"Da, a profitat de valoarea imensă a lui Hagi, l-au ajutat și iconițele pe care le săruta, însă la Puiu 85% a fost știință, nu noroc!". Sărbătoritul zilei, Anghel Iordănescu, este glorificat de un rival

Exemplele cele mai la îndemână care să justifice această prejudecată sunt Maradona, Kempes, Van Basten, Matthäus ori Stoicikov, asta ca să nu dăm exemple și de pe la noi.

Anghel Iordănescu, însă, e contraexemplul perfect. Extrem de înzestrat ca jucător, Puiu a izbutit să confirme și ca tehnician, mulți considerând că parcursul său ca allenatore e superior celui de mijlocaș ofensiv/atacant.

Palmares fără egal

Începută în toamna 1984, ca secund al lui Ienei (readus în Ghencea după scurtul mandat al lui Halagian), cariera lui Iordănescu sr. a cunoscut culmi neatinse de vreun rival:
# locul 5 la Mondialele din '94, cu naționala României
# patru calificări la turnee finale cu prima reprezentativă: CM 1994, CE 1996, CM 1998, CE 2016
# câștigarea Supercupei Europei (Steaua - Dinamo Kiev 1-0, pe 24 februarie '87)
# disputarea unei finale de CCE (Steaua - AC Milan 0-4, pe 24 mai '89)
# disputarea unei semifinale de CCE (Steaua - Benfica 0-0 și 0-2, în aprilie '88)
# câștigarea Ligii Campionilor Asiei, de două ori (Al Hilal - Júbilo Iwata 3-2, în 2000; Al Ittihad - Al Ain 4-2 și 1-1, în 2005)

Asta ca să nu mai amintim de puzderia de trofee interne cucerite la cârma "viteziștilor" sau în zona Golfului.

Totuși, în ciuda unui palmares fără egal, performanțele lui Puiu sunt puse frecvent la îndoială, cele mai întâlnite reproșuri fiind că "la Steaua și la națională a beneficiat de o generație de excepție", iar "la arabi s-a duelat cu cămile".

Ba mai mult, adversarii săi susțin că România, de exemplu, ar fi ajuns cel puțin în semifinale la CM din SUA '94, dacă ar fi avut un selecționer ceva mai curajos, mai dispus să profite de calitățile ofensive ale lui Hagi, Răducioiu, Ilie Dumitrescu & Co.

Pentru a-l analiza pe antrenorul Anghel Iordănescu, iAMsport.ro l-a provocat la o discuție pe Sorin Cârțu. Sorinaccio (69 de ani) nu e doar unul dintre cei mai reputați tehnicieni din fotbalul românesc, ci și un om de fotbal care poate cântări obiectiv rezultatele lui Puiu, ținând cont de trecutul său care se confundă cu numele Universității Craiova.

Sorin Cârțu: "Pe el și pe Gigi Tătaru i-am adorat"

Domnule Cârțu, o să vă întreb direct: Anghel Iordănescu mai mare fotbalist sau antrenor?

Greu, foarte greu de stabilit cert, dar cred că antrenorul Iordănescu a fost mai bun. A obținut performanțe mai răsunătoare. Asta deși mie mi-a plăcut mult, mult de tot și ca jucător.

Știu că a fost unul dintre idolii dumneavoastră.

Da, el și Gigi Tătaru. Când eram copil, junior la Craiova, eram stelist. Iar pe Puiu și pe Tătaru îi adoram. Țin minte și acum o finală de Cupă cu Dinamo, prin '71 parcă. A câștigat Steaua cu 3-2, iar Gigi Tătaru a dat toate golurile "militarilor"!

Mai puteți să-l judecați obiectiv pe Iordănescu, dacă l-ați divinizat ca jucător?

Evident. Una era la 15-16 ani, altfel gândesc acum, după o viață în fotbal.

Și? Care-s impresiile cele mai pregnante, când vă gândiți la tehnicianul Iordănescu?

A fost mare, mare de tot! Uriaș chiar. Și știi că nu-mi place să arunc cu vorbele.

Spuneți-mi care credeți că a fost prima lui calitate.

Nu lăsa absolut nimic la voia întâmplării. Era preocupat, aproape obsedat de orice amănunt. Și zic asta nu din auzite, ci din văzute.

Adică?

Păi, înainte de Mondialul din '94 am lucrat pentru el ca spion, mergeam să vizionez anumiți adversari. Apoi discutam ore în șir pe tema celor descoperite de mine la respectivele partide.

Avea încredere mare în dumneavoastră.

Păi, tot el m-a susținut și în 1993, când am ajuns la naționala de tineret. Ne-am plăcut reciproc, să spun așa.

Revenind la obsesia lui pentru detalii, credeți că de aici au provenit și anumite încăpățânări?

Ce sugerezi?

Că dintr-o ambiție sau alta, naționala n-a putut profita pe deplin în acei ani de serviciile lui Craioveanu sau Ion Timofte, ca să ofer numai două exemple.

Crezi că el își dorea singur răul? Mai degrabă consider că făcea selecția în funcție de filosofia lui de joc, de sistemul pe care-l folosea, de caracteristicile jocului, ale adversarilor etc. Și mai era o treabă.

Care?

Avea și de unde alege. Dacă-l lăsa pe Timofte pe dinafară, sigur mai găsea câteva variante cel puțin la fel de bune. Acum, dacă am avea un jucător ca Tim, titular la FC Porto, ar începe primul 11 la națională cu el.

Deci credeți și dumneavoastră că rezultatele importante ale lui Iordănescu au venit și pe fondul unei generații extraordinare?

Nu poate nega nimeni că atunci când îi ai la dispoziție pe Gică Hagi, pe Gică Popescu, pe Dan Petrescu, pe Dorinel, pe Răducioiu, totul devine mult mai ușor. Totuși, ar fi o nedreptate să susținem că Puiu n-a avut niciun merit. Ori merite puține.

Generația de Aur putea mai mult cu alt selecționer?

Nu vom ști niciodată. Însă nu-i exclus să fi obținut mai puțin cu altcineva pe bancă!

Steaua din stagiunea '88-'89 sau naționala din '94? Care v-a plăcut mai mult? Că astea par să fi fost capodoperele carierei lui Puiu.

Naționala nu se compară cu nimic. Adică e peste orice. Totuși, ca prestații, ce a făcut Steaua în sezonul la finalul căruia a jucat încă o finală de Cupa Campionilor e ceva de domeniul miracolului. Cine poate uita lecțiile de fotbal predate celor de la Sparta Praga, de la Spartak Moscova, de la Göteborg ori de la Galatasaray...?

Sorin Cârțu: "Fără disciplina lui Puiu, poate că Steaua nu mai făcea asemenea rezultate"

Hagi și Lăcătuș au fost fenomenali în acea campanie europeană!

Nici nu se puteau altfel obține asemenea victorii. Dar să nu uităm că în echipa aia mai erau un Ilie Dumitrescu foarte bun, un Dan Petrescu, un Rotariu, Silvică Lung în poartă, Nae Ungureanu pe stânga... Toți titulari în națională. Asta pe lânga gașca veche, cu Iovan, Bumbi, Tudorel, Piți... Formidabilă echipă! Aici a lucrat inteligența lui Iordănescu.

La ce vă referiți?

În toamna lui 1986, când a preluat Steaua de la nea Imi Ienei, Puiu a fost băiat deștept. N-a schimbat mare lucru în stilul de joc, doar a fost mai atent la factorul disciplină. Ienei era mai boem, așa, Iordănescu a dat milităria jos din pod. Iar Steaua a performat la nivel mare încă 3-4 ani. Fără mâna forte a noului antrenor, poate că ar fi intervenit o relaxare după Cupa Campionilor din '86 și nu mai vorbeam astăzi despre Supercupă și toate celelalte rezultate.

Vă încumetați să faceți un Top 5 al antrenorilor români all time? Iordănescu pe ce loc s-ar clasa?

Nu-mi place să compar oameni din epoci diferite, care au lucrat în conjuncturi diferite. Cu asta vă ocupați voi, ziariștii. Oricum, e aproape imposibil să-i departajezi pe Piști Covaci, pe Puiu, pe Mircea Lucescu, pe Ienei...

Vreau să încheiem cu o concluzie: ar mai fi fost Iordănescu antrenorul secolului, fără Hagi?

Cel mai probabil, nu. Însă, așa cum am mai zis, ar fi o concluzie pripită să spunem că Puiu e doar produsul fotbaliștilor de care a beneficiat. Da, l-a avut pe Hagi, după cum a avut multe alte genii la dispoziție, al căror nume l-am amintit. Uneori a avut și noroc, mult noroc. Alteori poate că iconițele alea pe care le săruta l-au ajutat în clipele de cumpănă. Dar Iordănescu n-ar fi fost niciodată ce a fost și este fără tenacitatea lui incredibilă, fără valoarea lui de mare antrenor! Pentru că în meseria asta sigur că-ți trebuie și șansă, și jucători de o anumită calitate, însă cel puțin 85% este carte, este știință. Iar Puiu a avut asta din plin.

CV Anghel Iordănescu (antrenor)
# Echipă pregătită ca secund: Steaua (1984-1986)
# Echipe pregătite ca "principal": Steaua (1988-1990, 1992-1993), Anorthosis Famagusta (Cipru, 1990-1992), România (1993-1998, 2002-2004, 2014-2016), Grecia (1998-1999), Al Hilal (Arabia Saudită, 1999-2000), Rapid (2000), Al Ain (Emiratele Arabe Unite, 2001-2002, 2006), Al Ittihad (Arabia Saudită, 2005-2006)
# Cu Steaua a cucerit 11 trofee: Cupa Campionilor Europeni ('86, ca secund), Supercupa Europei ('87), șase titluri de campion ('85, '86 - ambele ca secund, '87, '88, '89, '93) și trei Cupe ale României ('85 - ca secund, '87, '89); Cupa României din 1988, acordată inițial Stelei, a rămas neatribuită
# Cu Al Hilal a cucerit 3 trofee: Liga Campionilor Asiei (2000), Cupa Coroanei Prințului (2000), Cupa Federației (2000)
# Cu Al Ain a cucerit un trofeu: Cupa Președintelui (2001)
# Cu Al Ittihad a cucerit două trofee: Liga Campionilor Asiei (2005), Liga Campionilor Arabiei (2005)

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!