foto Fosta campioană olimpică, arestată pentru conducere sub influență! A fugit de polițiști în timp ce striga: ”Am câștigat aurul!”

Alexandru Gheorghe | Publicat: 09.07.2025 18:58 | Actualizat: 09.07.2025 19:33
Fosta gimnastă olimpică Mary Lou Retton (57 de ani) a fost arestată pentru conducere sub influența alcoolului, iar imaginile surprinse de BodyCam-ul unui ofițer o arată pe ex-sportivă într-o stare precară și strigând: "Sunt medaliată cu aur!". În tot acest timp, polițiștii încercau să-i pună cătușele.
Videoclipul obținut de Daily Mail o arată pe Retton confuză și incoerentă la câteva momente după ce a fost arestată în statul ei natal, Virginia de Vest, în luna mai.
Cu papuci în picioare și îmbrăcată cu un tricou galben și o pereche de pantaloni scurți vișinii, fosta gimnastă le-a spus polițiștilor că ieșise doar "să-și facă unghiile" și părea uimită că a fost oprită de poliție.
Mary Lou Retton, glume cu polițiștii
Le-a spus ofițerilor că sunt "prea bătrâni ca să știe cine este ea", apoi i-a certat pentru că au îndrăznit s-o aresteze, motivând că este "prima fiică a Virginiei de Vest".
Deși i s-a spus în repetate rânduri să asculte și să fie calmă, Retton a recunoscut că nu a putut sta pe un picior timp de nouă secunde în timpul testului de echilibru.
Femeia poate fi văzută dând ochii peste cap când i se cere să efectueze testele, înainte de a adăuga: "Este ridicol, sunt medaliată cu aur."
Un polițist a glumit că ar trebui să se descurce bine la teste, la care Retton a zâmbit și a răspuns: "Da! Adică cu capul în jos."
A grăbit mersul în linie dreaptă, nu a reușit să-și țină capul nemișcat în timp ce urmărea degetul ofițerului și s-a clătinat de fiecare dată când a încercat să ridice un picior.
După ce a picat toate testele, Retton a replicat: "Nu, nu am eșuat", când polițistul a informat-o că nu s-a descurcat.
Sprijinită de o mașină, cu brațele încrucișate și cu un zâmbet pe față, a continuat să nege. "Hai, mă!" și "Doamne ferește!", au fost cuvintele rostite de ea.
Scandal cu ofițerii, pe care i-a numit "nebuni"
I-a numit chiar "nebuni" pe polițiști după ce a refuzat să facă testul de alcoolemie la fața locului. Când i s-a spus că va fi reținută pentru suspiciunea de conducere sub influență, a rămas șocată și a întrebat: "Va trebui să merg la închisoare?".
Pe măsură ce i se puneau cătușele, Retton a devenit tot mai agitată, strigând "Nu, nu merg!".
În timp ce era dusă la secție, fosta gimnastă i-a spus unui polițist că este "prea tânăr ca să știe cine este ea", după care a adăugat că arestarea va fi bună pentru propria ei carte.
Chiar înainte să intre în secția de poliție, fosta sportivă americană și-a reafirmat importanța susținând că este "prima fiică a Virginiei de Vest."
Retton fusese internată la ATI în 2023 cu o pneumonie rară care, potrivit spuselor ei, i-a afectat plămânii și a forțat-o să folosească tuburi de oxigen pentru a respira.
"O să mor în celula voastră!"
Imaginile de la Departamentul de Poliție din Fairmont City arată că tubul de oxigen era gol în momentul arestării, dar fosta sportivă a refuzat inițial ajutor medical.
"La dracu' cu asta! Băgați-mă în celulă. Sunteți groaznici. Aproape am murit de pneumonie dublă", le-a spus ea ofițerilor când i s-a oferit un tub nou.
Ea a adăugat: "O să mor aici și voi va trebui să trăiți cu asta. Sunt nebună acum, mi-e atât de amețit capul."
Când i s-a oferit din nou oxigen, a refuzat spunând: "O să mor în celula voastră!"
Un ofițer care completa actele de arestare a spus: "Nu vrem asta", dar Retton a răspuns de două ori: "Ba da, vreți."
În timpul schimbului de replici, ea le-a cerut polițiștilor să-l sune pe un fost șerif și nu a crezut când i s-a spus că acesta s-a pensionat.
"Incredibil, asta se întâmplă în Fairmont, Virginia de Vest. Uau", a repetat fosta sportivă în timpul interacțiunilor cu poliția.
A glumit chiar cu un ofițer: "Asta o să fie bună pentru carte", apoi i-a spus unui paramedic: "Eram în psihoză în mașină și ei au crezut că eram beată."
La un moment dat, fosta gimnastă a întrebat: "Sunt în Texas?"
Ce au decis judecătorii
În pozele de la arestare obținute de sursa mai sus citată, Retton pare confuză și are ochii tulburi. Are un ten bronzat, este nearanjată și poartă un tricou galben și bijuterii aurii.
Tuburile de oxigen nu sunt vizibile în fotografia de arest. La Judecătoria Marion County din Fairmont, Retton nu și-a recunoscut vina, dar a acceptat condamnarea. A primit o amendă de 100 de dolari – pedeapsa standard pentru o primă abatere.
Firul evenimentelor
Totul a început când poliția rutieră a oprit-o și a constatat că vorbea neclar la volanul unui Porsche. Martora Alison Ralston a declarat că mergea de la Bridgeport spre Fairmont și a observat că mașina din față se deplasa haotic. I-a obținut numărul de înmatriculare și a sunat la 911.
La sosire, polițiștii au remarcat că Retton avea un recipient cu capac de vin, pe scaunul pasagerului. Documentele judiciare arată că femeia emana un miros de alcool din poziția șoferului, iar mașina era încă pornită.
Retton, care a strălucit la Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles cu o medalie de aur, două de argint și două de bronz, a picat toate cele trei faze ale testului de sobrietate și a refuzat testele anti-alcool la fața locului, cât și cele de sânge.
Totuși, a fost acuzată oficial în Marion County pentru "conducerea sub influența alcoolului, substanțelor controlate sau drogurilor”, potrivit documentelor. A fost eliberată după ce a plătit o cauțiune de 1.500 de dolari.
Și-a recunoscut, într-un final, greșeala
Retton și-a cerut scuze abia după o lună. "Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acțiunile mele. Ceea ce s-a întâmplat este complet inacceptabil. Nu caut scuze. Pentru familia mea, prietenii mei și fanii mei: v-am dezamăgit și îmi pare sincer rău. Sunt hotărâtă să învăț și să evoluez din această experiență și sunt dedicată schimbărilor pozitive în viața mea. Apreciez sincer sprijinul și încurajările voastre", a spus fosta gimnastă, care a mai cerut și "intimitate pe măsură ce își continuă viața personală și profesională."
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite




















