exclusiv Dinamo l-a ofertat pe Cristi Chivu cu mult înaintea rivalelor! De ce au picat negocierile: ”M-am întâlnit cu el, am stat de vorbă câteva ore și mi-a spus asta”
Galerie foto(10) Galerie foto (10 fotografii): Dinamo l-a ofertat pe Cristi Chivu cu mult înaintea rivalelor! De ce au picat negocierile: ”M-am întâlnit cu el, am stat de vorbă câteva ore și mi-a spus asta”
Radu Secoșan , Cosmin Enache (foto/video), Remus Răureanu | Publicat: 22.11.2025 11:25 | Actualizat: 22.11.2025 11:38
Cristi Bobar, actual președinte la CSM Reșița și fost oficial al lui Dinamo, a povestit, în cadrul unui interviu acordat pentru iAMsport.ro, că l-a ofertat pe Cristi Chivu (45 de ani), în prezent antrenor la Inter Milano, atunci când lucra pentru clubul din Ștefan cel Mare, la cererea finanțatorului de la acea vreme, Ionuț Negoiță.
Cristi Chivu este antrenorul român al momentului. La doar 45 de ani, tehnicianul nu doar că antrenează într-un campionat de top al Europei, ci pregătește una dintre cele mai mari echipe de club din lume.
Sub comanda sa, Inter Milano a reușit până acum un parcurs perfect în Liga Campionilor, în timp ce în Serie A se află pe prima poziție, înaintea derby-ului de duminică cu marea rivală, AC Milan.

Dar cariera sa putea urma altă traiectorie. Inițial, după retragere, Chivu a luat în calcul să facă pasul către un post de conducere, nu neapărat pe banca tehnică.
Cristi Chivu, dorit manager general la Dinamo de Ionuț Negoiță
În cadrul unui interviu pentru iAMsport.ro, Cristi Bobar a povestit că i-a făcut o ofertă pentru postul de manager general la Dinamo fostului căpitan al României. Dar acesta deja se decisese atunci că dorește să devină antrenor.
”La Dinamo, știți probabil, l-am ofertat pe Chivu că manager general. El încă era în București și m-a mandatat Negoiță să discut cu el să vină manager general.
M-am întâlnit cu el, am stat câteva ore de vorbă și a spus că el își dorește meargă în Italia și să înceapă să antreneze de jos”, a povestit Cristi Bobar, pentru iAMsport.ro.

Urmează un program infernal pentru Inter în Champions League
Inter a avut parte în primele patru etape din Champions League de cele mai accesibile adversare pe care avea să le înfrunte în faza principală a competiției, Ajax, Slavia Praga, Royal Union Saint-Gilloise și Kairat Almaty.
În ultimele patru runde, în schimb, milanezii se vor duela cu Atletico Madrid, Liverpool, Arsenal și Borussia Dortmund.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.






Cele mai citite







