Veste importantă pentru eroii Stelei '86! Proiectul privind indemnizațiile de merit a trecut de o etapă decisivă

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Veste importantă pentru eroii Stelei '86! Proiectul privind indemnizațiile de merit a trecut de o etapă decisivă

Vlad Stoica   |   Publicat: 11.06.2026 23:56   |  Actualizat: 12.06.2026 09:08

Foștii campioni europeni ai Stelei sunt tot mai aproape de a primi recunoașterea pe care o așteaptă de zeci de ani.

Deputatul și președintele Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților, Ciprian Paraschiv, a anunțat că proiectul legislativ destinat fotbaliștilor care au cucerit Cupa Campionilor Europeni 1986 a primit aviz favorabil din partea Consiliului Economic și Social.

Eroii de la Sevilla, premiați după 40 de ani

Potrivit oficialului, inițiativa legislativă a fost susținută de 33 dintre cei 37 de membri ai instituției, un pas important înainte ca foștii jucători ai Stelei să poată beneficia de indemnizații de merit pentru performanța istorică reușită în 1986.

”Consiliul Economic și Social a oferit aviz favorabil cu 33 de voturi pentru proiectului legislativ pe care l-am inițiat pentru ca sportivii din Steaua '86 să poată primi indemnizație de merit”, a transmis Paraschiv.

Acesta a subliniat că urmează și alte etape procedurale, respectiv obținerea avizelor necesare, întocmirea rapoartelor în comisiile parlamentare și, în cele din urmă, votul final din Parlament.

Demers susținut și de Gabi Balint

Subiectul a revenit în atenția publică la aniversarea a 40 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor Europeni. Atunci, fostul internațional Gabi Balint a solicitat în Parlament ca toți membrii generației de aur a Stelei să beneficieze de aceeași recunoaștere din partea statului român.

Balint a atras atenția că doar o parte dintre foștii campioni primesc în prezent indemnizații de merit, în timp ce alți colegi care au contribuit la aceeași performanță istorică nu beneficiază de acest drept.

Dacă proiectul va trece și de ultimele etape legislative, campionii Europei din 1986 ar putea primi, în sfârșit, o formă oficială de recunoaștere pentru una dintre cele mai mari performanțe din istoria sportului românesc.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”

A fost șofer de Uber și însoțitor de zbor după ce a renunțat la sportul profesionist: ”Nu mi-am imaginat în viața mea!”

”În ce an a avut loc accidentul?”. Reacție surprinzătoare a patronului firmei care a închiriat microbuzul implicat în tragedia de la Câmpulung

Sala de Gimnastică ”Nadia Comăneci”, inaugurată la 50 de ani de la primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Ion Țiriac: ”A fost prima perfectă”

Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”

Peste 500 de participanți sunt așteptați la a II-a ediție a Turneului Național de Table!

Cele mai citite

Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis

Fotbal  |  24 Octombrie 2026, 18:06
1.
Ofertă de 4.000.000 de euro pentru transferul mijlocașului de la FCSB! Gigi Becali nu a stat pe gânduri și a decis
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”

Special  |  24 Octombrie 2026, 12:51
2.
S-a retras devreme, dar a fost la fel de bun ca Gică Hagi: ”Dacă nu chiar peste”
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”

SuperLiga  |  25 Octombrie 2026, 09:05
3.
Daniel Pancu, ”masacrat” după FCSB - Rapid: ”El a pierdut derby-ul! Dacă suporterii îl vor tolera în continuare, își merită soarta”
Știri de ultimă oră din sport
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 23:47
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește

Auto   |  26 Octombrie 2026, 21:23
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 20:00
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!
Toto Wolff a dezvăluit secretul lui Kimi Antonelli: ”Extraordinar!”

Formula 1   |  26 Octombrie 2026, 19:47
Toto Wolff a dezvăluit secretul lui Kimi Antonelli: ”Extraordinar!”
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Comunicate   |  26 Octombrie 2026, 18:43
Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!
Ironizat de Săpunaru, Niță a venit cu replica: ”Îi fac cadou un breloc original!”

SuperLiga   |  26 Octombrie 2026, 18:18
Ironizat de Săpunaru, Niță a venit cu replica: ”Îi fac cadou un breloc original!”
AS.RO Cum a putut fi surprins Gigi Becali la 5 dimineaţa! Latifundiarul din Pipera a confirmat totul
Cum a putut fi surprins Gigi Becali la 5 dimineaţa! Latifundiarul din Pipera a confirmat totul
RTV BREAKING NEWS, alertă de gradul 0 în România. SRI anunţă o celulă teroristă
BREAKING NEWS, alertă de gradul 0 în România. SRI anunţă o celulă teroristă
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
exclusiv Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
Special   |  26 Octombrie 2026, 11:26
Costin Ștucan: ”Să vă povestesc ceva ce am aflat din interiorul clubului FCSB”. O dezvăluire năucitoare despre ”puiul” de Cupa Campionilor primit de Steaua în 1986
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Alegerea cazinoului online conform noilor schimbări legislative (P)
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
SuperLiga   |  23:47
Burcă nu și-a iertat jucătorii: ”Am fost dominați de la un capăt la celălalt, ce să vă zic? Sunt dezamăgit”
Rapid a emis un comunicat după declarațiile lui Becali: ”Originea etnică a unui om nu poate fi folosită pentru a-l umili!”
SuperLiga   |  23:10
Rapid a emis un comunicat după declarațiile lui Becali: ”Originea etnică a unui om nu poate fi folosită pentru a-l umili!”
Semnalul de alarmă tras de Coelho după victoria zdrobitoare cu Sepsi: ”Nu e ușor”
SuperLiga   |  22:39
Semnalul de alarmă tras de Coelho după victoria zdrobitoare cu Sepsi: ”Nu e ușor”
exclusiv Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din...
Special   |  22:04
Și-a pierdut cumpătul în direct: ”Viorel Păunescu a luat 200 de milioane de la Bancorex, suntem nebuni la cap?! A furat din buzunarele tuturor, hai să respectăm adevărul”
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește
Auto   |  21:23
Noul Renault Twingo electric poate fi comandat în România! De la ce preț pornește
Harry Kane a cucerit în premieră Balonul de Aur! Alexia Putellas, câștigătoarea trofeului la feminin
Internațional   |  20:41
Harry Kane a cucerit în premieră Balonul de Aur! Alexia Putellas, câștigătoarea trofeului la feminin
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!
SuperLiga   |  20:00
Sepsi - Universitatea Craiova 0-5. Oltenii s-au dezlănțuit la Sfântu Gheorghe și s-au apropiat la un punct de liderul Dinamo!
Toto Wolff a dezvăluit secretul lui Kimi Antonelli: ”Extraordinar!”
Formula 1   |  19:47