Povestea Wilmei Rudolph, ”gazela neagră” ce a scris istorie la ediția din 1960 a Jocurilor Olimpice

Cu mai bine de cinci decenii înainte, în 1908, Roma își câștigase dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice, însă în urma erupţiei vulcanice de la Vezuviu, ce a făcut nu mai puţin de o sută de victime, onoarea a fost predată Londrei. La startul Jocurilor Olimpice de vară din 1960 s-au numărat 5.388 de atleţi, dintre care 611 femei. Una dintre eroinele acelei ediţii a fost Wilma Rudolph, supranumită „gazela neagră”.

S-a născut la 23 iunie 1940 în St. Bethlehem, Tennessee. A avut, însă, o copilărie foarte dificilă. S-a născut prematur, iar alături de ea mai erau alţi 21 de fraţi. Tatăl era însoţitor la un hotel din Tennessee, iar mama servitoare. Destul de dificil să întreţii douăzeci şi doi de prunci în astfel de condiţii. La patru anişori, Wilma se îmbolnăveşte de poliomelită, una dintre cele mai de temut boli ale copilăriei din secolul XX. Familia era nevoită să facă deplasări până în Nashville, Tennessee, pentru a-şi trimite fetiţa la tratament.

Recuperarea a fost una lentă şi asta pentru că Wilma a trebuit să poarte proteză până la vârsta de 9 ani, atunci când s-a dus la clinică pentru tratament și, în fața asistentelor, și-a dat proteza jos. A reuşit să învingă boala, iar viaţa ei urma să intre pe un făgaş mai bun. La patru ani de la evenimentul cu pricina, Wilma se înscrie la Colegiul Burt din Clarksville, Tennessee, rezervat copiilor de culoare, secţia baschet.

A impresionat pe toată lumea imediat

Adaptarea la noua disciplină sportivă a fost una rapidă. În anul doi de studenţie, Wilma deja se integrase în noul colectiv. Marcase 803 puncte în 25 de meciuri, record naţional pentru o jucătoare în baschetul feminin american. În afara terenului dreptunghiular, fetiţa participa şi la probe de sprint. La finalul unui concurs desfăşurat în cadrul colegiului, Ed Temple, antrenorul lotului de atletism al Universităţii de Stat din Tennessee, îi spune pe un ton hotărât: „Ai potenţialul de a deveni cea mai bună”. Astfel că, în vacanţele de vară, Wilma se pregătea alături de Ed şi de studenţii dânsului de la Universitate.

La etatea de 16 ani, Wilma se califica la Jocurile Olimpice de la Melbourne, din 1956. Avea să facă parte din ștafeta Statelor Unite de 4×100m, alături de Isabelle Daniels, Mae Faggs și Margaret Matthews. Ștafeta americană a încheiat concursul pe podium, la patru sutimi distanță de țara medaliată cu aur, Australia, ce a izbutit recordul mondial al acelor vremuri. La întoarcerea în țară, Wilma a ținut să le prezinte colegilor medalia de bronz proaspăt obținută în Australia. Un motiv de bucurie atât pentru ea, cât și pentru marele Ed Temple.

Citește și

Mesajul transmis de Nadia Comăneci, după ce Mihaela Cambei a cucerit argintul la Jocurile Olimpice de la Paris

Mesajul transmis de Nadia Comăneci, după ce Mihaela Cambei a cucerit argintul la Jocurile Olimpice de la Paris

Alina Dumitru, despre viitorul judoului românesc: ”Conducerea federației dacă nu poate rezolva problemele, să lase pe alții”

Alina Dumitru, despre viitorul judoului românesc: ”Conducerea federației dacă nu poate rezolva problemele, să lase pe alții”

Fetița se înscrie la Universitatea din Tennessee în toamna anului 1957, dar oboseala își spune cuvântul și ratează cea mai mare parte a sezonului din 1958. S-a refăcut pentru sezonul 1959, pentru ca Wilma să sufere, ulterior, o ruptură musculară la o întâlnire între delegația americană și cea sovietică. Prezența ei la Roma era pusă sub semnul întrebării, însă domnul Temple a supravegheat cu atenție recuperarea ei, în cele din urmă fiind aptă pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice.

Medalii de aur și un recorduri mondiale și olimpice la Roma

Delegația Statelor Unite se îmbarcă în avionul cu destinația Roma. La bordul aeronavei se aflau 292 sportivi, dintre care 51 de femei. Prima probă: 100 de metri sprint. Wilma își câștigă runda de calificare, terminând cursa în 11,6 secunde. „Gazela” se impune și în semifinalele probei de sprint, stabilind un nou record mondial: 11,41 de secunde. Era prevestirea unui moment unic în istoria Jocurilor Olimpice. În finală, americanca își adjudecă prima medalie de aur dintre cele trei câștigate în ”Cizmă”.

Americanca își adjudeca prima medalie de aur dintre cele trei câștigate în „cizmă” cu un timp de doar 11,18 secunde, însă acesta nu a fost recunoscut ca fiind noul record mondial și asta datorită depășirii peste limită a vitezei vântului. Ziua următoare, Wilma ia parte la runda de calificare pentru semifinala probei de 200 de metri sprint și stabilește un nou record olimpic: 23,30 de secunde.

În următoarea rundă, Wilma se impune categoric, cu timpul de 23,79 de secunde. Wilma se impune și în ultimul act al probei, cu 24,13 secunde, suficient pentru cea de-a doua medalie de aur la Roma. Pentru ultima probă, “gazela” se va alătura ștafetei de 4×100m, formată din Martha Hudson, Lucinda Williams și Barbara Jones. Cele 4 atlete stabilesc un nou record mondial la finalul rundei de calificare, cu timpul de 44,50 de secunde.

Pentru că orice poveste trebuie să-și aibă și al său final apoteotic, Statelor Unite își adjudecă medalia de aur, în detrimentul Germaniei și Poloniei. A treia medalie de aur obținută de Wilma Rudolph pe Stadio Olimpico din Roma, o performanță sinonimă cu istoria. Atleta din Tennessee devenea prima americancă din istoria Jocurilor Olimpice ce-și adjudecă trei medalii de aur în cadrul unei singure ediții. Optzeci de mii de spectatori au fost prezenți în tribunele stadionului olimpic, în medie, de-a lungul competiției, pe o vreme toridă ce arăta în termometre o medie de 43 de grade Celsius.

S-a retras la 22 de ani

La doar 20 de ani a fost considerată cea mai rapidă atletă din istorie. Își trăia momentul ei de glorie, după ani de zile de suferință. S-a întors acasă ca o eroină, felicitată de toată lumea, inclusiv de colegii de la Universitate. Ajunsă în Tennessee, a avut o singură dorință: să se organizeze o paradă a victoriei de la Roma. Zis și făcut. Prima paradă organizată în istoria orașului Clarksville, celebrând performanța obținută de atleta locală.

Doi ani mai târziu, după ce a câștigat două curse în cadrul întâlnirii americano-sovietice de la Universitatea din Stanford, Wilma își anunța retragerea din activitate. Și-a șocat familia, prietenii. Însă asta a simțit că trebuie făcut. Ulterior, s-a înscris în învătământul de stat american și a devenit profesoară la școala din Clarksville. După mai multe conflicte între membrii consiliului profesoral, Wilma și-a prezentat demisia. În paralel, era prezentatoare la un show local de televiziune.

După retragere, nu a mai fost „gazelă”, ci a devenit mămică, mamică a trei copii. În 1977 și-a compus autobiografia, intitulată Wilma, iar mai târziu a fost creat un film documentar drept reproducere a autobiografiei. La începutul anilor ‘80 a fost introdusă în U.S. Olympic Hall of Fame și a pus bazele fundației Wilma Rudolph, destinată atleților de nivel amator.

A urmat o nouă etapă grea a vieții ei, odată cu decesul mamei sale, în 1994. Wilma este diagnosticată cu tumoare pe creier, în stadiu avansat, iar la 12 noiembrie 1994 trece în neființă, în Brentwood, Tennessee. La trei ani de la decesul eroinei de la Roma, guvernatorul Don Sunquist proclamă ziua de 23 iunie „Ziua Wilma Rudolph”.

Alături de atleți precum Cassius Clay, Herb Elliot, Abebe Bikila sau Paul Elvstrøm, Wilma Rudolph și-a cimentat statutul de campioană olimpică la Roma, iar moștenirea ei va rămâne cunoscută pentru perseverența de a-și atinge obiectivele propuse, în pofida tuturor obstacolelor puse în calea ei, și de a deveni cea mai rapidă atletă din lume.

Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.