exclusiv Chivu i-a dat pe spate pe italieni! Cum este văzut la Inter: ”E parte din familie, e creația lor”

Foto 3/3 Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Chivu i-a dat pe spate pe italieni! Cum este văzut la Inter: ”E parte din familie, e creația lor”
Foto: Profimedia  |  

George Drafta   |   Publicat: 29.10.2025 14:18   |  Actualizat: 29.10.2025 15:54

Alessandro Caparco (42 de ani), fostul antrenor cu portarii de la Dinamo, a vorbit la emisiunea iAMsport LIVE despre percepția italienilor în privința lui Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul lui Inter.

Cristi Chivu a fost instalat pe banca lui Inter în urmă cu aproape cinci luni, iar românul a fost bine primit atât de jucători, cât și de fanii nerazzurrilor.

Faptul că a făcut parte din marea echipă a milanezilor care a câștigat Champions League, dar și cel că și-a început cariera de antrenor la echipele de juniori ale vicecampioanei Europei au contat în acest caz.

Chivu, iubit de familia interistă

Iar Chivu se simte de minune în actuala postură, mai ales că simte aprecierea celor din jurul său. O confirmă și Alessandro Caparco, italianul care a făcut carieră în fotbalul românesc.

"Chivu este văzut ca un italian în Italia, după atâţia ani. Patronii de la Inter îl percep ca pe unul de-ai lor. A ajutat clubul să câștige Champions League, a făcut tripleta, a antrenat Primavera, adică a început de jos.

Este văzut ca un om din club, ca o parte din familie. Au un mare respect pentru Chivu, este creația lui Inter, face parte din familia Inter.

A pierdut meciul cu Napoli, dar Inter a jucat extraordinar de bine, a fost mare ghinion, decizia cu penalty-ul...", au fost precizările lui Alessandro Caparco, la emisiunea iAMsport LIVE.

Sprijin necondiționat pentru Chivu

Chivu nu s-a ferit să se mândrească în Italia cu faptul că este român. Totuși, jumătate din viață Chivu și-a petrecut-o în pensinulă, după transferul la Roma, în 2003.

De atunci a rămas în "Cizmă", iar acum încearcă să își construiască și o carieră de tehnician tot în țara în care a cunoscut cele mai mari satisfacții ca fotbalist.

Chivu a fost fotbalist la Inter între 2007 și 2014

"L-au susținut, a fost foarte devotat clubului, am fost în ultimii trei-patru ani la meciurile lui Inter din Champions League, cu Bayern Munchen și în Anglia.

El a fost antrenor la Youth League și tot timpul stătea după meci alături de conducerea Interului la lojă", a mărturisit la rândul său Daniel Stanciu, aflat în studio alături de Caparco.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Șumudică i-a ascultat pe Becali și pe Baciu și a răbufnit: ”Niciodată! Ei cred că le știu pe toate, sunt atotștiutori”

FCSB - Petrolul Ploiești, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii revin pe Arena Națională!

Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”

Petrolul Ploiești s-ar putea muta pe un stadion din alt județ!

Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”

Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo

Cele mai citite

Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”

Echipa Națională  |  13 Septembrie 2026, 21:07
1.
Giovanni Becali îi cere lui Hagi doi jucători în primul 11 al naționalei: ”Avem nevoie de ei!”
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”

Inedit  |  12 Septembrie 2026, 14:48
2.
Cunoscutul fotbalist român, lăsat corigent la matematică de fratele lui Ilie Bolojan: ”Mă punea să cânt în fața clasei ca să mă treacă!”
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB

Special  |  12 Septembrie 2026, 12:40
3.
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
Știri de ultimă oră din sport
FCSB - Petrolul Ploiești, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii revin pe Arena Națională!
live score FCSB - Petrolul Ploiești, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii revin pe Arena Națională!
SuperLiga   |  14 Septembrie 2026, 15:18
FCSB - Petrolul Ploiești, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii revin pe Arena Națională!
Jose Mourinho i-a transmis un mesaj direct lui Zinedine Zidane

LaLiga   |  14 Septembrie 2026, 13:40
Jose Mourinho i-a transmis un mesaj direct lui Zinedine Zidane
Lamine Yamal l-a numit pe rivalul său pentru Balonul de Aur: ”Noi doi suntem cei mai buni din lume”

Internațional   |  14 Septembrie 2026, 11:44
Lamine Yamal l-a numit pe rivalul său pentru Balonul de Aur: ”Noi doi suntem cei mai buni din lume”
Fostul jucător al FCSB susține că Zeljko Kopic ar putea fi demis deja de Wieczysta Cracovia

Internațional   |  14 Septembrie 2026, 10:30
Fostul jucător al FCSB susține că Zeljko Kopic ar putea fi demis deja de Wieczysta Cracovia
Mitică Dragomir, verdict dur după venirea lui Denis Drăguș la FCSB: ”Dă cel mult 5 goluri!”

SuperLiga   |  14 Septembrie 2026, 09:47
Mitică Dragomir, verdict dur după venirea lui Denis Drăguș la FCSB: ”Dă cel mult 5 goluri!”
Suma impresionantă primită de Alexander Zverev după ce a câștigat US Open

Tenis   |  14 Septembrie 2026, 09:36
Suma impresionantă primită de Alexander Zverev după ce a câștigat US Open
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Tolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul
Tolea Ciumac şi bărbatul cu care s-a bătut s-au filmat împreună înainte de incident! Ce spunea luptătorul
RTV Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”

Special   |  13 Septembrie 2026, 15:08
Ce mai face Cornel Dinu, ajuns la 78 de ani: ”Să sperăm că zilele care vin vor fi mai bune”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 septembrie. Omar Hayssam, eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a luat o decizie definitive

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 septembrie. Barometrul INSCOP: AUR ajunge la 39,7%, aproape cât PSD și PNL la un loc

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 septembrie. Proiect AUR: oficialii care refuză să sărute drapelul de Ziua Tricolorului riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna
Șumudică i-a ascultat pe Becali și pe Baciu și a răbufnit: ”Niciodată! Ei cred că le știu pe toate, sunt atotștiutori”
SuperLiga   |  15:51
Șumudică i-a ascultat pe Becali și pe Baciu și a răbufnit: ”Niciodată! Ei cred că le știu pe toate, sunt atotștiutori”
live score FCSB - Petrolul Ploiești, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii revin pe Arena Națională!
SuperLiga   |  15:18
FCSB - Petrolul Ploiești, de la 21:00, pe iAMsport.ro. Roș-albaștrii revin pe Arena Națională!
exclusiv Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
SuperLiga   |  14:53
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
Petrolul Ploiești s-ar putea muta pe un stadion din alt județ!
SuperLiga   |  14:22
Petrolul Ploiești s-ar putea muta pe un stadion din alt județ!
Jose Mourinho i-a transmis un mesaj direct lui Zinedine Zidane
LaLiga   |  13:40
Jose Mourinho i-a transmis un mesaj direct lui Zinedine Zidane
exclusiv Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
SuperLiga   |  12:29
Fără dubii! A spus ce echipă va deveni campioana SuperLigii în 2027: ”Se vede”
Lamine Yamal l-a numit pe rivalul său pentru Balonul de Aur: ”Noi doi suntem cei mai buni din lume”
Internațional   |  11:44
Lamine Yamal l-a numit pe rivalul său pentru Balonul de Aur: ”Noi doi suntem cei mai buni din lume”
Stadionul care se întoarce în SuperLiga după aproape 20 ani. Echipa care va juca acolo
SuperLiga   |  10:55