici supărat pe vreo ratare, pe un arbitru, ori chiar pe un urmaș al lui. Pe care tot el sărea să-l încurajeze primul!

Dar magnitudinea jocului său perfect, golurile cu Fiorentina celor patru campioni mondiali, ori cu Spania, povestea lui Hagi care a mărturisit că a fost cel mai bun fundaș pe care l-a avut ca adversar în carieră, iar Gică a avut ceva adversari de calibru mondial, toate acestea rămân. Sunt acolo, în loja 120, tot mai mare, cu tot mai multe locuri goale.

Citește și

”Cazul Julian Alvarez: omoară-mă, dar nu mă minți!” Marius Mitran comentează telenovela fotbalului spaniol

”Cazul Julian Alvarez: omoară-mă, dar nu mă minți!” Marius Mitran comentează telenovela fotbalului spaniol

”Hagi, crezând în septembrie”. Marius Mitran scrie despre ”cei 3 de T” din cartea selecționerului României: ”Să fim absolut convinși”

”Hagi, crezând în septembrie”. Marius Mitran scrie despre ”cei 3 de T” din cartea selecționerului României: ”Să fim absolut convinși”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google