exclusiv A marcat și pentru Steaua, și pentru Dinamo: ”Doar asta mi-a provocat emoții mai mari!” Cătălin Munteanu, dezvăluiri înaintea derby-ului

Una dintre marile speranțe ale fotbalului românesc de la sfârșitul anilor ’90, Cătălin Munteanu a prins doar câteva dueluri între Steaua și Dinamo, în tricoul roș-albastru. Și asta pentru că a fost cumpărat de Salamanca. După trei sezoane, Atletico Madrid îl aducea, liber de contract, în lotul echipei. După mai mulți ani în Spania, Cătălin a revenit în fotbalul autohton, dar în tricoul roș-alb. Munteanu, acum antrenor secund la Sepsi OSK, ne-a dezvăluit trăirile din timpul derby-urilor dintre Steaua și Dinamo.

Munteanu: “Am avut momente frumoase la ambele echipe”

Salut, Cătălin. Acel 5-0, din Ghencea, din ’98, este cea mai frumoasă amintire a ta trăită în roș-albastru?

Este una dintre ele, da. Însă cred că la al doilea meu derby, dacă nu greșesc, scorul era 1-1 și am primit un penalty, după ce fusese faultat Roșu. Iar Mihai Stoichiță, care era antrenor, a zis să bat eu.

Nu mi-a venit să cred. În echipă erau Lăcătuș și Rotariu, ca să dau doar două exemple. Aveam 18 ani, îți dai seama ce presiune a fost pe mine. Mai ales că jucam în “Groapă”. Dar, din fericire, am dat gol, s-a făcut 2-1, iar până la urmă am câștigat cu 3-1.

Doar îmi imaginez ce emoții ai avut. Cu ce anume le-ai compara? Au fost cele mai mari din cariera ta?

Cred că doar atunci când am debutat la echipa națională am avut mai mari emoții. Chiar dacă era doar un amical, era împotriva Spaniei. Hierro, Nadal, Raul, aveam niște jucători uriași în față. Îți dai seama că până atunci îi vedeam la televizor, iar la 18 ani și 9 luni jucam împotriva lor.

Iar în tricoul celor de la Dinamo care e amintirea care ți-a rămas în memorie până astăzi?

Derby-ul de Paști, clar. Am câștigat în Ghencea, scor 4-2, și am dat primul gol al meciului. În minutul 30 cred că era deja 3-0 pentru noi, pe Ghencea. Nu știu când s-a mai întâmplat asta vreodată în istoria acestui derby. Eu, Dănciulescu și Claudiu Niculescu dădusem golurile. Și acela a fost un moment special pentru mine.

Ești unul dintre puținii fotbaliști care sunt aproape egal respectat și de fanii steliști și de cei dinamoviști. De ce crezi asta?

Pentru că am respectat culorile ambelor echipe. Indiferent de ce tricou aveam pe mine. În plus, am făcut performanțe și la Steaua și la Dinamo. Am câștigat campionatul, am câștigat Cupe, Supercupa. Am jucat meciuri de cupe europene la ambele, deci cred că acestea sunt motivele pentru care lumea m-a apreciat. Eu mă bucur de respectul fanilor, iar eu, la rândul meu, îi respect pe ei.

La Steaua ai jucat, dacă nu greșesc, trei derby-uri. Care a fost cel mai greu adversar pe care l-ai avut?

Nu-mi mai amintesc exact, mai ales că vorbim de acum aproape 25 de ani. Dar știu că era mai mulți. Poate Cosmin Contra. Dar mai era și Cătălin (n.r. - Hâldan), Dumnezeu să-l ierte!, era Tararache, Florentin Petre. Era o echipă tânără, care apoi a crescut și a avut rezultate foarte bune.

Dar cel cu care ai avut momente tensionate?

Într-un derby, cam cu toată lumea poți să ai momente de acest fel. Dar eu nici nu am fost un jucător conflictual sau care să sară... Îmi vedeam de fotbal, de cele mai multe ori.

În tricoul celor de la Dinamo ai trăit mai multe derby-uri. Așa că sigur te-ai lovit de un adversar foarte puternic. Care a fost acela?

Când am jucat pe stânga, era Bănel Nicoliță. Un jucător care nu te lăsa să respiri, foarte vivace. Chiar dacă treceai de el, revenea de câte ori era nevoie. Foarte dificil de depășit.

În centru mă loveam de Rădoi. Lupte grele cu el. Era un fotbalist care stătea foarte bine în teren, agresiv, care voia să te intimideze. Extrem de util, lider, inteligent tactic. Își așeza în teren colegii, îi motiva. Foarte greu de jucat împotriva lui.

Munteanu: “Pentru Dinamo ar putea fi un meci esențial”

Să ajungem în prezent. Pentru Dinamo este o situație extrem de delicată. Pot ieși din ea?

E complicat, într-adevăr. Nu sunt deloc într-un moment bun. Nu au mai câștigat de zece etape, dacă țin minte corect. Sunt foarte jos în clasament, dar știi și tu cum stau lucrurile la aceste derby-uri. Nu mai contează neapărat locurile din ierarhie. Cred că o să fie un joc disputat.

Da, prima șansă o are FCSB, pentru că, în momentul de față are un lot valoric mult mai bun și traversează o perioadă fastă. Însă Dinamo e gazdă, iar asta o să conteze mult. Galeria roș-albilor va face o atmosferă extraordinară, iar jucătorii din Ștefan del Mare vor oferi nu 100%, ci 200% pentru fani. De aici ar putea veni echilibrul.

Un astfel de meci, care te prinde într-o astfel de situație, precum cea a celor de la Dinamo, poate fi un reviriment, dacă îl câștigi, sau îți sapi mai adânc “groapa”, dacă-l pierzi?

Da, ambele se pot întâmpla. De exemplu, la acel 4-2 din Ghencea, de care am amintit, veneam după patru, cinci egaluri la rând. Dacă pierdea, Steaua se apropia de noi. Am câștigat, iar așa am luat campionatul la pas.

Și acesta e un meci prin care Dinamo își poate reveni, dacă va câștiga. Ar putea apoi, datorită entuziasmului, să facă meciuri bune, să aibă rezultate, și să iasă din subsolul clasamentului. Cu o înfrângere le va fi greu să-și mai revină.

Mai ales că o înfrângere îndepărtează fanii de jucători, nu? Sunt cele mai importante meciuri din an.

Pentru suporteri acestea sunt partidele vitale. Eu, cât am jucat la Steaua și la Dinamo, am simțit cât de mult îi afectează pe fani aceste meciuri. Și ei trăiesc la intensitate maximă aceste derby-uri. Se creează o atmosferă cu totul specială.

Care erau fotbaliștii, din cele două vestiare, care transmiteau cel mai bine importanța și intensitatea acestor partide dintre Steaua și Dinamo?

Mai ales la Steaua, în acele vremuri, eram mulți jucători tineri. Eu, Lincar, Roșu, Ciocoiu, Denis Șerban, Miu, Reghecampf, Narcis Răducan, așa că aveam nevoie de sfaturi. Iar Lăcătuș, Rotariu, care aveau multă experiență ne insuflau, la încălzire, în meci, încredere, motivație.

Aceste derby-uri au o presiune aparte, care nu se compară cu cea de la celelalte partide. Dar toți jucătorii cred că ar vrea să aibă această presiune.

Când eram la Dinamo, căpitanii erau Claudiu Niculescu și Dănciulescu. Ei erau cei care dădeau tonul, prin atitudinea lor. Danciu, chiar dacă jucase la Steaua, era dinamovist, și voia neapărat să câștigăm acele meciuri. Sigur, toți voiam. Au fost partide speciale.

---

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google