Dinamo și-a anunțat oficial susținerea pentru demersul dorit de toți fanii: ”Datoria morală a clubului”

Foto 2/2 Galerie foto(2) Galerie foto (2 fotografii): Dinamo și-a anunțat oficial susținerea pentru demersul dorit de toți fanii: ”Datoria morală a clubului”
Foto: sport pictures  |  

Vlad Nicorescu   |   Publicat: 18.09.2025 23:27   |  Actualizat: 18.09.2025 23:27

Dinamo București a anunțat prin intermediul unui comunicat că susține modificarea Legii 4, impusă de Dumitru Dragomir în 2008.

Legea 4/2008 este o lege care reglementează siguranța la evenimentele sportive, în special pe stadioane. Ea interzice consumul de alcool, folosirea materialelor pirotehnice (torțe, fumigene) și alte comportamente considerate periculoase sau violente.

Recent, pe fondul discuțiilor pentru modificarea legii, pentru a permite vânzarea de băuturi slab alcoolizate și folosirea de torțe sau coregrafii, așa cum se întâmplă în multe țări europene, mai multe echipe și-au anunțat susținerea pentru demers.

Dinamo a semnat modificarea Legii 4

Clubul din Ștefan cel Mare este ultimul club din SuperLigă care s-a alăturat acestei mișcări, după Rapid, Petrolul, Oțelul și Universitatea Craiova.

"Dinamo susține modificarea Legii nr. 4/2008, astfel încât aceasta să fie adusă la standardele anului 2025 și să răspundă nevoilor reale ale suporterilor și cluburilor.

Fotbalul este mai mult decât un simplu spectacol sportiv - este un spectacol al suporterilor, cei care creează acea atmosferă electrizantă pe arenele din toată țara. Jocul de fotbal nu ar mai avea același farmec fără prezența fanilor în tribune.

Este, de asemenea, o datorie morală a clubului față de propriii suporteri să susțină actualizarea legislației, astfel încât aceștia să beneficieze de condiții moderne, adaptate cerințelor anului 2025.

Susținem adoptarea unor măsuri esențiale pentru:

  • îmbunătățirea atmosferei pe stadioane,
  • protejarea suporterilor,
  • sprijinirea cluburilor în organizarea meciurilor.

Printre propunerile susținute se numără:

  • comercializarea băuturilor slab alcoolizate la evenimente sportive;
  • eliminarea zonelor tampon (pentru utilizarea integrală a capacității) în cazul stadioanelor de categorii superioare în clasificarea UEFA;
  • eliminarea sintagmei „tribune opozabile” pentru zonele ocupate de grupuri organizate de suporteri;
  • facilități dedicate fanilor cu nevoi speciale;
  • eliminarea posibilității de interzicere a accesului pe stadion doar în baza unui proces-verbal, fără decizie judecătorească;
  • permiterea utilizării materialelor pirotehnice în condiții controlate și sub supravegherea persoanelor autorizate;
  • eliminarea aplicării de sancțiuni multiple pentru aceleași deficiențe de organizare;
  • recunoașterea deciziilor și priorităților organizatorului în relația cu autoritățile implicate în desfășurarea meciurilor.

Suporterii dinamoviști au fost alături de club și de echipă necondiționat, chiar și în cele mai dificile momente din istoria noastră recentă. Este momentul să contribuim și noi la îmbunătățirea experienței lor pe stadion, pentru ca Familia Dinamo să rămână unită și mai puternică.

Avem încredere că aceste modificări vor aduce claritate, echilibru și progres în relația dintre suporteri, cluburi și forurile conducătoare ale fotbalului românesc", a transmis Dinamo București pe rețelele de socializare.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”

Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga

Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!

Pintilii bănuiește că un jucător de 37 de ani va semna cu FCSB în această iarnă: ”Face diferența!”

Se pregătește schimbarea de antrenor în SuperLiga! Conducerea a dat ultimatum

Reghecampf le-a dat vestea suporterilor FCSB înaintea duelului cu U Cluj

Cele mai citite

A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”

SuperLiga  |  31 Octombrie 2026, 14:19
1.
A șters pe jos cu Marian Iancu în direct: ”A distrus Poli Timișoara, nu trebuie regretat de fani! S-a dus la pușcărie pentru manevre, a intrat în fotbal să apară la TV, nu pentru club”
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru

Editorialisti  |  01 Noiembrie 2026, 18:40
2.
Editorial Decebal Rădulescu: Soții Șucu. Primii părinți care merită cartonașul negru
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”

SuperLiga  |  30 Octombrie 2026, 16:19
3.
Gigi Becali l-a convins pe Nicolae Stanciu să semneze! ”I-a fost frică”
Știri de ultimă oră din sport
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!

Stranieri   |  01 Noiembrie 2026, 22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
SuperLiga   |  01 Noiembrie 2026, 20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!

Formula 1   |  01 Noiembrie 2026, 19:50
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat

LaLiga   |  01 Noiembrie 2026, 19:11
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani

Atletism   |  01 Noiembrie 2026, 17:15
Tragedie în lumea sportului. O fostă campioană europeană a decedat la doar 34 de ani
AS.RO Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
Ce pensie a ajuns să aibă milionarul român cu salariu lunar de 33.000 de euro. Ce vă mai place să le numărați banii altora
RTV Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
Cum a topit Maria Popovici aproape 20 de kilograme fără injecții și operații. S-a transformat total. Secretul ei e la îndemâna oricui
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
exclusiv A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
Special   |  31 Octombrie 2026, 10:05
A numit ”cel mai talentat” fotbalist român din istorie: ”De departe el a fost! Dar nu s-a putut realiza așa cum merita”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 19 octombrie. Maraton de audieri pentru Guvernul Luca Niculescu. Barbu, Stoica, Chisăliță, Oprea, Zamfir, Nazare și Costreie au trecut de comisii

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 16 octombrie. Programul Guvernului Niculescu, sub lupă: pasaje identice cu documentul Mureșan și idei preluate de la Veștea

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 15 octombrie. Ilie Bolojan explică de ce PNL va vota Guvernul Luca Niculescu cu miniștri PSD

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
SuperLiga   |  23:41
Campos, laude pentru jucătorii lui Dinamo: ”Mă bucură foarte mult!” + Cîrjan: ”Nu titlul e obiectivul nostru”
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
SuperLiga   |  23:03
Mihalcea și-a clarificat viitorul la UTA: ”Oamenii știu situația”
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
Stranieri   |  22:31
Stanciu a marcat în meciul nebun din semifinalele Cupei Chinei contra lui Burcă și Alex Ioniță: 7 goluri și 2 cartonașe roșii!
exclusiv Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Liga 2   |  22:00
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii...
SuperLiga   |  20:55
Coelho a anunțat o revenire importantă la Craiova: ”Să vedem cum se va prezenta” + Ce a spus despre Dinamo, după ce oltenii au urcat pe primul loc în SuperLiga
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
SuperLiga   |  20:30
Dinamo - UTA Arad 2-0. ”Câinii” au revenit pe primul loc în clasament!
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Formula 1   |  19:50
Moment istoric: Imola pregătește sărbătoarea pentru Kimi Antonelli!
Mbappe, performanță uluitoare la Real Madrid! Ce bornă a atins după ultimul gol marcat
LaLiga   |  19:11