Reacția lui Gică Hagi după ce Farul a pierdut Supercupa în fața celor de la Sepsi: ”Atât am putut”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Reacția lui Gică Hagi după ce Farul a pierdut Supercupa în fața celor de la Sepsi: ”Atât am putut”

Redactia   |   Publicat: 08.07.2023 22:49   |  Actualizat: 08.07.2023 23:32

Farul a pierdut confruntarea cu Sepsi din Supercupa României, 0-1. Singurul gol al confruntării a fost marcat de Ion Gheorghe, în partea secundă.

Gică Hagi a rezumat perfect evoluția formației sale, care se pregătește de prima manșă a turului 1 preliminar cu Sheriff.

Gică Hagi, după Farul - Sepsi 0-1

Antrenorul Farului spune că elevii săi nu au avut o prestație reușită, dar au ocazia să se revanșeze la următoarea partidă, care va fi din preliminariile Champions League.

"Dacă nu câștigi, ești dezamăgit. Până la urmă, așa e fotbalul, ei au marcat un gol, iar noi doar atât am putut face. Păcat că am pierdut o finală, dar face parte din joc, din fotbal.

Învățăm din toate acestea, ținem capul sus și trebuie să privim la ce vine în față, pentru că avem mult de muncă. Nu contează numărul accidentaților, unii au fost, alții nu.

Sîrbu învață, când ești tânăr înveți din greșeli. După a jucat foarte bine, ne-a ajutat și defensiv și ofensiv, a fost în joc. Asta e, nu trebuia să piardă omul, era al lui.

Suntem la început de drum, s-a văzut și în seara asta că anumite lucruri s-au pierdut, unii jucători noi trebuie să învețe sistemul. Avem de muncă, vom vedea", a spus Gică Hagi, la Digi Sport.

Farul intră în "hora" din Champions League

După eșecul cu Sepsi pentru Farul urmează prima manșă a turului 1 din preliminariile Champions League, contra celor de la Sheriff.

Confruntarea va avea loc miercuri, la Ovidiu, iar returul va fi programat la o săptămână după partida tur, la Tiraspol.

Între cele două partide cei de la Farul vor juca și în campionat, la Sibiu, cu Hermannstadt, trupa pregătită de Marius Măldărășanu.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”

Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români

Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile

L-a desființat pe Ionuț Radu în direct: ”Suferi de sindromul personajului principal. Ești un semi-anonim”

Gigi Becali a plătit o avere și a adus un atacant ”cu forță, explozie, viteză și tehnică”

Gigi Becali a vorbit cu Mirel Rădoi și a adus un rapidist la FCSB

Cele mai citite

Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”

Echipa Națională  |  09 Noiembrie 2026, 13:35
1.
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului

Editorialisti  |  08 Noiembrie 2026, 14:53
2.
”Cu prietenie, Pancone!”. Vali Moraru remarcă o schimbare la antrenorul Rapidului
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”

Special  |  08 Noiembrie 2026, 13:17
3.
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
Știri de ultimă oră din sport
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei

Handbal   |  10 Noiembrie 2026, 14:00
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei
Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)

Comunicate   |  10 Noiembrie 2026, 13:17
Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)
L-a desființat pe Ionuț Radu în direct: ”Suferi de sindromul personajului principal. Ești un semi-anonim”
exclusiv L-a desființat pe Ionuț Radu în direct: ”Suferi de sindromul personajului principal. Ești un semi-anonim”
Echipa Națională   |  10 Noiembrie 2026, 12:29
L-a desființat pe Ionuț Radu în direct: ”Suferi de sindromul personajului principal. Ești un semi-anonim”
A ratat titlul după un final de sezon incredibil! Conducerea l-a dat afară

Internațional   |  10 Noiembrie 2026, 11:56
A ratat titlul după un final de sezon incredibil! Conducerea l-a dat afară
Scandal în jurul selecționerului înaintea meciului din Liga Națiunilor! Dezvăluirea unui oficial al federației: ”Jucătorii erau revoltați”

Internațional   |  10 Noiembrie 2026, 10:37
Scandal în jurul selecționerului înaintea meciului din Liga Națiunilor! Dezvăluirea unui oficial al federației: ”Jucătorii erau revoltați”
Gigi Becali a vorbit cu Mirel Rădoi și a adus un rapidist la FCSB
Gigi Becali a vorbit cu Mirel Rădoi și a adus un rapidist la FCSB
SuperLiga   |  10 Noiembrie 2026, 10:08
Gigi Becali a vorbit cu Mirel Rădoi și a adus un rapidist la FCSB
AS.RO Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
RTV Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como

Special   |  09 Noiembrie 2026, 08:20
David Popovici, întâlnire specială cu Cristi Chivu! Ce cadouri și-au oferit cei doi campioni după Inter - Como
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 6 noiembrie. Nicușor Dan: Legitimitatea alegerilor nu mai înseamnă doar numărarea corectă a voturilor

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 5 noiembrie. Alerte cu bombă pe 20 de zboruri europene. Mesajele de la Roma, semnate „Combatanții Statului Masculin”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 4 noiembrie. Înfrângerea republicanilor, salutată în Europa. Presiuni asupra lui Trump pentru războiul din Orientul Mijlociu

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
Diverse   |  15:38
Ion Țiriac l-a sunat pe Gigi Becali pentru o solicitare specială: ”Singurul om în fața căruia mă pot înclina”
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
SuperLiga   |  15:15
Alex Dobre poate pleca de la Rapid și ar putea deveni coleg cu alți trei români
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei
Handbal   |  14:00
Bojana Popovic și CSM București au încheiat colaborarea! Cine preia conducerea echipei
special Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Special   |  13:34
Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)
Comunicate   |  13:17
Acoperișuri Bilka la scară mare: soluții pentru hale industriale și clădiri comerciale (P)
Țeapă pentru Șucu? Două transferuri de 6.000.000 de euro îi dau bătăi de cap
Serie A   |  13:09
Țeapă pentru Șucu? Două transferuri de 6.000.000 de euro îi dau bătăi de cap
exclusiv L-a desființat pe Ionuț Radu în direct: ”Suferi de sindromul personajului principal. Ești un semi-anonim”
Echipa Națională   |  12:29
L-a desființat pe Ionuț Radu în direct: ”Suferi de sindromul personajului principal. Ești un semi-anonim”
A ratat titlul după un final de sezon incredibil! Conducerea l-a dat afară
Internațional   |  11:56