Sorin Paraschiv îi atrage atenția lui Djokovic: „Când ajungi aici îți asumi niște lucruri”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Sorin Paraschiv îi atrage atenția lui Djokovic: „Când ajungi aici îți asumi niște lucruri”

Cătălin Stroia , Daniel Bălan (video)   |   Publicat: 19.12.2023 11:18   |  Actualizat: 19.12.2023 13:29

Fost jucător al celor de la FCSB, Sorin Paraschiv (42 de ani) este de părere că Damjan Djokovic (33 de ani) ar fi trebuit să-și asume faptul că va fi criticat și că ar putea să nu mai prindă lotul în cazul unor prestații mai slabe.

Sorin Paraschiv a fost prezent la o acțiune organizată de Bănel Nicoliță, în care le-a oferit cadouri copiilor din academie cu ocazia sărbătorilor.

Fostul mijlocaș al roș-albaștrilor consideră că în actualul sistem competițional FCSB n-ar trebui să se mulțumească cu actualul avans pe care-l au în fața celor de la CFR Cluj. De asemenea, acesta îi atrage atenția lui Damjan Djokovic, jucător picat în dizgrația lui Gigi Becali.

Sorin Paraschiv: „Acolo vei fi criticat și există riscul de a pleca repede”

”Și 12 puncte avans ar fi puține pentru că înjumătățite vin mai puține. În play-off se poate ajunge la egalitate și e important să țină ritmul. Meciul cu Iași este decisiv.

Au mai fost decizii privind plecarea jucătorilor. Probabil domnului Becali nu i-au plăcut prestațiile lui Djokovic. Când vii la Steaua (n.r. FCSB) trebuie să-ți asumi că vei fi criticat sau poți fi dat afară după 6 luni. Dacă joci bine primești bonusuri și apoi poți prinde un contract foarte bun pentru că este o echipă cu o cotă mare”, a spus Sorin Paraschiv.

Bănel Nicoliță: „În Champions League am primit primă de 120.000 de euro”

Acompaniat apoi de Bănel Nicoliță, Sorin Paraschiv a amintit de primele primite în perioada în care a îmbrăcat tricoul celor de la FCSB.

„Am fost plătiți bine pentru acea vreme. Și rezultatele noastre au fost pe măsură. Am reușit să mergem în Champions League și să ne calificăm în semifinalele Cupei Uefa”, a mai spus Sorin Paraschiv.

Apoi Bănel a amintit de prima primită la calificarea în Champios League.

„În primul an de Champions League am fost răsplătiți cu 120.000 de euro. Prima a venit la fel pentru fiecare, fără nicio diferență, doar cei care au evoluat mai puțin au avut un bonus mai mic.

Am jucat pe atunci cu Betis. Ce echipă aveau! Nu ne-a dat nimeni nicio șansă în retur pentru că am făcut doar 0–0 la București. Țin minte că plângea un copil în tribună în Spania, dar ce puteam să fac dacă am dat două goluri”.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”

Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

După 26 de ani! Rapid ar putea fi reclamată la TAS: ”E ca o crimă pe care încercăm să o deslușim”

Gică Hagi, despre Ianis: ”Când a venit la națională, a fost unul dintre protagoniștii care au dus echipa la EURO”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
3.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Știri de ultimă oră din sport
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 17:16
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 16:33
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 15:50
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

Comunicate   |  13 Noiembrie 2026, 15:25
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Liam Lawson rămâne la Racing Bulls în 2027

Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 15:01
Liam Lawson rămâne la Racing Bulls în 2027
Gică Hagi, despre Ianis: ”Când a venit la națională, a fost unul dintre protagoniștii care au dus echipa la EURO”
Gică Hagi, despre Ianis: ”Când a venit la națională, a fost unul dintre protagoniștii care au dus echipa la EURO”
Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 13:37
Gică Hagi, despre Ianis: ”Când a venit la națională, a fost unul dintre protagoniștii care au dus echipa la EURO”
AS.RO Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
ACUM, LIVE | PREA MULT BANCIU, 13 noiembrie. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar acum ar putea ajunge sub comanda lui Elias Charalambous
Internațional   |  20:34
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar acum ar putea ajunge sub comanda lui Elias Charalambous
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
Internațional   |  19:42
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
exclusiv A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor...
Diverse   |  19:07
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
video Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Formula 1   |  18:35
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București
Fotbal   |  17:57
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Auto   |  17:16
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
SuperLiga   |  16:33
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
SuperLiga   |  15:50