Assad Al-Hamlawi, de neoprit! Atacantul Craiovei a ajuns la 9 goluri într-o lună
Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Assad Al-Hamlawi, de neoprit! Atacantul Craiovei a ajuns la 9 goluri într-o lună
Vlad Stoica | Publicat: 02.10.2026 22:02 | Actualizat: 02.10.2026 22:02
Assad Al-Hamlawi (25 de ani) traversează o perioadă excelentă. Atacantul Universității Craiova a reușit o nouă dublă pentru naționala Palestinei și a ajuns la 9 goluri marcate în ultima lună.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Fotbalistul de atac a înscris primele două goluri ale Palestinei în amicalul cu China. Al-Hamlawi a punctat în minutele 16 și 22 și a confirmat forma excelentă din ultima perioadă.
Înaintea partidei cu China, atacantul Craiovei a mai marcat de două ori în victoria Palestinei cu Tadjikistan, scor 4-2. De asemenea, el a înscris un gol în partida cu Noua Zeelandă, încheiată la egalitate, 2-2.
Forma lui Al-Hamlawi se vede și la echipa de club. Palestinianul a marcat câte două goluri în victoriile spectaculoase ale Universității Craiova cu ”U” Cluj, scor 4-0, și FCSB, scor 5-0.

Și Carlos Mora a înscris pentru Costa Rica
Un alt jucător al Universității Craiova care a marcat pentru națională este Carlos Mora. Atacantul costarican a înscris în victoria cu Nicaragua, scor 3-0. Mora mai marcase de două ori în partida cu Curaçao, din CONCACAF Nations League.
Înaintea pauzei internaționale, Universitatea Craiova ocupa locul 3 în SuperLiga României, cu 20 de puncte după 10 etape. Formația din Bănie se afla la trei puncte de liderul Dinamo.
Craiova va reveni în campionat pe 11 octombrie, pe terenul celor de la Csikszereda. Partida de la Miercurea Ciuc va începe la ora 18:00.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite






