Dinamoviștii se gândesc chiar la podium după victoria cu Hermannstadt: ”De ce nu?”

Foto 1/1 Galerie foto (1 fotografii): Dinamoviștii se gândesc chiar la podium după victoria cu Hermannstadt: ”De ce nu?”
Foto: Sportpictures  |  

Radu Bordei   |   Publicat: 03.03.2025 22:45   |  Actualizat: 03.03.2025 22:45

Jucătorii lui Dinamo de abia așteaptă duelurile din play-off, după ce au câștigat prima partidă după 3 meciuri fără victorii, 2-0 cu Hermannstadt. A fost ultimul joc din sezon pe Arcul de Triumf: în play-off, ”câinii” se mută pe Arena Națională.

Pentru Dinamo urmează testul adevărat. ”Câinii” vor vedea exact dacă se pot bate pentru obiective importante, iar fotbaliștii visează la o clasare cât mai bună.

Jucătorii lui Dinamo visează la un obiectiv important în play-off

Autor al golului secund al ”câinilor” cu Hermannstadt, Cătălin Cîrjan le promite suporterilor că Dinamo se va descurca bine în duelurile din play-off.

”Nu ne-au pus multe probleme, am început bine repriza secundă, Edy a avut o execuție superbă, apoi am marcat și eu. Din păcate, am pierdut aici cu Farul, puteam să avem o serie bună pe acest stadion, dar ne bucurăm că încheiem așa. Îmi place mai mult pe Arenă, sincer, chiar dacă nu am câștigat până acum. E teren mai bun, pot să îmi fac eu jocul mai bine.

(n.r. Vă gândiți la podium?) De ce nu? La fotbal totul este posibil, o să vedem ce va fi, ne putem bate sus. Nu vrem să ne mulțumim cu puțin, am intrat în play-off, dar fiecare vrea să termine cât mai sus. Vreau să dedic victoria lui Licsandru, colegul nostru. S-a operat, nu trece prin cele mai bune momente, îi dedic reușita”, a declarat fostul rapidist.

Gnahore: ”Sunt fericit că am marcat”

Cîrjan este ”contrazis” de primul marcator, Edy Gnahore, care ar fi vrut să mai joace pe Arcul de Triumf.

”Era important să revenim în luptă, nu mai câștigasem de 3 puncte. Am obținut punctele, mergem mai departe. De obicei îmi place să pasez, dar am văzut că am spațiu, așa că am tras, sunt fericit că am marcat. Noi nu ne-am setat așteptările, vom vedea ce obținem meci de meci.

Știm deja acest teren, este casa noastră, dar nu a fost cel mai bun gazon. Ne-am descurcat, însă. Ne simțim mai bine aici, am obținut rezultate bune, am vrea să jucăm aici...”, a declarat francezul.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Revenirea lui Reghecampf la FCSB nu-i sperie pe rivali: ”Nici dacă vine Mourinho”

FRF introduce supervizorul VAR în SuperLiga. Decizia Comitetului Executiv

Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”

Daniel Pancu a spus de ce Alex Dobre nu mai este căpitanul Rapidului

A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”

Câte etape va rata Denis Alibec după conflictul cu Danny Armstrong

Cele mai citite

Gigi Becali susține că știa ce plan are Călin Georgescu: ”Să-ți spun de ce l-au luat”

Diverse  |  21 Septembrie 2026, 14:30
1.
Gigi Becali susține că știa ce plan are Călin Georgescu: ”Să-ți spun de ce l-au luat”
Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”

SuperLiga  |  22 Septembrie 2026, 12:04
2.
Adi Mutu ar urma să preia o mare echipă din SuperLiga: ”Iar o să râzi”
E gata: Nicușor Stanciu a semnat în SuperLiga! Când ar putea debuta pentru noua echipă

SuperLiga  |  21 Septembrie 2026, 20:53
3.
E gata: Nicușor Stanciu a semnat în SuperLiga! Când ar putea debuta pentru noua echipă
Știri de ultimă oră din sport
A fost una dintre marile speranțe ale fotbalului și acum merge la închisoare: 4 ani pentru abuz sexual

Diverse   |  23 Septembrie 2026, 23:22
A fost una dintre marile speranțe ale fotbalului și acum merge la închisoare: 4 ani pentru abuz sexual
FRF introduce supervizorul VAR în SuperLiga. Decizia Comitetului Executiv
FRF introduce supervizorul VAR în SuperLiga. Decizia Comitetului Executiv
SuperLiga   |  23 Septembrie 2026, 22:46
FRF introduce supervizorul VAR în SuperLiga. Decizia Comitetului Executiv
Christian Eriksen a plecat de la Wolfsburg! Decizia luată după problemele medicale

Internațional   |  23 Septembrie 2026, 19:57
Christian Eriksen a plecat de la Wolfsburg! Decizia luată după problemele medicale
Câte etape va rata Denis Alibec după conflictul cu Danny Armstrong
Câte etape va rata Denis Alibec după conflictul cu Danny Armstrong
SuperLiga   |  23 Septembrie 2026, 19:07
Câte etape va rata Denis Alibec după conflictul cu Danny Armstrong
Marius Baciu, aproape de acord cu noua echipă după despărțirea de FCSB!

Fotbal   |  23 Septembrie 2026, 18:35
Marius Baciu, aproape de acord cu noua echipă după despărțirea de FCSB!
Lewandowski a caracterizat naționala României în 4 cuvinte

Echipa Națională   |  23 Septembrie 2026, 17:15
Lewandowski a caracterizat naționala României în 4 cuvinte
AS.RO Omul cu 2300 de maşini în garaj tocmai a fost dat afară de la job! Cine e bărbatul celebru
Omul cu 2300 de maşini în garaj tocmai a fost dat afară de la job! Cine e bărbatul celebru
RTV Cum a murit Valentina, tânăra găsită într-o valiză în râul Olt. Detalii BOMBĂ din anchetă
Cum a murit Valentina, tânăra găsită într-o valiză în râul Olt. Detalii BOMBĂ din anchetă
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”

Special   |  23 Septembrie 2026, 10:06
Ce i-a reproșat Edi Iordănescu lui Gigi Becali, după ce patronul FCSB a bătut palma cu Laurențiu Reghecampf: ”Din păcate...”
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 23 septembrie. Nicușor Dan acuză Rusia de la tribuna ONU: ”A renunțat în mod deliberat la obligația sa fundamentală”

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 22 septembrie. ”Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Ce i-ar fi spus Călin Georgescu lui Ionel Rusen despre ”misiunea” sa

VIDEO | PREA MULT BANCIU, 21 septembrie. Călin Georgescu, reținut de DIICOT. Dosarul vizează o presupusă înșelăciune de 1,1 milioane de euro

Electrica și-a majorat profitul net cu 8,6% în primul semestru din 2026. Veniturile au depășit 6 miliarde de lei

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Electrica a ales câștigătorii primei ediții Shadow Volt. Trei tineri vor lucra direct alături de conducerea companiei
Revenirea lui Reghecampf la FCSB nu-i sperie pe rivali: ”Nici dacă vine Mourinho”
SuperLiga   |  23:55
Revenirea lui Reghecampf la FCSB nu-i sperie pe rivali: ”Nici dacă vine Mourinho”
A fost una dintre marile speranțe ale fotbalului și acum merge la închisoare: 4 ani pentru abuz sexual
Diverse   |  23:22
A fost una dintre marile speranțe ale fotbalului și acum merge la închisoare: 4 ani pentru abuz sexual
FRF introduce supervizorul VAR în SuperLiga. Decizia Comitetului Executiv
SuperLiga   |  22:46
FRF introduce supervizorul VAR în SuperLiga. Decizia Comitetului Executiv
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
SuperLiga   |  21:57
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
Daniel Pancu a spus de ce Alex Dobre nu mai este căpitanul Rapidului
SuperLiga   |  21:19
Daniel Pancu a spus de ce Alex Dobre nu mai este căpitanul Rapidului
exclusiv A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
SuperLiga   |  20:47
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
Christian Eriksen a plecat de la Wolfsburg! Decizia luată după problemele medicale
Internațional   |  19:57
Christian Eriksen a plecat de la Wolfsburg! Decizia luată după problemele medicale
Câte etape va rata Denis Alibec după conflictul cu Danny Armstrong
SuperLiga   |  19:07