Mircea Rednic, supărat pe toată lumea după UTA - Univ. Craiova 2-2: "Mâine avem ședință"
Galerie foto (1 fotografii): Mircea Rednic, supărat pe toată lumea după UTA - Univ. Craiova 2-2: "Mâine avem ședință"
Redactia | Publicat: 20.12.2023 20:49 | Actualizat: 20.12.2023 23:38
UTA Arad și Universitatea Craiova au remizat, 2-2, într-un meci disputat pe Cluj Arena.
Nu rata știrile, emisiunile și cele mai tari clipuri iAMsport.ro
Formația considerată gazdă, cea pregătită de Mircea Rednic, a condus cu 2-0, însă oltenii au revenit pe tabelă și au câștigat un punct.
Ce spune Mircea Rednic după UTA - Universitatea Craiova 2-2
Tehnicianul celor de la UTA spune că apele s-au liniștit la echipă, asta după ce fotbaliștii arădeni au refuzat să se antreneze în startul săptămânii și chiar au considerat să nu se prezinte la partida cu Universitatea Craiova.
Rednic a dezvăluit și că urmează remanieri în lotul grupării în perioada de iarnă.
”Am început bine, dar cei care au intrat nu au adus plusul care trebuia. Ne-au surprins. Totuși, am avut 2-0. Dacă nu luam gol, câștigam. La gol a fost greșeala noastră. Nu se face asta.
Am fost surprinși. Raul Silva merita vreo două galbene. Dacă la fiecare gol al nostru VAR-ul verifica, de ce nu au verificat și la ei? Nu o spun ca pe un reproș. Repriza a doua a fost altfel.
Ne-am apărat și am reușit să schimbăm. Jucătorii care au venit de pe margine n-au adus nimic. Dacă echilibram cu schimbările, rezultatul era altul. Stahl nu a avut curaj. De aia l-am schimbat.
Au fost ceva discuții. Azi și-au primit banii. Era o întârziere de trei săptămâni. Eu am fost de acord cu punctul lor de vedere până într-un punct.
Conducătorii le-au spus că până la meciul cu Universitatea Craiova vor fi la zi. Nu uitați că s-a refăcut o echipă. Putem spune că suntem pe plus.
Mâine avem o ședință. Cei care nu s-au impus, e normal că nu are rost să îi țin. Vom lua în pozițiile unde am suferit.”, a spus Mircea Rednic.
UTA termină 2023 cu 24 de puncte
Egalul cu Universitatea Craiova i-a adus celor de la UTA al 24-lea punct în clasament.
Arădenii sunt în acest moment pe locul 12, poziție care ar asigura salvarea echipei la finalul sezonului.
Adaugă comentariu
Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.





Cele mai citite







