Președintele lui Dinamo dă cărțile pe față în privința adversarilor echipei: "Știm cum să-i contracarăm!"

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Președintele lui Dinamo dă cărțile pe față în privința adversarilor echipei: "Știm cum să-i contracarăm!"

Mișu Călin   |   Publicat: 26.08.2023 10:47   |  Actualizat: 26.08.2023 10:47

Andrei Nicolescu, 46 de ani, președintele celor de la Dinamo București, a făcut pentru iAMsport o scurtă analiză a pregătirii partidei cu cei de la Petrolul Ploiești, adversara de azi a alb-roșilor.

Partida cu Petrolul se joacă azi pe stadionul Arcul de Triumf de la ora 21.30, pentru dinamoviști meciul fiind o provocare având în vedere că se anunță mai mulți jucători accidentați.

"Avem meci greu cu Petrolul și nu e doar prin prisma victoriei din deplasare la Rapid, uitați-vă cum joacă. Nu ne interesează că l-au luat pe Mihai Roman de la Botoșani.

Aveau oricum jucători de atac buni. Este o echipă extrem de solidă, cu un joc ofensiv. Sunt însă convins că Ovidiu Burcă știe cum să-i contracareze. Dinamo este o echipă în creștere, suntem pe drumul cel bun.

Poate la primele partide s-a simțit șocul revenirii în prima ligă dar ulterior ne-am revenit, avem două victorii și un egal în ultimele trei meciuri", a spus Nicolescu pentru iAMsport.

Ovidiu Burcă, supărat înainte de duelul cu Petrolul Ploiești

Alb-roșii au probleme înainte de confruntarea cu Petrolul mai mulți fotbaliști fiind accidentați.
Informația s-a aflat, iar Ovidiu Burcă a s-a arătat nemulțumit față de acest lucru.

”Ghezali va fi împreună cu noi mâine, dar din păcate săptămâna asta am pierdut destul de mulți jucători. N-aș vrea să-i nominalizez, dar o să las să vedeți mâine care dintre jucătorii cu care v-ați obișnuit nu vor fi mâine nici în lot, nici în primul ”11”. Din păcate, avem o serie de accidentați.

În mod normal, n-ar fi trebuit să afle cei de la Petrolul. Eu niciodată n-am fost interesat dacă joacă un jucător sau altul, e important să cunoști jucătorii cu care echipa adversă abordează primul ”11”, dar e mai important să știi maniera de joc", a spus Burcă la conferința de presă.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Continuă Hagi la națională? Decizia ”Regelui” după ce Polonia a spulberat România: ”Durerea e prea mare”

Ianis Hagi, dărâmat după o nouă înfrângere a naționalei: ”Este responsabilitatea noastră în totalitate”

Adrian Mutu, discurs dur după ce România a fost demolată în Polonia: ”Am văzut o echipă apatică, debusolată”

Polonia - România 6-0! Umilință de proporții la Varșovia! Încă o palmă zdravănă pentru Gică Hagi

Balaj și Porumboiu, opinii opuse după penalty-ul acordat Poloniei: ”Inacceptabil!” / ”E roșu și penalty”

Decizie controversată în Polonia - România! Radu Drăgușin, eliminat în minutul 22

Cele mai citite

Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”

Diverse  |  01 Octombrie 2026, 11:58
1.
Gigi Becali a anunțat pe cine susține pentru funcția de prim-ministru al României: ”Singura soluție”
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”

Special  |  01 Octombrie 2026, 21:35
2.

Hagi renunță la tricolorul cu 47 de selecții la echipa națională

Echipa Națională  |  30 Septembrie 2026, 16:35
3.
Hagi renunță la tricolorul cu 47 de selecții la echipa națională
Știri de ultimă oră din sport
Balaj și Porumboiu, opinii opuse după penalty-ul acordat Poloniei: ”Inacceptabil!” / ”E roșu și penalty”
Balaj și Porumboiu, opinii opuse după penalty-ul acordat Poloniei: ”Inacceptabil!” / ”E roșu și penalty”
Echipa Națională   |  02 Octombrie 2026, 23:24
Balaj și Porumboiu, opinii opuse după penalty-ul acordat Poloniei: ”Inacceptabil!” / ”E roșu și penalty”
România, Portugalia, Georgia și Spania își unesc forțele: s-a înființat Alianța Celor Patru Națiuni 

Rugby   |  02 Octombrie 2026, 23:01
România, Portugalia, Georgia și Spania își unesc forțele: s-a înființat Alianța Celor Patru Națiuni 
Decizie controversată în Polonia - România! Radu Drăgușin, eliminat în minutul 22
Decizie controversată în Polonia - România! Radu Drăgușin, eliminat în minutul 22
Echipa Națională   |  02 Octombrie 2026, 22:36
Decizie controversată în Polonia - România! Radu Drăgușin, eliminat în minutul 22
Assad Al-Hamlawi, de neoprit! Atacantul Craiovei a ajuns la 9 goluri într-o lună

SuperLiga   |  02 Octombrie 2026, 22:02
Assad Al-Hamlawi, de neoprit! Atacantul Craiovei a ajuns la 9 goluri într-o lună
Chery Stockman, primul pick-up diesel plug-in hybrid din lume

Auto   |  02 Octombrie 2026, 21:34
Chery Stockman, primul pick-up diesel plug-in hybrid din lume
Rapid a învins-o în Giulești pe Genoa! Incidente la final în galeria italienilor

Fotbal   |  02 Octombrie 2026, 21:05
Rapid a învins-o în Giulești pe Genoa! Incidente la final în galeria italienilor
AS.RO 150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
150 de milioane de euro pentru România. Ion Țiriac a decis și pregătește o surpriză
RTV Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
exclusiv Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
Special   |  01 Octombrie 2026, 21:35
Au refuzat prelungirea contractelor cu FCSB, iar Becali i-a scos din lot: ”A transmis să ne țină în tribună!”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 2 octombrie. Putin se pregătește pentru ani de război. Rusia majorează masiv cheltuielile militare

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 1 octombrie. AUR: ”Ilie Bolojan este trecut prin malaxorul justiției”. Ce legătură face partidul cu anticipatele

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 30 septembrie. Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. Doar 182 de voturi pentru, față de 233 necesare

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Continuă Hagi la națională? Decizia ”Regelui” după ce Polonia a spulberat România: ”Durerea e prea mare”
Echipa Națională   |  00:47
Continuă Hagi la națională? Decizia ”Regelui” după ce Polonia a spulberat România: ”Durerea e prea mare”
Zidane, primul pas greșit pe banca Franței! Haos la turci! Rezultatele zilei de vineri în Liga Națiunilor
Internațional   |  00:42
Zidane, primul pas greșit pe banca Franței! Haos la turci! Rezultatele zilei de vineri în Liga Națiunilor
Ianis Hagi, dărâmat după o nouă înfrângere a naționalei: ”Este responsabilitatea noastră în totalitate”
Echipa Națională   |  00:24
Ianis Hagi, dărâmat după o nouă înfrângere a naționalei: ”Este responsabilitatea noastră în totalitate”
Adrian Mutu, discurs dur după ce România a fost demolată în Polonia: ”Am văzut o echipă apatică, debusolată”
Echipa Națională   |  23:56
Adrian Mutu, discurs dur după ce România a fost demolată în Polonia: ”Am văzut o echipă apatică, debusolată”
Polonia - România 6-0! Umilință de proporții la Varșovia! Încă o palmă zdravănă pentru Gică Hagi
Echipa Națională   |  23:36
Polonia - România 6-0! Umilință de proporții la Varșovia! Încă o palmă zdravănă pentru Gică Hagi
Balaj și Porumboiu, opinii opuse după penalty-ul acordat Poloniei: ”Inacceptabil!” / ”E roșu și penalty”
Echipa Națională   |  23:24
Balaj și Porumboiu, opinii opuse după penalty-ul acordat Poloniei: ”Inacceptabil!” / ”E roșu și penalty”
România, Portugalia, Georgia și Spania își unesc forțele: s-a înființat Alianța Celor Patru Națiuni 
Rugby   |  23:01
România, Portugalia, Georgia și Spania își unesc forțele: s-a înființat Alianța Celor Patru Națiuni 
Decizie controversată în Polonia - România! Radu Drăgușin, eliminat în minutul 22
Echipa Națională   |  22:36