special 10 întâmplări inedite și-o minune, Hagi! Zece foști fotbaliști ai României îți povestesc momente magice trăite alături de cel mai bun jucător din istorie

Scriu despre Hagi în timpul partidei Real Madrid – Atletico Madrid. Mă uit la tricoul acel alb și-mi amintesc de momentele în care era Gică îmbrăcat în el. Și aproape că nu-mi vine să cred. Dacă nu ar exista fotografii, mi-ar fi aproape imposibil. Nu pentru că Hagi nu ar fi fost, ci pentru că fotbalul românesc de acum aproape că nu mai e.

Prima mea întâlnire cu Hagi este în tricoul Sportului Studențesc. Prin 1985, la un meci acasă jucat de studenți. Eram prea mic ca să-mi amintesc ceva. Dar l-am văzut.

A urmat trecerea la Steaua și orele pe care le petreceam agățat de gardul terenului “6”, din complexul Ghencea, ca să-mi văd eroii. A urmat golul de la Monaco, ținta pentru care fusese adus la Steaua, din finala Supercupei Europei cu Dinamo Kiev.

Îmi amintesc și acum momentul în care am capitulat afectiv în fața fotbalistului Hagi. Eram la Brașov, pe stadion, la finala Cupei României din 1989. Gică a preluat un balon la 35 de metri de poarta lui Stelea. A driblat un adversar, șut, minge catapultată în vinclul porții. Dar să las fotbaliștii să vorbească.

Un talent prodigios, Hagi a primit convocarea, la 14 ani, de a se prezenta la clubul Luceafărul București. Deși inițial el și familia nu au dorit să plece din Constanța, și-au dat seama că e nevoie de această schimbare pentru ca Gică să progreseze. Iar aici a dat peste... Pele.

Gabi Pele Balint: “Hagi a vrut să facă poză cu mine”

Balint, care era un fotbalist excelent încă de atunci, participant la Campionatul European de tineret din 1981, când România ocupase locul 3.

<Prima dată când ne-am cunoscut, la Luceafărul, eu treceam pe lângă fostul stadionul “23 August”. Hagi era cu Zoli Iașko și alți doi-trei băieți de la grupa lor, și m-au rugat să fac o poză cu ei (n.r. - râde). Eu eram căpitan de echipă, fusesem la Campionatul European de tineret.

• Luceafărul era echipa creată de federație, care-i reunea și pregătea pe cei mai talentați fotbaliști din toată țara

Nu-l știam. L-am văzut când s-a făcut grupa de ’65, eu eram la ’63, și mi-a sărit imediat în ochi. Dribla extraordinar. Juca extremă stânga, numărul 11. Le-am zis colegilor mei cu care mă uitam la meci. Ăsta sigur ajunge fotbalist. Ce minte are la 15 ani, ce repede gândește. Iar apoi m-au rugat să fac poză cu ei. Mereu ne amintim cu plăcere de acel moment>.

Cornel Dinu: “Hagi a insistat să rămân la națională după Kosice”

După perioada Luceafărul, Hagi debutează în Divizia A la numai 17 ani, şapte luni şi şapte zile. Este integralist în partida de la Bacău, cu echipa din localitate. Cornel Dinu joacă în acel sezon contra lui. Fostul fundaș al celor de la Dinamo își amintește începuturile lui Gică.

<L-am văzut prima dată când l-a promovat Emanoil Haşoti (n.r. – antrenorul Farului). Președintele clubului, cel care a insistat ca Hagi să joace, fostul procuror general Nicolae Popovici, a fost bun prieten cu mine. El a intuit potențialul lui Gică. Am jucat împotriva lui și la Farul. Se vedea că știe meserie de atunci.

Și la echipa națională am avut o relație foarte bună cu el. A insistat să rămân ca antrenor și după momentul Kosice (n.r. – România pierdea cu 5-2 împotriva Cehoslovaciei, anul 1983). Hagi este mare suflet.

Eu am fost la el, la Madrid, în 1992, și mi-am dat seama, încă o dată, ce om deosebit este. Păcat că nu a jucat prea mult acolo, dar există acea „quinta del Buitre” (n.r. – grup de fotbaliști spanioli format din Butragueno, Sanchis, Martin Vazquez, Michel și Pardeza) și i-au bocat drumul. Plecase și antrenorul care-l dorise, Radomir Antic, și a venit Beenhakker. Păcat>.

Ilie Dumitrescu: “Am văzut pe viu primul gol al lui Hagi”

În acel sezon, 1982/1983, Gică a jucat de 17 ori, marcând șapte goluri pentru Farul. Și cum mai bine își putea face simțită apariția decât înscriind prima dată, într-o carieră presărată cu goluri-nestemate, în poarta lui Vasile Iordache.

Ilie Dumitrescu, copil de mingi la Steaua-Farul, scor 2-2, își amintește:

< Eram copil de mingi, pe Ghencea, la un Steaua – Farul. Gică a intrat în a doua repriză. A dat golul de 2-2, iar în poartă era Iordache. Din bandă, din partea dreaptă, cu stângul, colțul lung. Cred că avea vreo 17 ani. Atunci mi-am dat seama ce fotbalist va ajunge. Nu credeam însă că, peste ani, aveam să jucăm împreună. Dar golul acela mi-a rămas și acum în minte.

Însă, pentru mine, cea mai frumoasă amintire cu Hagi rămâne meciul cu Argentina, de la Mondialul din ’94 (n.r. - scor 3-2). El mi-a pasat mie la un gol, eu la al lui>.

Ioan Andone: “Am vrut să-i ard una, dar nu l-am prins”

Tot în sezonul său de debut, Hagi a jucat împotriva multor fundași cu care avea să devină, ulterior, coleg la echipa națională. Printre aceștia s-a numărat și Andone, cel care avea să-i devină adversar crâncen, peste ani, în partidele dintre Steaua și Dinamo.

<Eu am auzit prima dată de Hagi de la Mateuț. Îl lăuda mereu. “E unul, Hagi! Mamă cum driblează! Cum trage la poarta!” Ei erau amândoi la Luceafărul. Am jucat împotriva lui când eram la Corvinul și el la Farul. Cred că avea 17 ani. Și i-am zis lui Mateo (n.r. – porecla lui Mateuț): “Hai să-l văd pe asta de mi-l lauzi”. Și l-am văzut (n.r. - râde). Mi-am dat seama că va ajunge mare fotbalist. Am vrut să-i și ard una, la un moment dat, dar nu l-am prins.

La națională aveam pariuri cu el. Trăgeam de la mijlocul terenului, iar mingea trebuia să cadă în poartă. Nu înaintea liniei, după ea. Mai pierdea, dar nu se enerva cu mine pentru că știa că-l alerg pe acolo. Sau îl prindeam la ”5 contra 2” și i-aș fi băgat o alunecare sănătoasă>.

Aurică Țicleanu: “Hagi a fost foarte aproape de Universitatea Craiova”

Puțină lume știe că, înainte de a ajunge la Sportul Studențesc, Hagi a fost foarte aproape de ”Craiova Maxima”. Cum ar fi arătat, fie și numai pentru un sezon, o echipă cu Balaci și Hagi? Ar fi fost prea frumos, vorba lui Ioan Chirilă. Nu am fi putut suportat atâta frumusețe.

<Se vedea că Gică e un jucător special. Am fost la Câmpulung Moldovenesc, ne dusese nea Mircea (n.r. – Lucescu, antrenorul naționalei) la un grătar și l-am tot bătut la cap să vină la Craiova. El a și dat examen la o facultate de aici și l-a luat, dar a intervenit Sportul Studențesc.

Eram la Campionatul European din 1984, jucam cu Spania. Și-a făcut debutul oficial și fix eu i-am dat prima pasă. Cea mai mare calitate, după mine, a lui Gică, era lovirea mingii. Dar pentru asta să știi că stătea cel puțin 45 de minute, o oră, după antrenament, ca să exerseze asta. Adică șuturile lui de la distanță nu erau rodul întâmplării.

• Pele l-a inclus pe Hagi în lista sa a celor mai buni 100 de fotbaliști din toate timpurile

Hagi e un timp cu educație, cu cei șapte ani de acasă. Când a venit la echipa națională, erau acolo fotbaliști cu nume mari. Toți l-au apreciat.

Eram prin America de Sud, într-un turneu amical și eu stăteam pe al treilea rând de scaune în autocar. Boloni era în spate. Și i-am făcut semn lui Hagi să vină lângă mine. Țin minte că m-a întrebat cum să procedeze dacă obosește pe teren. Era mereu dornic să învețe.

Îmi mai amintesc că după un meci cu China sau Japonia, la Buzău (n.r. - 1984, meci amical, scor 1-0), am mers cu el, cu Balint și cu Belo la un restaurant și am cântat acolo, pe scenă. Am râs mult. Hagi era un tip cu care te și puteai distra>.

Florin Prunea: “I-am apărat două penalty-uri”

După perioada Sportul Studențesc, printr-o manevră care nu face subiectul materialului de față, Gică a ajuns la Steaua, recent câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni.

Într-un meci din campionat a dat peste un portar care avea să-i devină apropiat peste ani. Cu care a împărțit și triumfuri, și căderi. Una dintre ele, cea mai dureroasă. Sfertul de finală cu Suedia, de la CM ’94, când am fost la o palmă de extaz. Palma lui Prunea.

<Eu am o amintire plăcută cu Hagi, dar nu cred că e și pentru el (n.r. - râde). U’ Cluj – Steaua, anul 1987. S-a terminat 2-2, dar i-am apărat două penalty-uri. Nu-i venea să creadă. Câți portari se pot mândri cu asta? Cred că numai eu.

Oricum, pe mine nu prea m-a “pompat” pe unde m-a prins. Dar ce ne făcea la antrenamentele naționalei, înnebuneam. Ne făcea de râs pe toți portarii. Păi golul cu Columbia…? Hagi a fost imens>.

Bogdan Stelea: “Voi rămâneți cu golurile, eu cu mingiile apărate”

Tot în perioada Steaua, Hagi a avut meciuri mari cu Dinamo. Mai exact, cu Bogdan Stelea. Exista și o vorbă în acele vremuri. “Nu vă fie frică, apără Stelică”, dar când era Hagi pe teren...

<Îți dai seama că am fost multe amintiri cu Hagi. Mi-a dat un gol frumos, în finala Cupei României de la Brașov (n.r. – anul 1989, Steaua – Dinamo 1-0).

Când o lovea sănătos, șuturile erau imparabile. Nici nu am avut timp să plonjez după mingea aceea. Însă eu îmi amintesc și mingiile pe care i le-am apărat. Eu rămân cu ele, voi româneți cu golurile. Asta e soarta portarilor>.

Miodrag Belodedici: “Nu-l atacam la antrenamente”

Hagi a plecat la Real Madrid, în 1990, pentru 4,3 milioane de euro, iar fotbalul nostru parcă a rămas olog. După, cum povestește Cornel Dinu, spaniolii nu i-au făcut viața ușoară, după numai doi ani, Gică cedează chemărilor lui Mircea Lucescu și ajunge la Brescia.

Naționala, însă, se dezvolta în jurul său. Belodedici a fost prezent la toate momentele când stângul lui Hagi ne-a așezat de-a drepta îngerilor.

<Îmi amintesc și golul de la Cardiff, cu Țara Galilor, cât m-am bucurat. Când a făcut pe stângu’, am zis. Asta e! Iar ăla cu Columbia? Ce să mai zicem?

La antrenamente era groază. Făceam unu contra unu cu el, la Steaua, și eu mă retrăgeam, îl tatonam. De pe la vreo 25 de metri până la pe vreo 14. Și mă întreba: "Da’ tu nu mă ataci? Păi ce, sunt fraier? Driblează-mă dacă poți". Și se enerva rău. Voia să câștige de fiecare dată>.

Adrian Ilie: “Am mers la Galatasaray doar pentru Hagi”

Campionatul Mondial din 1994, când Hagi a fost cel mai bun jucător al turneului, alături de Romario și Stoichkov, Johan Cruyff l-a vrut neapărat la Barcelona. Acolo unde Gică s-a întâlnit cu bunul său prieten, Gică Popescu. Dar, din păcate, nici la catalani nu s-a impus, așa că a mers la Galatasaray.

<L-am cunoscut pe Hagi când eram foarte tânăr, pe la 18 ani. Așa că am învățat foarte multe de la el. Când am plecat de la Steaua, în 1996, am avut mai multe oferte, dar am ales Galatasary pentru că acolo juca Hagi. Anul acela, cât am jucat amândoi la turci, a fost foarte important pentru mine. Am rămas prieteni.

Asta e amintirea mea cea mai frumoasă cu Hagi, pe care o trăiesc și acum. Sunt foarte buni prieteni. Mai important decât fotbalul, decât tot, peste toate, a rămas prietenia>.

Adrian Mutu: “Am rămas blocat când l-am văzut prima dată”

Poate, alături de Adrian Ilie, fotbalistul român care s-a apropiat, ca talent, de Hagi, a fost Adrian Mutu. Acesta din urmă este și cel care l-a egalat pe Gică în topul golgheterilor naționalei, cu 35 de reușite.

<Eram în birou la Giovani Becali. A venit și Hagi la un moment dat. Mă uitam la el cu admirație. Am rămas blocat. Atunci mi-am spus în gând că vreau să joc cu el, să ajung la națională.

Peste ani am marcat primul meu gol la națională, cu Cipru, iar Gică m-a felicitat, spunându-mi că e doar începutul. Îți dai seama ce a însemnat pentru mine să fiu încurajat de idolul meu. Întotdeauna a avut o vorba bună pentru mine de câte ori mi-a fost greu>.

Numărul 10 la Real Madrid

Pe Hagi aș vrea să nu cunosc. Ca să-l pot descoperi. Apoi, să-l uit din nou. Ca să-l reînvăț.

Hagi nu e doar Hagi. E suma tuturor celor cu care a interacționat. Hagi e și Mircea Lucescu, și Cornel Dinu, și Țicleanu, și Stelea, și Balint, și Belo, și Prunea, și Ilie Dumitrescu, și Adrian Ilie, și Zoli Iașko, și Mutu, și Chivu, și Drăgușin. E cei dinaintea lui, cei din timpul său, și cei ce vor urma.

Da, Dobrin a fost uriaș. Balaci, colosal. Gică Popescu, regal. Mutu, sclipitor. Dar Hagi e unitatea de măsură a fotbalului românesc.

Atunci, dar și acum. Când se zbate ca un pește obișnuit cu oceanul, prins acum într-o gură de apă prea mică. Când vrea să scoată fotbaliști pentru România. Când putea alege să stea departe și să se bucure de nemurire.

Există, în mine cel puțin, regretul că Hagi nu a fost pe cât de mare putea să fie. Bulgarul ăla are locul 3 la Mondial, un Balon de Aur și o carieră impresionantă la Barcelona. E adevărat, Gică a cucerit Imperiul Otoman. Ne-a răzbunat. Și sigur, atunci când va exista un muzeu al fotbalului la Istanbul, gheata lui va fi la preț de cinste, precum sabia lui Ștefan cel Mare. Cuceritor, nu cucerit.

Despre Hagi aș mai putea să spun că omul lângă care era atunci când i-a cerut lui Balint să facă poză, adică Zoli Iașko, îi e și astăzi prieten. De jumătate de secol.

Intră Modric la Real Madrid. Numărul lor 10. Cândva, un român purta acest număr la cea mai galonată echipă din istoria fotbalului. Hagi. O minune.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google