Detalii incredibile de la negocierile pentru vânzarea UTA-ei! Câți bani a cerut Meszar și ce datorii are clubul: ”Erau hilare condițiile”

UTA Arad se află la al patrulea sezon de la revenirea în Liga 1 Galerie foto (1 fotografii): Detalii incredibile de la negocierile pentru vânzarea UTA-ei! Câți bani a cerut Meszar și ce datorii are clubul: ”Erau hilare condițiile”
Foto: Sportpictures  |   UTA Arad se află la al patrulea sezon de la revenirea în Liga 1

Radu Secoșan   |   Publicat: 13.09.2023 10:34   |  Actualizat: 13.09.2023 12:43

Claudiu Negru, conducător al Suporter Club UTA (SCU), a oferit detalii incredibile de la negocierile dintre Alexandru Meszar și grupul NextGen pentru preluarea clubului arădean.

Grupul NextGen, din care fac parte afaceriștii Simion Apreutese, Cătălin Juncan, Rudolf Vizental și Marius Grada, a făcut eforturi în ultimii ani să o preia pe UTA Arad, dar fără succes.

Aceștia susțin că Alexandru Meszar nu a vrut vreodată să vândă clubul, de fapt, și că doar făcea ”teatru”, pentru a vedea ce fel de propuneri sau oportunități ar putea să îi apară.

La negocierile pentru preluarea clubului, care au avut loc la finalul acestei primăveri, omul fără funcție care o conduce pe UTA a impus ”condiții hilare”, în opinia lui Claudiu Negru, conducător al Suporter Club UTA.

”Condiții hilare” impuse de Meszar pentru preluarea UTA-ei

Acesta a dezvăluit că Meszar cerea trei milioane de euro pentru clubul arădean și afirma că îl cedează fără datorii, în ciuda faptului că datoriile existente depășesc suma cerută pentru preluare.

Mai mult, omul care o conduce pe UTA nici nu oferea vreo garanție din punct de vedere contabil, ci doar aștepta să i se vireze banii direct în cont!

”E greu să cuantificăm cu exactitate acest prejudiciu (n.r. din perioada în care a condus-o Meszar pe UTA), dar v-aș putea spune că, în sezonul precedent, când noi am ajuns la baraj, cu Buzău, la un moment dat, din partea domnului Meszar există o intenție din nou, în care contactează grupul Next Gen și întreabă dacă oferta de a prelua clubul mai e valabilă.

”Pretindea o sumă de aproximativ trei milioane de euro”

Bineînțeles că oamenii au răspuns pozitiv și, când a fost întrebat care sunt condițiile de vânzare, el pretindea o sumă de aproximativ trei milioane de euro și spunea că lasă clubul pe zero, cu alte cuvinte, că rămâne fără datorii.

Bineînțeles că erau hilare condițiile sale de preluare. Le cerea oamenilor să îi vireze banii în cont fără niciun fel de garanție din punct de vedre contabil, să le arate un mini-audit sau... în condițiile astea nu vine nimeni să îți dea 3.000 de lei, dar trei milioane de euro...

Ca să vă răspund la întrebare, tot ceea ce este minus în contabilitatea clubului este prejudiciu făcut de Meszar. Și cu siguranță e o sumă care depășește acea valoare de trei milioane de euro, poate chiar mult mai mult, pentru că între timp, am mai adunat datorii”, a declarat Claudiu Negru, la Gsp Live.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

După 26 de ani! Rapid ar putea fi reclamată la TAS: ”E ca o crimă pe care încercăm să o deslușim”

Reghecampf a intervenit și a insistat la Gigi Becali să nu-l mai lase să plece: ”Înțelegerea ar fi fost deja făcută”

Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
3.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Știri de ultimă oră din sport
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 17:16
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 16:33
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

Comunicate   |  13 Noiembrie 2026, 15:25
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Liam Lawson rămâne la Racing Bulls în 2027

Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 15:01
Liam Lawson rămâne la Racing Bulls în 2027
Gică Hagi, despre Ianis: ”Când a venit la națională, a fost unul dintre protagoniștii care au dus echipa la EURO”

Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 13:37
Gică Hagi, despre Ianis: ”Când a venit la națională, a fost unul dintre protagoniștii care au dus echipa la EURO”
Gică Hagi a anunțat trei schimbări pentru meciul cu Polonia

Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 13:09
Gică Hagi a anunțat trei schimbări pentru meciul cu Polonia
AS.RO Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, vineri, 13 noiembrie, de la ora 20. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, vineri, 13 noiembrie, de la ora 20. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, vineri, 13 noiembrie, de la ora 20. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
Internațional   |  19:42
Decizie importantă pentru un club de tradiție din Franța! Cine este noul proprietar
exclusiv A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor...
Diverse   |  19:07
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
video Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Formula 1   |  18:35
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București
Fotbal   |  17:57
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Auto   |  17:16
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
SuperLiga   |  16:33
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
SuperLiga   |  15:50
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Comunicate   |  15:25