”Noapte bună, tinere prinț!”. Editorial Marius Mitran: ”Mircea Lucescu, ultima oară, în aprilie”
Galerie foto (1 fotografii): ”Noapte bună, tinere prinț!”. Editorial Marius Mitran: ”Mircea Lucescu, ultima oară, în aprilie”
Marius Mitran | Publicat: 07.04.2026 21:09 | Actualizat: 07.04.2026 21:09
A plecat din lumea noastră Mircea Lucescu. Zilele și orele de până la aflarea acestei cumplite vești nu au făcut decât să ne rugăm să nu se întâmple, să nu aflăm, să nu știm niciodată ceea ce era implacabil să știm. Să nu se întâmple!
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Urmărește-ne pe Google
Urmărește iAMsport.ro pe Google
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro. Urmărește iAMsport.ro pe Google.
Asta era tot ce mai voiam de la Dumnezeu față de acest om. Să nu se întâmple! Dar s-a întâmplat.
Mircea Lucescu, cel mai mare antrenor din istoria fotbalului românesc și, poate, și mondial, a pierdut singura luptă pe care și el și noi, toți, știam că, într-o zi, o va pierde. O vom pierde și noi. Doar că lupta lui cu viața a prăbușit o lume peste noi, aruncând deasupra tuturor o tristețe copleșitoare, ca și cum fiecare a pierdut-o. Lupta. Viața. Totul.
Omul deplin al fotbalului nostru a plecat și nimic nu se mai măsoară de-acum în cuvinte, care rămân în responsabilitatea noastră, așa cum tot restul fotbalului românesc a fost în uriașa lui responsabilitate, timp de o jumătate de secol. Timp de mai mult de o jumătate de secol, încă mult înainte ca tânărul căpitan al României să schimbe tricoul, (pe care îi cususe cu mâna lui stema), cu marele Pele, la Guadalajara, în vara lui 1970.
Dar și cuvintele au fost tot ale sale, cât timp a fost printre noi. Și cuvintele, și faptele, și marile victorii și tot ce-am trăit.
Pentru că, pe toate, ni le-a dăruit. A fost mai presus de cuvinte și de ceea a avut întotdeauna puterea să ni le ofere ca învățătură. De fapt, și tristețea că, uneori, nu l-am înțeles, nu l-am prețuit, nu l-am crezut. Și atunci, uneori, a încercat, prin cuvinte, să ne facă să înțelegem faptele. De fapt, istoria.
Pentru că Mircea Lucescu nu doar că a făcut istorie, au mai făcut și alții, ci a fost el însuși istoria.
Istoria fotbalului românesc, istoria mare a unei Românii ciudate, care l-a iubit și l-a îndepărtat, care l-a îndrăgit și l-a ocolit, care l-a avut drept model și care l-a nedreptățit cumplit. Totul și toate, în același timp al trăirii și al mărturisirii.
Am vorbit cu Mircea Lucescu ultima oară, miercuri, pe 1 aprilie, la ora 20 și 10 minute. M-a sunat de pe patul de spital, la un moment dat în preajma lui am auzit voci care-l rugau ceva, iar el a spus, “o clipă, după ce vorbesc la telefon”.
Mă uit acum pe mobilul meu și văd că am vorbit 10 minute și 8 secunde. Nu o să dezvălui decât că nimeni, vreodată, nu mi-a vorbit așa de frumos, despre munca mea, despre o emisiune “Replay” pe care i-a arătat-o “cineva”, despre felul în care am gândit și am spus eu că a fost munca și viața lui. Mi-a spus despre Lupu și Mateuț, și de faptul că am avut în “Cămătaru, cel mai mare atacant din istorie”. Mi-a cerut apoi numărul de telefon al lui Marian Olaianos, spunând că vrea să trimită pe cineva să fotografieze niște materiale pe care Marian le prezentase acolo.
A rămas să ne auzim când va ieși din spital. Când se va putea, când va fi bine.
Nu se va mai putea niciodată, iată. Nu va mai fi. Nu va mai fi, dar va fi pentru totdeauna! Munca lui, inteligența lui, geniul lui, dragostea lui pentru fotbal, cât a lui Dumnezeu pentru oameni, toate vor rămâne aici. De altfel, din acest motiv le-a și construit, ca să rămână. Pentru că el va rămâne!
De fapt, Mircea Lucescu nici nu putea să ne lase vreodată! Lumea care a început cu el nu se va încheia tot cu el!
Moștenirea sa e prea mare, prea grea, și prea frumoasă ca să nu rămână pentru totdeauna cu noi!
Rămas bun, tinere prinț! Adio, om mare și bun!
P.S. Încerc să nu mă mai uit la acel ecran al telefonului de acum câteva zile. Întorc capul și-l văd, pe scena Cenaclului Flacăra, la Arenele Romane, cu ochii scânteind, îmbrăcat într-un pulover bleu, cu nasturi, cu brațele pline de flori și povestind, pentru 10.000 de tineri cum doar dintr-o fază fixă puteam învinge campioana mondială, Italia…
Au trecut 43 de ani, din acel aprilie, până la acest aprilie. Îl văd, zâmbește. Vor mai trece o mie de ani.
Și va fi tot pe scenă. Și va fi tot aici. Și va fi tot cu noi!
Noapte bună, nea Mircea! Noapte bună, tinere prinț!
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.
Cele mai citite
