Dan Nistor a dezvăluit metoda ”secretă” folosită de Sabău înaintea victoriei cu Oțelul: ”A funcționat!”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Dan Nistor a dezvăluit metoda ”secretă” folosită de Sabău înaintea victoriei cu Oțelul: ”A funcționat!”
Foto: iAMsport.ro  |  

Marius Ivașcu   |   Publicat: 18.10.2024 23:49   |  Actualizat: 18.10.2024 23:49

U Cluj a reușit să administreze Oțelului Galați prima înfrângere din acest sezon, prin golurile marcate de mijlocașul Dan Nistor (36 de ani), din penalty, în minutul 61, și de atacantul Mamadou Thiam (29 de ani), în minutul 69. Prezent la flash-interviu, Nistor a spus cum a reușit antrenorul gazdelor, Ioan Ovidiu Sabău (56 de ani), să își mobilizeze echipa.

Moldovenii sperau că își vor continua parcusul fără eșec din campionat, însă ardelenii și-au respectat blazonul de lider și au obținut toate cele trei puncte, cu ajutorul cărora sunt siguri de rămânerea pe primul loc până etapa viitoare.

Prima repriză a fost una fără evenimente notabile, dar partea secundă a adus cele două goluri prin care U Cuj s-a impus, primul dintre ele venit în urma unui penalty controversat transformat de Nistor. La finalul partidei, mijlocașul a vorbit despre obiectivul echipei și despre o posibilă prezență în play-off.

Dan Nistor: ”Lăsăm lumea să vorbească”

E foarte bine (n.r pe primul loc), înseamnă că facem lucrurile așa cum trebuie. Lăsăm lumea să vorbească, iar noi ne vedem de treaba noastră și încercăm să o facem cât mai bine. Primordial, la finalul campionatului, este să intrăm în play-off.

(n.r Ce ar însemna o prezență în play-off? Ți-e dor de play-off?) Mi-e dor, am mai jucat acolo. Sunt un jucător cu experiență, nu cedez sub presiune. Cred că am merita să ajungem acolo, am demonstrat asta și în meciul de azi. Ne-a ajutat și publicul, care a fost minunat și ne-a împins de la spate.

(n.r Ce video v-a pus Ovidiu Sabău?) A vrut să ne arate un filmuleț, ne-a prezentat ce făceam noi acum 3-4 etape, varianta noastră cea mai bună. A umblat puțin la orgoliul nostru și a funcționat”, a declarat Dan Nistor.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Rapid - FC Voluntari 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Kamara restabilește egalitatea pe Giulești!

Ce a spus Burcă după ce Șumudică l-a sfidat la sfârșitul partidei de la Sf. Gheorghe

Marius Șumudică a explicat de ce nu a dat mâna cu Ovidiu Burcă după Sepsi - CFR Cluj

Șumudică, scandal după Sepsi - CFR Cluj 3-1! A refuzat să dea mâna cu Burcă și s-a certat cu arbitrul

Sepsi, revenire spectaculoasă cu CFR Cluj! Covăsnenii au întors meciul după pauză

Fostul conducător de la CFR Cluj îl sfătuiește pe Gigi Becali să-l aducă de urgență pe Dan Petrescu la FCSB: ”Își dorește să mai câștige”

Cele mai citite

Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB

Special  |  12 Septembrie 2026, 12:40
1.
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
Uluitor! Ce a pățit Gigi Becali într-un magazin din străinătate după ce a scos două bancnote de 500 de euro

Diverse  |  11 Septembrie 2026, 20:59
2.
Uluitor! Ce a pățit Gigi Becali într-un magazin din străinătate după ce a scos două bancnote de 500 de euro
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”

Fotbal  |  10 Septembrie 2026, 18:54
3.
Ilie Dumitrescu, implicat într-un scandal monstru: ”S-au luat la bătaie și au rupt o ușă!”
Știri de ultimă oră din sport
Kia EV2 câștigă Best Electric City Car 2026. Electrica urbană începe să devină o categorie cu adevărat competitivă

Auto   |  12 Septembrie 2026, 22:04
Kia EV2 câștigă Best Electric City Car 2026. Electrica urbană începe să devină o categorie cu adevărat competitivă
Marius Șumudică a explicat de ce nu a dat mâna cu Ovidiu Burcă după Sepsi - CFR Cluj
Marius Șumudică a explicat de ce nu a dat mâna cu Ovidiu Burcă după Sepsi - CFR Cluj
SuperLiga   |  12 Septembrie 2026, 21:10
Marius Șumudică a explicat de ce nu a dat mâna cu Ovidiu Burcă după Sepsi - CFR Cluj
Șumudică, scandal după Sepsi - CFR Cluj 3-1! A refuzat să dea mâna cu Burcă și s-a certat cu arbitrul
Șumudică, scandal după Sepsi - CFR Cluj 3-1! A refuzat să dea mâna cu Burcă și s-a certat cu arbitrul
SuperLiga   |  12 Septembrie 2026, 20:46
Șumudică, scandal după Sepsi - CFR Cluj 3-1! A refuzat să dea mâna cu Burcă și s-a certat cu arbitrul
Sepsi, revenire spectaculoasă cu CFR Cluj! Covăsnenii au întors meciul după pauză
Sepsi, revenire spectaculoasă cu CFR Cluj! Covăsnenii au întors meciul după pauză
SuperLiga   |  12 Septembrie 2026, 20:37
Sepsi, revenire spectaculoasă cu CFR Cluj! Covăsnenii au întors meciul după pauză
Fostul conducător de la CFR Cluj îl sfătuiește pe Gigi Becali să-l aducă de urgență pe Dan Petrescu la FCSB: ”Își dorește să mai câștige”
Fostul conducător de la CFR Cluj îl sfătuiește pe Gigi Becali să-l aducă de urgență pe Dan Petrescu la FCSB: ”Își dorește să mai câștige”
SuperLiga   |  12 Septembrie 2026, 20:02
Fostul conducător de la CFR Cluj îl sfătuiește pe Gigi Becali să-l aducă de urgență pe Dan Petrescu la FCSB: ”Își dorește să mai câștige”
Valentin Mihăilă, eliminat după intervenția VAR! Iustin Doicaru, pasă de gol la oaspeți

Stranieri   |  12 Septembrie 2026, 19:30
Valentin Mihăilă, eliminat după intervenția VAR! Iustin Doicaru, pasă de gol la oaspeți
Sectorul 3 digitalizează relația cu contribuabilii: portal online pentru taxe locale și semnătură electronică gratuită

Piață volantă în Pajura: 25 de producători, 3 zile de weekend

Autostrada A1 București – Pitești, blocată complet la Bolintin Deal din cauza unui accident

AS.RO Milionarul de 85 de ani, decizie radicală luată în relaţia cu superba prezentatoare de 32 de ani: „Nu-mi pasă”
Milionarul de 85 de ani, decizie radicală luată în relaţia cu superba prezentatoare de 32 de ani: „Nu-mi pasă”
RTV Decizie-ŞOC luată de Gigi Becali. Totul s-a întâmplat peste noapte
Decizie-ŞOC luată de Gigi Becali. Totul s-a întâmplat peste noapte
FRF introduce cartonașul negru, într-o campanie fără precedent în fotbalul românesc. Ce rol va avea

Special   |  11 Septembrie 2026, 11:00
FRF introduce cartonașul negru, într-o campanie fără precedent în fotbalul românesc. Ce rol va avea
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 septembrie. Omar Hayssam, eliberat condiționat. Tribunalul Ilfov a luat o decizie definitive

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 10 septembrie. Barometrul INSCOP: AUR ajunge la 39,7%, aproape cât PSD și PNL la un loc

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 9 septembrie. Proiect AUR: oficialii care refuză să sărute drapelul de Ziua Tricolorului riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Personalitatea zilei 4 mai: Audrey Hepburn, legenda care a redefinit feminitatea pe ecran

Consumul de bere în România, la cel mai redus nivel în ultimele două decenii. Ce ascund cifrele

Personalitatea zilei 3 mai | James Brown, artistul care a schimbat ritmul muzicii pentru totdeauna

Rapid, amical de lux cu Genoa! Când ar urma să aibă loc partida
Fotbal   |  22:23
Rapid, amical de lux cu Genoa! Când ar urma să aibă loc partida
live score Rapid - FC Voluntari 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Kamara restabilește egalitatea pe Giulești!
SuperLiga   |  22:13
Rapid - FC Voluntari 1-1, ACUM, pe iAMsport.ro. Kamara restabilește egalitatea pe Giulești!
Kia EV2 câștigă Best Electric City Car 2026. Electrica urbană începe să devină o categorie cu adevărat competitivă
Auto   |  22:04
Kia EV2 câștigă Best Electric City Car 2026. Electrica urbană începe să devină o categorie cu adevărat competitivă
Ce a spus Burcă după ce Șumudică l-a sfidat la sfârșitul partidei de la Sf. Gheorghe
SuperLiga   |  21:42
Ce a spus Burcă după ce Șumudică l-a sfidat la sfârșitul partidei de la Sf. Gheorghe
Marius Șumudică a explicat de ce nu a dat mâna cu Ovidiu Burcă după Sepsi - CFR Cluj
SuperLiga   |  21:10
Marius Șumudică a explicat de ce nu a dat mâna cu Ovidiu Burcă după Sepsi - CFR Cluj
Șumudică, scandal după Sepsi - CFR Cluj 3-1! A refuzat să dea mâna cu Burcă și s-a certat cu arbitrul
SuperLiga   |  20:46
Șumudică, scandal după Sepsi - CFR Cluj 3-1! A refuzat să dea mâna cu Burcă și s-a certat cu arbitrul
Sepsi, revenire spectaculoasă cu CFR Cluj! Covăsnenii au întors meciul după pauză
SuperLiga   |  20:37
Sepsi, revenire spectaculoasă cu CFR Cluj! Covăsnenii au întors meciul după pauză
Fostul conducător de la CFR Cluj îl sfătuiește pe Gigi Becali să-l aducă de urgență pe Dan Petrescu la FCSB: ”Își dorește să...
SuperLiga   |  20:02