special Moartea unui filozof în fotbal. Ștucan scrie despre campionul mondial Menotti și dizidența tăcută față de un regim criminal care-și răpea opozanții și-i arunca din avion, decapitați

Decembrie 1977, cu șase luni înainte de primul meci de la Cupa Mondială organizată de Argentina.

Pe o vreme furtunoasă de vară australă, zeci de cadavre au fost aduse de valuri pe o plajă de lângă Buenos Aires. Imaginea era greu de îndurat. Corpurile intrate în putrefacție erau decapitate și aveau brațele amputate, făcând imposibilă orice încercare de a le identifica.

Violența nu era o noutate pentru argentinieni. Din 1955, după îndepărtarea controversatului Juan Peron de la putere, țara devenise scena unor convulsii sociale soldate cu mii de victime. Culmea, însăși ideologia politică fluidă, greu de încadrat, a “tiranului” a împărțit societatea în peroniști de stânga și peroniști de dreapta.

În 24 martie 1976, puterea fusese preluată de militari în urma unui puci condus de generalul Jorge Rafael Videla. Armata la putere era deja o obișnuință în America de Sud. Decenii mai târziu, documente declasificate au demonstrat complicitatea Statelor Unite în Operațiunea Condorul, un plan pus la cale de regimurile militariste sud-americane, printre care și cel din Argentina, pentru combaterea “terorismului marxist”.

În Argentina, Condorul s-a materializat prin dispariția sau uciderea a 30.000 de oameni între 1974 și 1983. Perioada a fost numită de oamenii de rând “Guerra sucia”, adică “Războiul murdar”. Mai întâi, ținte au fost politicieni de stânga, apoi simpatizanți ideologici, intelectuali, artiști, avocați, rudele lor, iar în final victimă putea fi oricine năștea o vagă suspiciune că ar fi adversar al “juntei”.

Persoanele vizate erau răpite și dispăreau fără urmă. Duse în lagăre secrete din pampas - infinita câmpie argentiniană - , erau torturate, ucise și apoi aruncate în ocean din elicoptere și avioane.

Timp de aproape un deceniu, Argentina a trăit într-o stare de teroare permanentă.

Fix atunci, s-a născut prima mare performanță fotbalistică din istoria țării.

Am avut o echipă invincibilă. Aveam un mod impresionant de a recupera mingea. Și aveam o încredere incredibilă în băieți, deși nu e ușor să joci un Mondial acasă, cu toată presiunea. E ca la Boca. E mai greu să porți tricoul lui Boca într-un meci pe Bombonera decât în deplasare Cesar Luis Menotti

Menotti, peronistul devenit comunist

Pe 24 martie 1976, fix în ziua puciului condus de Videla, naționala Argentinei juca un meci amical peste ocean, în orășelul polonez Chorzow. În acea zi, televiziunea de stat a mai transmis doar comunicatele armatei și partida de fotbal.

Argentina a învins Polonia cu 2-1, dar la întoarcerea acasă antrenorului echipei, un bărbat înalt, slab, poreclit “El Flaco”, adică “Subțirelul”, a mers direct la sediul federației pentru a-și înainte demisia.

Cesar Luis Menotti avea 38 de ani și crescuse într-o familie marcată de peronism. “În copilăria mea, s-a tras de două ori asupra casei noastre. Tata era un militant peronist, un apărător al lui Peron, mama îl ura pe Peron și o apăra pe Evita (n.r. - Eva Peron, prima soție a liderului argentinian)”, avea să povestească Menotti peste decenii.

În adolescență, viitorul antrenor vopsea pe pereți și pe camioane sloganul “Peron vuelve”, adică “Peron se va întoarce”. În 1973, Peron s-a întors până la urmă din exilul de 18 ani și a mai condus Argentina încă un an, dar Menotti - peronistul din copilărie - era deja convertit de mult la comunism.

Intelectual cu inclinații spre filosofie și cu vederi de stânga, Menotti purta păr lung, jeanși și afișa mereu o imagine boemă completată de veșnica țigară aprinsă în colțul gurii. Antrenorul avea toate semnalmentele care îl puteau transforma într-un dușman al regimului Videla.

Totuși, selecționerul a supraviețuit. Demisia i-a fost refuzată de federație.

Fotbalul era o unealtă de propagandă și pentru dictatura militară.

Secretul lui Menotti: fotbal frumos într-un ritm accelerat

Fost atacant și campion cu Boca Juniors (1965) și cu FC Santos (1968), Menotti era prieten cu Pele. Fascinat de stilul de joc al campioanei mondiale din 1970, Brazilia, argentinianul și-a propus să fie antrenor și în același an 1970 era angajat secund la Newell’s Old Boys.

În acel moment, fotbalul argentinian era dominat de filozofia pragmatică pusă în practică de Osvaldo Zubeldia la Estudiantes la Plata. Clubul juca un antifotbal total, marcat de cinism și violență, iar starul echipei era un anume Carlos Bilardo.

Absolvent de medicină, viitorul selecționer al Argentinei la titlul mondial din 1986 era renumit pentru trucurile murdare. Bilardo intra cu ace pe gazon pentru a-și înțepa adversarii, simula și provoca. La un meci, l-a adus pe un adversar în pragul nebuniei râzând de chistul ovarian al soției acestuia!

Deși Estudiantes era eficientă, câștigând un titlu, 3 Copa Libertadores și Cupa Intercontinentală, boemul Menotti își dorea un altfel de fotbal:

“O echipă este mai întâi de toate o idee. Și, mai mult decât o idee, este un angajament. Și, mai mult decât un angajament, reprezintă convingerile clare pe care un antrenor trebuie să le transmită jucătorilor săi pentru a apăra acea idee. Eu pornesc de la premiza că fotbalul înseamnă eficacitate. Joc ca să câștig, la fel de mult sau chiar mai mult decât oricare egoist care crede că va câștiga prin orice mijloace. Vreau să câștig, dar nu las asta exclusiv în seama rațiunii tactice. Cred mai degrabă că eficitatea nu e divorțată de frumusețe”.

Jucând un fotbal plin de driblinguri, un-doi-uri și sombrero-uri, Menotti a câștigat titlul în Argentina cu Huracan, în 1973, în aplauzele fanilor adverși. Un an mai târziu, era numit selecționer. Olanda - practicanta unui fotbal total, spectaculos - tocmai fusese învinsă de mai pragmatica Germanie de Vest în finala Mondialului din 1974, dar Menotti nu s-a lăsat descurajat în ideile sale.

“Tempoul trebuie mărit, atât. Ideea din spatele antrenamentelor este să mărești viteza la care un fotbalist poate fi precis în execuții”, a explicat argentinianul.

Cu Mondialul din 1978 programat acasă, în Argentina, Menotti a început să pună piesele la locul lor. Scriitorul britanic Jonathan Wilson descrie echipa în cartea sa “Inversând piramida”:

“Sistemul 4-3-3 agresiv al lui Menotti își avea rădăcinile în La Maquina (n.r. - echipa lui River Plate dintre 1941 și 1947, considerată una dintre cele mai bune din lume la acea vreme), dar era o versiune updatată, întrepătrunsă de pragmatism. În fața apărării, Americo Galego era un număr cinci clasic argentinian, însă în fața sa apărea încarnarea modernă a formulei ofensive din W-ul care rezista din anii ’20. În atac, Leopoldo Luque era flancat de Daniel Bertoni și de Oscar Ortiz, iar legătura dintre compartimente era făcută de variantele moderne ale centru-atacanților: în stânga era golgeterul Kempes, iar în dreapta Osvaldo Ardiles, întruchiparea stilului nou de număr 8, dotat tehnic și inepuizabil, întotdeauna cărând și pasând mingea”.

Argentina lui Menotti putea juca spectaculos, dar era în același timp o echipă robustă, directă, cu o pregătire fizică incredibilă.

Filozoful argentinian Tomas Abraham i-a povestit lui Jonathan Wilson că “în 1978, Menotti i-a închis pe jucători într-un laborator câteva luni, fără femei, înghițind doar vitamine. Echipa juca într-o viteză care i-a disperat pe unguri, la primul meci de la turneul final. Menotti și-a pregătit fizic jucătorii, folosind metode avansate, dar discursul lui era mereu același. Simțiți mingea, o pasați, driblați”.

Titlul nostru din 1978 nu a fost apreciat cum trebuie. A fost o calomnie mizerabilă din partea unora care mai târziu au devenit revoluționari, dar care în timpul Mondialului au transmis meciurile avându-l pe Videla în urechi Cesar Luis Menotti

Jucători amenințați, prieteni răpiți

Mondialul a început cu mii de porumbei albi eliberați pe Estadio Monumental, un semnal mincinos de pace prin care dictatura militară încerca să-și spele imaginea.

În culise, echipa Argentinei era supusă unei mari presiuni. Jucătorii primeau amenințări cu moartea, iar prietenii lui Alberto Tarantini - fundașul stânga fără contract - au fost răpiți pentru a-i face pe fotbalist și pe colegii lui să înțeleagă consecințele unui eventual eșec.

Totuși, Menotti încerca din răsputeri să-și apere fotbaliștii într-un context social de teroare.

“Știam că sunt răpiri și că sunt prizonieri politice. Am fost de ajutor în multe situații care n-au ajuns niciodată la lumină, sunt lucruri despre care nu am niciun chef să vorbesc. Ce nu mi-am imaginat atunci era că oamenii sunt aruncați din avioane, că se petrec atrocități care au devenit cunoscute abia după o vreme”, a povestit selecționerul.

Pe durata turneului final, în casa sa a locuit o deținută politic proaspăt eliberată, un gest riscant chiar și pentru antrenorul naționalei.

Argentina a debutat la Mondial cu un 2-1 în fața Ungariei. Frustrați de jocul gazdelor, maghiarii Nyilasi și Torocsik au fost eliminați în ultimele minute.

Au urmat un 2-1 cu Franța și o înfrângere, 0-1, cu Italia, iar Argentina s-a calificat mai departe. În a doua fază a grupelor, naționala lui Menotti a învins Polonia cu 2-0 și a făcut 0-0 cu Brazilia. Înaintea ultimului meci, Argentina și Brazilia erau la egalitate de puncte. Doar una putea să meargă în finală.

Atunci au început șicanele gazdelor.

Startul meciului Argentina - Peru a fost amânat pentru a putea afla rezultatul din jocul Brazilia - Polonia. S-a terminat 3-1, astfel că Argentina avea nevoie de o victorie la 4 goluri diferență. Echipa lui Menotti a condus cu 2-0 la pauză, însă la final a obținut mai mult decât avea nevoie, un succes cu 6-0.

Opt ani mai târziu, în ziua sfertului de finală Argentina - Anglia 2-1, The Sunday Times a citat un funcționar public anonim care dezvăluia că, înaintea meciului cu Peru din 1978, junta militară de la Buenos Aires a trimis 35.000 de tone de grâu și arme spre Lima, în timp ce Banca Centrală din Argentina a ridicat sechestrul de pe bunuri peruane în valoare de 50 de milioane de dolari.

Suspiciunea asupra acelui meci planează și astăzi.

Indiferent, însă, de metode, Argentina s-a calificat în finala cu Olanda, iar șicanele au continuat. Autocarul care a adus naționala oaspete la stadion a urmat intenționat un traseu ocolitor, în cerc, iar fanilor argentinieni le-a fost permis să bată în geamuri și să cânte, intimidându-i pe ocupanți.

Echipa lui Menotti și-a întârziat special cu cinci minute ieșirea pe gazon pentru startul partidei, lăsându-i pe olandezi să aștepte într-un uragan de furie a tribunelor. Apoi, au început protestele față de ghipsul purtat pe mână de Rene van der Kerkhof.

Sfidarea dictaturii. Titlul, răpit de militari

În paralel, însă, în tabăra argentiniană se derula un conflict intern nevăzut. Instruiți ca pe durata intonării imnului să se uite la generalul Videla, aflat la tribuna oficială, jucătorii lui Menotti s-au întors spre public. În vestiar, antrenorul lor îi montase spunându-le:

“Ieșiți afară și uitați-vă la oameni! Jucați pentru ei. Noi suntem poporul, provenim din aceleași clasele oprimate și reprezentăm singurul lucru care mai e legitim în țara asta - fotbalul. Nu jucăm pentru scaunele de la oficială pline de ofițeri. Noi suntem libertatea, nu dictatura!”.

Început cu mare întârzire, jocul în sine a fost marcat de faulturi și de o ploaie de confetti. Kempes a deschis scorul în prima repriză, Nanninga a egalat cu 8 minute înainte de final. În ultimele secunde, olandezul Rensenbrink a scăpat singur cu Fillol, dar a tras în bară.

Scapată ca prin minune, Argentina a dat lovitura în prelungiri prin Kempes și Bertoni.

L-am văzut pe Videla o singură dată pe durata turneului final. A venit în cantonament cu un elicopter, ne-a salutat și a plecat Cesar Luis Menotti

Țara sugrumată de dictatură era pentru prima dată în istorie campioană mondială, iar pentru boemul Menotti asta însemna și o victorie asupra “juntei”. “Pentru el, fotbalul jucat de națională reprezenta amintirea Argentinei libere și creative de dinainte de dictatură”, scrie Jonathan Wilson.

Victoria Argentinei a fost, însă, răpită de militari.

În arhive există o poză celebră de după festivitatea de premiere în care căpitanul Daniel Passarella încearcă să țină trofeul de care trage cu ambele mâini înmănușate și un ofițer de armată. La final, mai mulți jucători au refuzat să dea mâna cu generalul Videla.

Lângă dictator stătea invitatul său de onoare Henry Kissinger, influentul fost secretar de stat american care a acoperit atrocitățile regimului de la Buenos Aires sub masca “luptei contra terorismului”.

Videla a făcut un tur de onoare, apoi a mulțumit FIFA pentru că “a permis argentinienilor să arate de ce sunt capabili”.

În timp ce dictatorul celebra, mai mulți prizonieri politici închiși la Școala de Mecanică Navală au fost scoși de gardienii lor pentru a vedea bucuria de pe străzi. “Au oprit la o pizzerie și prizonierii - dintre care mulți nu mai ieșiseră de câțiva ani din celulă - stăteau acolo palizi, tremurând, în timp ce lumea sărea pe mese și cânta. Nimeni nu și-a dat seama când au fost băgați la loc în mașini și duși înapoi spre camerele de tortură”, scrie Ken Bensinger în “Cartonașul roșu”, o carte despre corupția de la FIFA.

“Titlul din 1978 a spălat fețele criminalilor în fața lumii”, declara peste câteva decenii Mabel Gutiérrez, mama unuia dintre prizonierii politici dispăruți în timpul anilor de teroare.

Menotti: “Fotbalul de dreapta naște retarzi”

Asocierea cu practicile necurate ale dictaturii l-a iritat pe Menotti: “Câțiva imbecili susțin că am făcut un favor dictaturii. Dacă aș fi fost la fel de imbecil ca ei le-aș fi spus că am scos în stradă trei milioane de oameni într-o vreme când nu aveau voie mai mult de trei oameni la un loc”.

Dictatura lui Videla a mai rezistat cinci ani, până în 1983.

În același an, Menotti părăsea postul de selecționer și semna cu Barcelona, unde îl aducea pe Diego Armando Maradona, puștiul pe care tot el îl promovase în echipa națională.

În locul său era numit Carlos Bilardo, cinicul fost jucător de la Estudiantes care era adeptul aceluiași pragmatism din cariera de fotbalist. Cu el pe bancă, Argentina a câștigat al doilea titlul mondial, în Mexic.

“Există un fotbal de dreapta și un fotbal de stânga. Fotbalul de dreapta vrea să sugereze faptul că viața e o luptă. Cere sacrificii. Trebuie să devenim de oțel și să câștigăm prin orice metodă. Ascultă și execută, asta vor cei puternici de la jucătorii lor. Așa se creează retarzi, idioți utili care pot funcționa odată cu sistemul”, spunea Menotti, cu aluzie clară la stilul lui Bilardo.

Între cei doi n-a mai fost niciodată pace, iar conflictul lor i-a împărțit pe argentinieni în “menottiști” și “bilardiști”.

Și unii, și alții au tăcut, însă, duminică la auzul știrii că Cesar Luis Menotti - filozoful cu țigara veșnic aprinsă - a încetat din viață la 85 de ani.

Mi-am petrecut 16 ani din viață, ascultându-i pe amândoi. Opt ani l-am ascultat pe Menotti, un antrenor care prioritizează inspirația, și opt l-am ascultat pe Bilardo care pune accent pe funcționalitate. Și am încercat să iau ce e mai bun de la fiecare Marcelo Bielsa, antrenorul argentinian care l-a inspirat pe Guardiola

---

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.