Daniel Pancu, emoționat la noua investiție a Rapidului: ”Sunt onorat”
Galerie foto (1 fotografii): Daniel Pancu, emoționat la noua investiție a Rapidului: ”Sunt onorat”
Alina Popa | Publicat: 11.11.2026 15:52 | Actualizat: 11.11.2026 15:52
Daniel Pancu (49 de ani), antrenorul Rapidului, a vorbit despre obiectivele clubului giuleștean cu ocazia inaugurării noii baze sportive de la Ștefăneștii de Jos.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Tehnicianul consideră că formația alb-vișinie devine un club complet, din punct de vedere al infrastructurii, și susține că următorul pas trebuie să fie câștigarea de trofee.
Pancu a rememorat și un moment important din istoria Rapidului, inaugurarea bazei Pro Rapid, la care a participat în urmă cu 29 de ani, pe vremea când era jucător.
Antrenorul speră ca deschiderea noului complex sportiv să fie urmată de o perioadă la fel de fructuoasă pentru giuleșteni.
Daniel Pancu, emoționat la inaugurarea noii baze a Rapidului
Antrenorul Rapidului s-a declarat onorat să participe la inaugurarea complexului sportiv de la Ștefăneștii de Jos și a făcut o paralelă cu momentul din urmă cu aproape trei decenii, când clubul giuleștean deschidea baza Pro Rapid.
Tehnicianul speră ca noua infrastructură să reprezinte începutul unei perioade de succes pentru formația alb-vișinie, cu trofee și rezultate importante.
„Sunt maxim onorat, responsabil, emoționat. Acum 29 de ani am participat la inaugurarea unei baze a Rapidului, de la Pro Rapid, care a fost urmată de o perioadă fantastică pentru club, cu rezultate, campionate, cupe câștigate, participări în cupele europene.
Și în acest moment Rapid devine un club complet, unde nivelul de performanță și așteptările tuturor sunt la maximum. Trebuie să ne gândim serios la a câștiga trofee, de ce nu începând cu acest sezon”, a declarat Daniel Pancu.
Rapid, pregătită să lupte pentru trofee în SuperLiga
Daniel Pancu consideră că Rapid dispune acum de infrastructura necesară pentru a face performanță, însă recunoaște că echipa se află încă într-un proces de construcție.
Antrenorul giuleștenilor este mulțumit de poziția ocupată în clasament, dar admite că există anumite probleme care trebuie rezolvate pentru ca formația sa să ajungă la nivelul dorit.
Pancu este convins că Rapid va arăta diferit în a doua parte a sezonului și că echipa va putea deveni una care să îi reprezinte pe deplin pe suporteri și pe cei din conducerea clubului.
Daniel Pancu anunță schimbări la Rapid: „Să avem bucuria de a juca”
Tehnicianul a vorbit și despre identitatea pe care își dorește să o imprime echipei. Dincolo de rezultate, Pancu vrea ca Rapid să practice un fotbal care să le ofere satisfacție suporterilor și să aibă o mentalitate puternică în momentele dificile.
„Lucrurile sunt minunate în ceea ce privește infrastructura, ca echipă suntem în mijlocul unui proces, suntem bine poziționați în momentul de față în clasament.
Sigur că sunt și unele probleme pe care le vom rezolva, dar am convingerea că, din partea a doua a sezonului, începutului anului viitor calendaristic, Rapid va fi, așa cum a zis patronul, o echipă care să ne reprezinte pe toți, nu numai la nivel de rezultate, ci și prin ceea ce oferim.
Să avem bucuria de a juca, a accepta foarte greu înfrângerea, iar atunci când aceste lucruri se întâmplă, să ieșim cu capul sus de pe teren”, a mai afirmat antrenorul Rapidului.
Cât a costat noua bază sportivă a Rapidului de la Ștefăneștii de Jos
Noua bază sportivă a Rapidului de la Ștefăneștii de Jos reprezintă o investiție importantă pentru dezvoltarea clubului giuleștean. Lucrările au început în martie 2025, iar costul proiectului s-a ridicat la aproximativ 6,5 milioane de euro.
Complexul include terenuri de antrenament, facilități moderne pentru recuperarea jucătorilor și o sală de forță. Infrastructura este destinată să ofere echipei de seniori condiții de pregătire la standarde înalte.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







