Editorial Marius Mitran: O Universitate, două Universități

Cred asta pentru că fotbalul românesc este cel mai sensibil la stimuli emoționali, de fapt aceștia reprezintă chiar modul lui de funcționare. Cât timp a fost marea pretendentă la titlu, Craiova a fost atentă la joc, la propria experiență ca lider, uneori detașat față de echipa care tocmai ce a pus-o la punct, dar a lăsat impresia că nu e interesată de adversari. Își era era de ajuns ea sieși.

Universității în alb și albastru îi era suficient locul ei, destinul ei, parcursul ei, iar toate proiecțiile mergeau, în modul cel mai logic și mai firesc, către coronița de premiant. Mai ales că FCSB nu a prins primele șase poziții, mai ales că Dinamo a pierdut, de la un moment încoace, partidă după partidă, iar CFR Cluj era, cândva, cu adevărat mai aproape de locurile de retrogradare decât de cele din play-off. Și încă altele, între care sincopele Rapidului, multă vreme adevărată urmăritoare a marșului oltenilor, dar cu evoluții din ce în ce mai nesigure, mai întotdeauna la granița dintre noroc și neputință.

Și atunci, normal că… Normal că nu-i nicio problemă că pierzi la Galați. De pildă. Când încă erai o echipă invincibilă. Mai țineți minte, sper. “Trebuia să vină și o înfrângere”, avea să declare Mirel Rădoi după meciul cu Oțelul, o declarație care, însă, nu a fost însușită, mai apoi, vreo clipă, și de Bergodi sau Pancu, ale căror echipe vor începe să strângă victorie după victorie și iar după victorie. Și iar victorie după victorie. Echipele conduse de ei nu simțeau nevoia sau sentimentul că “trebuia să vină și o înfrângere”. Și nu au venit, mult timp, acele ipotetice eșecuri.

În timp ce Craiova a început să piardă puncte și acasă, tot cu Rădoi, cu UTA Arad, de pildă. A venit apoi Coelho, iar energia evidentă, liniștea interioară, și mintea focusată pe lot și obiectiv a portughezului au ținut echipa sus. Când, deodată, aproape din nimic și de niciunde, Craiova a fost pusă la pământ la Ovidiu, de vânt, de ger, de paradele nenumărate ale lui Buzbuchi, de neatenția lui Romanchuk și de ratări colosale. Rezultat: 1-4, plus Isenko eliminat. Acest ultim fapt va avea, la rândul său, consecințe, pentru că ucraineanul va pierde, un timp, poarta.

A fost doar un accident, s-a zis, și așa și fusese, un mare accident. Al doilea campionat din lungul sezon începe, totuși, cu Universitatea Craiova lider, nu detașat, dar lider. Rapid e în coasta sa, iar cealaltă Universitate e încă în urmă. Nu departe, dar în urmă. Destul de în urmă? Nu, pentru că debutul în play-off e un eșec acasă cu ultima clasată, FC Argeș, în timp ce “U” adaugă victoria cu CFR, apoi Căbuz dă pe lângă minge în al doilea meci al Argeșului, iar Rapid se sufocă în Giulești, 1-2, după 1-0!

În paralel, Craiova supraviețuiește pe Arena Națională, cu Bancu eliminat în prima repriză, și câștigă cu golul superb al lui Etim, apărând apoi dramatic rezultatul și ideea: e încă favorită la titlu! Victorie acasă cu CFR și iată-le pe amândouă, Universitățile, la egalitate, înaintea acestui 4-0, (cu Etim eliminat), de acum două zile.Brusc, destinul pe termen lung al Craiovei pare să fie încapsulat în destinul scurt al etapei de debut al acestui campionat ciudat și tot mai oscilant al Științei.

Remember: în iulie trecut, la Arad, după 3-0 cu UTA în minutul 80, 3-3 la final. Ce bune erau punctele de atunci, nu? Sau cele lăsate la Metaloglobus sau Botoșani…sau victoriile scăpate printre degete, cu Dinamo și CFR Cluj acasă, ori cu “U” la Cluj, pe 1 decembrie. Tot Coelho vs Bergodi. 0-0, cu Gertmonas apărând ca un erou, precum Hindrich, de la CFR, pe “Ion Oblemenco “… Ținem minte, nu? Puncte, puncte, puncte pierdute, neluate, risipite, cum vreți. Din cauze de portari în mare formă în față, din cauze care nici nu mai contează. În tot acest timp, cum se știe, cealaltă Universitate aduna. Prin joc, mai ales, dar și prin șansă.

Șansa însă ține cu cei puternici, da? Șansa face parte din joc, nu-i așa? Prin urmare, cu 6 (șase!) etape mari și late înaintea tragerii cortinei, Universitatea Cluj 39- Universitatea Craiova 36. Fiecare mai are trei meciuri acasă și trei în deplasare, iar ultimul lor meci direct va fi în Bănie. 38 la 36. Calculul simplu spune că ambele echipe sunt la mâna lor, dacă își câștigă toate meciurile, ba chiar clujenilor, cu cinci victorii eventuale, le ajunge un egal în acea partidă directă.

Craiova are însă nevoie de victorii pe linie pentru a lua titlul, în caz că băieții lui Bergodi nu pierd niciun punct de acum înainte, așa cum, dacă permiteți, nu au pierdut vreunul nici de acum înapoi, mult înapoi… Ei bine, abia în acest moment pasul în doi al celor două mari pretendente la titlu se complică peste măsură. Pentru că mare favorită e acum Universitatea din Cluj. Pentru că se vorbește mult mai mult despre Bergodi decât despre Coelho, despre clasa lui Stanojev, ce surpriză!, nu despre cea a lui Baiaram, ce deziluzie!, despre cursele lui Mendy și Macalou, nu despre cele ale lui Mora sau Nsimba.

Lukic e jucătorul anului, nu Assad al Hamlawi, cum părea în toamnă, prin Superliga ori prin UEFA Conference League. Lukic, care e golgheterul campionatului, Lukic care, ni se spune mereu, a fost dat de Craiova oriunde, doar ca să scape de el și care, uite-l ce face acum, că a ajuns chiar la Cluj! Ca și Nistor, nu? Universitatea Cluj, tot adunând victorii, a adunat și acest statut, de mare, uriașă favorită la titlu. În schimb, Craiova pare a nu mai avea nimic, în afara credinței suporterilor ei, ceea e, totuși, enorm, pentru că e chiar singurul motor care i-a mai rămas funcțional. Acest motor poate însă să le facă să pornească pe toate celelalte!

Poate Craiova să câștige însă la Mioveni și în Gruia, apoi în Giulești, ultimul meci dintre toate? Poate că da. Poate nu.
Poate “U”Cluj să învingă pe Dinamo, la București și pe CFR, în deplasare? Poate că da. Sau poate că nu. Dacă da, cine știe, gândind că își vor câștiga și meciurile de acasă, titlul se va decide la Craiova. E o variantă corectă? Poate că da, poate că nu. Pentru că, repet, la noi, factorul emoțional, moralul cum s-ar zice, rezistența la presiunea colosală a obiectivului care deja se vede la orizont, este tot ce contează.

Craiova a pierdut tot ceea ce-a pierdut pentru simplul motiv că nu a crezut că poate pierde. Ea a avut mereu titlul în mână, teoretic, grație lotului, publicului, condițiilor și antrenorului numit Filipe Coelho. Craiova a repetat, ca în “Ziua cârtiței”, celebrul film, acel 3-0 cu UTA din prima etapă. A avut, iertați-mă, 3-0 în toate cele 34 de meciuri de până acum, indiferent de teren sau adversar, grație atuurilor amintite. Uneori a ținut de scor, alteori, cum am văzut, nu…

Universitatea Cluj însă e în altă dimensiune, una a succesului absolut, debordant, spectaculos și de necontestat. Nu are ce regreta, nu are ce-și reproșa. E pe val, iar valul e gigantic, nimic nu o mai poate opri! Nimic, în afara disperării celeilalte Universități, care știe că a avut totul de partea ei și mai are doar un singur motor ca să treacă în fața Marii Favorite din Cluj. Dar îl mai are. Încă îl are.

Citește și

Edi Iordănescu își pune la zid foștii jucători de la națională: ”Sunt supărat pe ei! M-au dezamăgit”

Edi Iordănescu își pune la zid foștii jucători de la națională: ”Sunt supărat pe ei! M-au dezamăgit”

Nici Hagi, nici Iordănescu! Înainte de a se stinge, Lucescu i-a spus lui Burleanu ce selecționer să aducă la națională: ”Singurul antrenor pentru care ar garanta!”

Nici Hagi, nici Iordănescu! Înainte de a se stinge, Lucescu i-a spus lui Burleanu ce selecționer să aducă la națională: ”Singurul antrenor pentru care ar garanta!”

”Noapte bună, tinere prinț!”. Editorial Marius Mitran: ”Mircea Lucescu, ultima oară, în aprilie”

”Noapte bună, tinere prinț!”. Editorial Marius Mitran: ”Mircea Lucescu, ultima oară, în aprilie”

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google