video Momentul care îi putea schimba soarta lui Daniel Bîrligea în Italia: "M-am gândit la asta ca să pot juca mai mult"

Bîrligea este golgheterul SuperLigii, cu 10 goluri marcate, în primele 20 de etape ale stagiunii Galerie foto(3) Galerie foto (3 fotografii): Momentul care îi putea schimba soarta lui Daniel Bîrligea în Italia: "M-am gândit la asta ca să pot juca mai mult"
Foto: Sport Pictures  |   Bîrligea este golgheterul SuperLigii, cu 10 goluri marcate, în primele 20 de etape ale stagiunii

George Drafta , Cătălin Stroia   |   Publicat: 17.12.2024 19:18   |  Actualizat: 17.12.2024 22:02

Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul celor de la FCSB, a mărturisit că a fost foarte aproape să își ia cetățenia italiană pentru a avea mai multe șanse să fie promovat la cluburile din peninsulă. Intenția sa nu s-a mai concretizat după intreresul arătat de CFR Cluj pentru el și aducerea sa în Gruia în 2022.

Bîrligea și-a făcut o parte a junioratului în Italia, 3 ani petrecându-i vârful celor de la FCSB în academia celor de la Palermo. Iar experiența acumulată acolo l-a făcut eligibil pentru o aventură în Liga a 3-a, la Teramo.

2 ani petrecuți la micuța formație italiană i-au fost suficienți pentru a atrage atenția scouterilor lui CFR Cluj. Iar fosta campioană a crezut în calitățile fotbalistiului originar din Brăila.

Bîrligea, la un pas să devină "italian"

Până să revină pe plaiurile mioritice, pe Bîrligea l-a bătut gândul "să își facă viața mai ușoară".

Bîrligea a marcat primul său gol la națională în disputa cu Ciru, din Nations League

A vrut să își ia cetățenia italiană, acesta fiind un avantaj pentru fotbaliștii tineri, deoarece Federația din Italia plătește cluburile din ligile inferioare ca să folosească cât mai mulți jucători autohtoni.

"Eram tânăr, după 5 ani în Italia poți să îți iei cetățenie. M-am gândit la asta ca să pot juca mai mult, nu neapărat pentru naționala italiană.

Aveam tineri poate mai puțini buni, dar care erau folosiți pe baza acestei legi din Italia în locul meu pentru că nu eram italian. După am venit în România și nu a mai fost nevoie.

A fost perioada asta în care am încercat să mă ajut, dar a fost mai bine să nu o iau", a mărturisit atacantul celor de la FCSB în cadrul unei conferințe de presă.

Bîrligea se felicită pentru decizia luată

Întoarcerea în România s-a dovedit a fi o hotărâre inspirată pentru jucătorul care a marcat primul gol pentru națională luna trecută.

Cota sa a crescut enorm mai ales după transferul la FCSB. Gigi Becali a plătit pentru el 2 milioane de euro celor de la CFR.

Bîrligea a marcat 29 de goluri pentru CFR Cluj în doi ani și jumătate petrecuți în Gruia

"Nu am reușit să dovedesc acolo și am făcut un pas mai departe de unde eram ca să îmi găsesc locul și cred că l-am găsit. Am găsit CFR-ul la început care m-a ajutat foarte mult.

Acum sunt aici și am învătat că se poate și în România mult mai mult, prin calitate și cantitate.

Acestui club care este foarte mare istorie, putere financiară și ca nume și ajută foarte mult tinerii, când ai un nume în spate te ajută să evoluezi un pic mai ușor", a mai declarat fotbalistul de 24 de ani.

Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google

Adaugă comentariu

Pentru a comenta, trebuie să fii logat. Dacă ai deja un cont, intră în cont aici. Daca nu ai cont, click aici pentru a crea un cont nou.

Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad

”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri

După 26 de ani! Rapid ar putea fi reclamată la TAS: ”E ca o crimă pe care încercăm să o deslușim”

Reghecampf a intervenit și a insistat la Gigi Becali să nu-l mai lase să plece: ”Înțelegerea ar fi fost deja făcută”

Pancu a anunțat despărțirea de o vedetă de la Rapid: ”Sunt cam mulți care vor pleca, el e unul dintre ei!”

Tudor Guțilă a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”

Cele mai citite

Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 10:56
1.
Pintilii și Curelea vor primi salarii de top la FCSB: ”Sunt foarte bune pentru fotbalul românesc”
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”

SuperLiga  |  11 Noiembrie 2026, 17:19
2.
MM Stoica l-a ironizat pe antrenorul de la FCSB: ”Uitați-vă la ăsta, ce penibil!”
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial

Echipa Națională  |  13 Noiembrie 2026, 10:29
3.
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial
Știri de ultimă oră din sport
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european

Auto   |  13 Noiembrie 2026, 17:16
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 16:33
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București

Comunicate   |  13 Noiembrie 2026, 15:25
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Liam Lawson rămâne la Racing Bulls în 2027

Formula 1   |  13 Noiembrie 2026, 15:01
Liam Lawson rămâne la Racing Bulls în 2027
Gică Hagi a anunțat trei schimbări pentru meciul cu Polonia

Echipa Națională   |  13 Noiembrie 2026, 13:09
Gică Hagi a anunțat trei schimbări pentru meciul cu Polonia
Reghecampf a intervenit și a insistat la Gigi Becali să nu-l mai lase să plece: ”Înțelegerea ar fi fost deja făcută”
Reghecampf a intervenit și a insistat la Gigi Becali să nu-l mai lase să plece: ”Înțelegerea ar fi fost deja făcută”
SuperLiga   |  13 Noiembrie 2026, 12:17
Reghecampf a intervenit și a insistat la Gigi Becali să nu-l mai lase să plece: ”Înțelegerea ar fi fost deja făcută”
AS.RO Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
Teodora Stoica s-a pomenit cu banii în cont, de la Gigi Becali: Ce e asta? E o greșeală? Suma era imensă
RTV Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
exclusiv Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
Special   |  10 Noiembrie 2026, 16:27
Dinamo l-a vândut cu 3.000.000 de euro, dar a vrut să se întoarcă după doar câteva săptămâni: ”Nu am cum să stau aici!”
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, vineri, 13 noiembrie, de la ora 20. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, vineri, 13 noiembrie, de la ora 20. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
PREA MULT BANCIU, live pe iAMnews.ro, vineri, 13 noiembrie, de la ora 20. România vrea șefia Francofoniei. Nicușor Dan merge în Cambodgia pentru candidatura lui Cioloș
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
VIDEO | PREA MULT BANCIU, 11 noiembrie. Nicușor Dan către Ovidiu Vanghele: ”Nu o să mai puneți întrebări în mandatul meu”

Audi A3: cum transformi un hatchback premium într-o mașină „bună la toate”

Emil Ghinea este vicecampion național în CNVC 2026, după un sezon cu record pe Transalpina și podiumuri!

Nu este tenis. Nu este padel. Este următorul mare fenomen global. Năstase | Marica Sports Club lansează Pickleball

exclusiv A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor...
Diverse   |  19:07
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
video Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Formula 1   |  18:35
Surpriza pregătită de Kimi Antonelli pentru Mercedes după câștigarea titlului mondial! Apariție neașteptată a italianului
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București
Fotbal   |  17:57
Ce urmează în procesul de 37.000.000 de euro dintre Steaua și FCSB. Decizia luată de Tribunalul București
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Auto   |  17:16
Kia scrie istorie la ”Volanul de Aur 2026”. Trei modele premiate, o premieră pentru un constructor non-european
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
SuperLiga   |  16:33
Denis Drăguș, în alertă după o nouă accidentare! A plecat la Belgrad
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
SuperLiga   |  15:50
”Te-a lucrat Reghe?”. MM Stoica a dat răspunsul fără să stea pe gânduri
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Comunicate   |  15:25
Electrica pregătește o nouă generație de specialiști în energie. Pact educațional și centru de studii lansate la București
Liam Lawson rămâne la Racing Bulls în 2027
Formula 1   |  15:01